Mi-este dor!

Îmi este deja dor de mare, aşa de repede sau aşa de târziu! De apa aceea atât de albastră şi pe care cele câteva hârtii nu m-au făcut s-o urăsc.

De nisipul în care erau îngropate mucuri de ţigară şi de aglomeraţia aceea zumzăitoare, amestecând spaniola cu engleza, franceza cu germana.

De oamenii aceia necunoscuţi care vorbeau pe limba lor, fără să strige şi fără să asculte manele. De respectul pentru celălalt, pentru spaţiul lui, deşi mulţi vor spune că şi spaniolii au plaja murdară.

Mi-e dor până şi de indienii care strigau "uater!coca-cola!" şi de vietnamezele care te îmbiau, în van, la "masahe", cuvânt care ne făcea să zâmbim, amintindu-ne ne "almanahele" noastre.

Mi-e dor de marea de la Barcelona şi nu sunt superstiţioasă, căci n-am băut din apa din fântâna de pe La Rambla ca să fiu sigură că mă reîntorc, dar sunt optimistă. Cândva o să revin!

Notă: Nici un articol, fragment al unui articol sau fotografie nu pot fi reproduse fără acordul autoarei.