Cocoşelul ce nu vrea să ne dea pace

Ana Coman, 10 ani:



Cocoşul înfumurat,
Iar se pune pe cântat.
Şi trezeşte-o lume-ntreagă.
Trezeşte şi pe o babă.

Copilaşul l-a certat:
- Cocoş mic, iar ai uitat
Că nu se cântă dimineaţă?
Tu trezeşti până şi-o raţă!

Cocoşul s-a înfuriat
Şi mai tare a cântat,
Că băbuţa s-a trezit,
Dar pe loc a adormit.

Ce să facă ei acum?
Să-l dea pe cocoş pe drum?
Dar se duce-un băieţel
Să-l dojenească puţintel:

- Cocoşule, te rog, taci!
Nu ne face atâţi draci!
Mai ţine-ţi gura aia mare,
Că altfel, ţi-o îndop cu sare!

Cocoşul s-a supărat
Şi a uitat de cântat.
Dar pe loc îşi aminti
Şi începe-a croncăni:

- Cotcodac şi cotcodac,
Eu din gură nu mai tac!
Vreau să cânt noapte şi zi,
Până cineva mă va putea opri.

Şi zice-atunci o fetiţă
Care avea o codiţă:
- Cocoşule, tacă-ţi fleanca!
Altfel, vorbeşti cu Bianca.
Şi ea te va opri,
Cu felul ei de a vorbi.

Atunci, cocoşul tăcu.
A tăcut.
Şi pentru asta,
A primit pâine cu unt.