sâmbătă, noiembrie 29, 2008

Viaţa ta şi banii noştri sau viaţa noastră, banii tot ai noştri

Aflată la Paris, o doamnă cu dublă cetăţenie (română şi franceză) s-a simţit rău şi s-a dus la policlinică. "Plătesc", a asigurat-o ea pe recepţionieră. Aceasta i-a zâmbit profesional şi i-a răspuns:
- Desigur, dar politica policlinicii este următoarea: întâi intră în cabinet cei care plătesc asigurările sociale apoi, dacă mai rămân locuri, vor fi şi consultaţiile contra cost.

S-a mirat foarte tare, doamna, având experienţa românească unde a-ţi plăti asigurările de sănătate înseamnă doar nişte bani reţinuţi din salariu şi pe care nu-i regăseşti nicăieri, în nici un serviciu: la medicul policlinicii sau al spitalului te duci cu plicul, dacă vrei să se uite la tine, altfel te expediază rapid sau te ignoră pur şi simplu; dacă eşti internat, familia îţi aduce de acasă mâncare şi medicamentele necesare tratamentului, iar la farmacie de cele mai multe ori îţi cumperi medicamentele de pe reţetă că s-a terminat plafonul pentru cele compensate.

Aşa stând lucrurile în România, mulţi s-au bucurat când au văzut că au apărut spitalele private. Da, domnule, plăteşti şi ai servicii de calitate, şi-au spus ei, deşi acest raţionament s-a dovedit fals în multe alte cazuri. Mulţi, dacă nu toţi cei apelează la serviciile medicale private sunt şi contributori la asigurările de sănătate, să nu se înţeleagă că au vreo opţiune, că ar putea renunţa la plata serviciilor sociale dacă nu beneficiază de ele. Nu.

Revenind la raţionamentul de mai sus, haideţi să vă demonstrez de ce e fals şi în cazul serviciilor medicale private. Caz concret, petrecut azi la ora 10,30.
- Pentru că o domnişoară recepţioneră plină de nervi şi istericale nu face faţă cozii formate din persoanele care doresc să plătească o consultaţie sau efectuarea analizelor.
- Pentru că e sâmbătă şi clinica respectivă nu asigură serviciul a două recepţioniere, număr indicat de cele două fotolii de la recepţie şi de cele două calculatoare.
- Pentru că domnişoara recepţionieră se ridică şi pleacă, bombănind: "Sun de un sfert de oră după Ionuţ, să vină să mă ajute, dar nu se gândeşte nimeni la viaţa mea!" (frază completată, în şoaptă, de un pacient: "Viaţa ta şi banii noştri").
- Pentru că stăm 10 minute ca nişte proşti la coadă, în faţa unui birou de recepţie gol, neştiind dacă domnişoara cu nervi se mai întoarce ori nu.
- Pentru că apare şi Ionuţ, un puşti cu părul dat cu gel şi prins cu o bentiţă neagră din plastic, la fel de plin de nervi ca şi colega lui.
- Pentru că, în trecere pe la acel birou, spre a suna cine ştie unde, o asistentă se răţoieşte la cei de la coadă, spunându-le că nemulţumirile se reclamă în altă parte, nu la ei (care ei?)
-Pentru că, şi mai ales pentru că Ionuţ, gealatul, ia biletul de trimitere pe care scrie negru pe alb "exudat faringian", îl examinează, îl apropie de părul lui dat cu gel şi apoi, încurcat, o întreabă pe colega lui:
- Ce scrie aici? Exudat...
- Faringian, îl lămureşte colega.

În spatele nostru, undeva, pe un perete, sigur e un afiş pe care trebuie să scrie:
"Medlife. Profesionalism, servicii de calitate etc." N-are rost să-l caut cu privirea. Am exemplul profesionalismului aici, la biroul de recepţie recoltare.

2 comentarii:

Dan Mireanu spunea...

Mi-a placut. De fapt, cu Medlife am doua experiente triste, chiar foarte triste, legate de partea a doua a farmecului acestei institutii, adica dupa ce treci de tipii amabili de la receptie. Ne-au gresit analizele. Si erau niste greseli care au creat cu adevarat panica.

Carmen Muşat Coman spunea...

Ca sa ramanem la farmec, inteleg ca e mai bine sa nu treci de receptie...