marți, noiembrie 04, 2008

Messengerul, hoţul copilăriei

„Ai messenger? Cum nu? Că doar ai calculator!”. Pe chipul fetiţei se citeşte dispreţul, în timp ce obrajii colegei încep să capete nuanţele ruşinii.

Poate fi instalat în mod gratuit şi poţi comunica atât cu prietenii cât şi cu duşmanii, atât cu colegii cât şi cu necunoscuţii. Revoluţia tehnică ne aduce în casă, în mod virtual, persoane dragi, şi părinţii pot fi liniştiţi, căci copiii nu părăsesc camera lor, sunt în siguranţă. Oare? Uneori este o asigurare pripită şi nefondată. Pericolul necunoscutului iese din ecranul calculatorului şi nume de cod prind viaţă în carne şi oase. Iar zâmbetul pe care necunoscuţii îl afişează prin iconiţe gălbioare la sfârşitul frazei scrise este, în realitate, un rânjet al diavolului.

Într-o clasificare a hoţilor de timp, messengerul ar ocupa locuri fruntaşe în rândul elevilor. Copii care sunt singuri acasă „vorbesc” ore întregi cu ai lor colegi iar cuvintele schimbate nu sunt dintre cele mai nevinovate. În cazul în care nu ştiu ce preocupări au, părinţii află de aceste discuţii la şedinţa de la şcoală, şi atunci, în loc să se întrebe de ce nu ştiu ei, ca părinţi, ce activităţi au propiii copii, se miră de unde ştie învăţătoarea acest amănunt al vieţii lor extraşcolare şi de ce reprezintă o ameninţare un schimb de fraze prin intermediul calculatorului.

De ce ameninţare?
...Poate pentru că acele câteva ore petrecute în faţa calculatorului, zilnic, înseamnă câteva ore în minus acordate lecţiilor, lecturii.
...Poate pentru că tentaţia de a discuta cu persoane necunoscute este foarte mare şi de multe ori copiii dau amănunte personale care pot fi folosite de eventuali infractori sau primesc invitaţii de a se întâlni şi în realitate cu acestea, riscul de a fi abuzaţi fiind destul de mare. (Şi este numai un aspect al folosirii nesupravegheate a internetului, căci din declaraţiile copiilor, 45% dintre ei au accesat din întâmplare sau intenţionat site-uri cu nuditate sau pornografie.)
...Poate pentru că există o lipsă de comunicare la nivel părinte-copil, o lipsă de afecţiune şi de timp petrecut împreună, copilul căutând refugiu în ecranul calculatorului.
...Poate pentru că dorinţa de a fi acceptat într-un grup determină copilul să-i imite pe ceilalţi, discuţiile pe messenger fiind dovada primirii acestuia în rândurile celor „privilegiaţi”.

Poate că e puţin din fiecare. Indiferent de motiv însă, părintele ar trebui să ia atitudine pentru a stabili o comunicare reală cu copilul său.

Copiii, în cifre
65% stau pe internet 3-4 ore zilnic.
85% discută cu persoane necunoscute pe internet
80% dezvăluie date personale.
45% au primit propuneri de a se întâlni în realitate cu persoanele necunoscute cu care au discutat pe messenger.

Părinţii, în cifre
65% ştiu că ai lor copii discută cu persoane necunoscute pe messenger.
35% nu cunosc nici o metodă de restricţionare a accesului copiilor lor la internet.
35% nu pun restricţii copiilor lor.
20% folosesc blocări tehnice la nivelul calculatorului.
(Sursa: Asociaţia pentru Tehnologie şi Internet (APTI), sondaj online legat de activităţile copiilor pe internet).

Notă: Nici un articol, fragment al unui articol sau fotografie nu pot fi reproduse fără acordul autoarei.

2 comentarii:

moise.alexandru spunea...

CA e un mancacios de timp am constietizat si eu(la birou il folosesc foarte putin), insa cu prietenii comunic numai prin mess(deh telefonul e scump la cata nevoie de interactiune avem).

Carmen Muşat Coman spunea...

Da, dar uita-te putin la cifrele din articol.