Cu ştampila pe timbru

Întotdeauna crezi că e ceva personal până îţi dai seama că nu e. La un moment dat chiar ai prefera să nu fie un comportament general, să crezi că persoana din spatele ghişeului are ceva cu tine, că nu-i plac ochii tăi, de pildă, dar cu ceilalţi se poartă normal. Când însă îţi dai seama că nu e nimic personal, e de-a dreptul trist, pentru că atunci moare speranţa că se va schimba ceva în România.

Aţi văzut, cu siguranţă, acele imagini cu personajul care intră pe uşă cu o roabă de acte, fericit că le are pe toate. Numai că nu le are pe toate: îi lipseşte ştampila pe timbru. E o campanie care să ne sensibilizeze faţă de birocraţia din instituţiile bugetare. Pe noi sau pe ei, bugetarii?

Ei, bine, şi mie mi-a lipsit ştampila pe timbru. M-am dus cu un ordin de plată la trezorerie. Numai că nu era bun: ştampila ieşea din chenar. A doua zi iar nu era bun, pentru că avea data din ziua anterioară. A treia oară, adică a treia zi, a fost în regulă. Şi toate aceste trei drumuri, în trei zile diferite, pentru a da statului bani, să nu înţelegeţi cumva că aveam ceva de încasat!

Am crezut că doamnei nu-i plac ochii mei, deci am crezut că e ceva personal. Azi însă am constatat că doamna nu avea nimic cu mine. Are cu toată lumea, pentru că în faţa mea, unei domnişoare i-a ieşit ştampila din chenar şi doamna cu pricina i-a respins ordinul de plată. Că doar şi mâine e o zi, nu?

Comentarii

Postări populare