Despre noroc şi ghinion sau secunda care te salvează

Cum treci de intersecţia Bucur Obor, pe Ştefan cel Mare, te întâmpină platformele care ridică maşinile parcate neregulamentar. Ele, de fapt, sunt parcate mai regulamentar decât altele, ca să folosesc un pleonasm, căci regulamentar nu poate avea grad de comparaţie. De pildă, dacă faci mâna streaşină şi te uiţi pe Moşilor, vei vedea câte două rânduri paralele de maşini parcate sau în aşteptare. Pe Ştefan cel Mare maşinile sunt aliniate frumos,una lângă alta, gospodăreşte. Din nefericire, sunt parcate sub semnul "interzis", deşi dacă te uiţi în jur nu prea ai unde să parchezi. În fine, trecem peste acest amănunt care unora li se poate părea nesemnificativ - cauţi până găseşti! - şi revenim la locul cu pricina. Pe aici trec zilnic platformele care ridică maşinile parcate neregulamentar - eu cred că în sectorul 2 îşi fac norma numai din locul acesta - şi ce am observat eu la angajaţii acelei firme de ridicare a maşinilor sau cum i-o spune e zelul. Frate, au aşa o grabă de parcă ar fi plătiţi la numărul de maşini arestate.

Nu vreau să fiu în pielea celui care nu-şi mai găseşte maşina parcată şi îl compătimesc sincer. Îi exclud însă pe nesimţiţii care te blochează, care parchează dublat, care parchează în aşa fel încât cel care vine de pe o stradă lăturalnică nu mai are vizibilitate. Ăştia chiar ar trebui să primească amenzi în fiecare zi. Ce nu înţeleg eu însă e de ce nu se face totul mult mai simplu: prin amendă. Îi pui omului frumos o amendă sub ştergător, nu-i mai dai palpitaţii că nu-şi găseşte maşina, să mai facă şi infarct.

Revenind la locul cu pricina, azi tocmai treceam pe acolo. La dus, tocmai ce admiram maşinile parcate frumos, cum ziceam, gospodăreşte şi mă miram că nu e nici roată de platformă prin preajmă. După nici jumătate de oră, la întors, cioclii erau la lucru, cu două platforme. O maşină urcată frumos pe platformă trecu pe lângă mine şi exact, dar exact în momentul în care am ajuns în dreptul unei alte maşini şi unul dintre angajaţi s-a aplecat în faţa ei ca să treacă un laţ pe sub ea exact atunci a apărut şoferul, cu cheile într-o mână şi cu o sticlă de suc în alta. Şoferul i-a zis ceva grăbit, de genul - Gata, am venit - s-a urcat la volan şi a plecat. Omul a rămas cu laţul în mână, dezamăgit şi cam buimac. Tocmai ce lăsase prada din mână.

O secundă, două. Acesta a fost timpul de la statutul "arestat" la "liber". În faţa mea, una dintre cele trei femei care se opriseră la spectacol a strigat după şofer:
- Nene, ai avut noroc, că te făceai de cinci-şase milioane!

Voi aţi trecut prin ceva asemănător, la limită?