luni, martie 28, 2011

O casă pe lista imunizării împotriva uitării

Muzeul prof. dr. „Victor Babeș“

articol apărut în Ziarul Lumina, 26 martie a.c.

Pe când românii nici nu gândeau să-l cinstească prin botezarea unei alei măcar, în orașul Dallas o stradă principală îi purta deja numele. Când românii s-au hotărât s-o facă, probabil că gestul necesita prea multă birocrație pentru ca muzeul care adăpostește viața părintelui bacteriologiei să fie pe strada cu nume omonim. Așa se face că pe Andrei Mureșanu, ce pornește din Piața Dorobanți, la numărul 14 A se găsește Casa memorială „Victor Babeș“.


Pe străduța ce asistă, neputincioasă, la dezvoltarea haotică a construcțiilor, casa cu steag la poartă seamănă cu cea din „Marile speranțe“. Pare părăsită, iar portița deschisă care s-ar legăna, scârțâind, de ar fi vânt, îți întărește senzația de pustiu. Fără prea mare convingere că înăuntru se află cineva, apeși pe butonul soneriei, cu privirea pe ușa din lemn, pe ale cărei incrustații e un praf gros, ce te face să crezi că ușa nu a mai fost folosită de ceva vreme. Aștepți, ca un om care a ajuns la capătul unui drum închis și încă nu s-a dumirit că trebuie să se întoarcă, și, într-un târziu se aude cheia răsucindu-se cu greu în ușă.

O ordine oarecare pentru o vizită oarecare
Venirea ta seamănă cu vizita neașteptată a unui cocoș într-o curte de găini văduve. Se aprind luminile, e chemat muzeograful, pentru că ai cumpărat un pliant de un leu și două bilete – unul de intrare, de 5 lei, și un altul tot de intrare, tot de 5 lei, dar care înseamnă plata ghidajului – și, cu o oarecare lentoare, o oarecare nepăsare, „într-o ordine oarecare“, ca să-l cităm pe muzeograf, începe turul tău de vizitator. De ești femeie, vei avea parte de povești mai mult de alcov – cine cu cine s-a căsătorit, unde s-au cunoscut, că nora savantului, Sofia, foarte frumoasă și foarte cochetă, își ștersese data nașterii din buletin și nimeni n-a mai știut câți ani a avut când a murit… Îi vezi fotografia pe biroul din încăperea de la parter, pe dreapta, fotografie făcută împreună cu soțul său, Mircea Babeș, fiul lui Victor Babeș. În partea opusă, fotografia Iosefinei, soția savantului, din artistocrația vieneză.


O carieră pornind de la un jurământ
Îți rețin atenția însă biroul arcuit, din mahon, proiectat de Victor Babeș și comandat la Munchen spre a fi executat, ca și biblioteca cu triciclu de oglinzi, realizată la București tot după un proiect al său, pe care se află bustul – se presupune – al sorei lui Victor Babeș, Alma, care, la 14 ani (după muzeograf), la 12 (după alte surse) s-a îmbolnăvit de tuberculoză și a murit. Se pare că dispariția acesteia l-a determinat pe fratele său să opteze pentru medicină, deși-și dorea o carieră actoricească. O măsuță din porțelan de Sevres, înfățișând desene în medalion cu 13 ținute franțuzești înviorează atmosfera sobră și afli că aceste obiecte au fost aduse de la Institutul Victor Babeș, unde locuia familia Babeș și că savantul nu a locuit niciodată în această casă. Fiul său Mircea a cumpărat locul în 1928, a ridicat casa cu un etaj și s-a mutat aici cu mama și soția sa.

Scurtă istorie a unui savant mare
Savantul murise cu doi ani în urmă, în 1926. Născut la Viena în 1854, tatăl său fiind avocat, ziarist, om politic, apărător al drepturilor românilor din Transilvania, a moștenit de la acesta dragostea pentru România. A făcut studii la Viena, Budapesta și-a luat doctoratul și, atras de microbiologie, va lucra în laboratoare de cercetare alături de nume celebre: Pasteur, Bollinger, Koch, Victor Cornil. Devenind el însuși celebru: împreună cu Cornil publică primul Tratat de bacteriologie din lume, în 1885 (se pare că există însă o scrisoare în care acesta din urmă recunoaște că tratatul aparține în întregime lui Babeș). Pe când era profesor la Budapesta, D. A. Sturdza îi propune să vină la București unde-i oferă o catedră la Facultatea de medicină și îi promite un teren pe care acesta să poată construi un Institut de cercetare. Dragostea de România se pare că l-a privat de un premiu Nobel, dar de va fi fost așa nu avem cum ști. Ce știm sigur e că datorită descoperirilor sale acum tuberculoza este o boală care poate fi tratată, ne putem vaccina antirabic, pelagra nu mai e o amenințare și nici difteria, lepra. A descoperit peste 50 de microbi… Și printre altele, sub coordonarea activă a lui Babeș, și construit ca o școală practică superioară pentru cei din domeniul sanitar, după modelul Institutului Pasteur, Institutul se ocupa și de profilaxia bolilor contagioase, asigura metode de control și testare spre a se furniza cea mai curată apă potabilă pentru bucureșteni, prevenirea și tratarea unor boli ale animalelor. Datorită lui Babeș avem acum cel mai vechi institut științific medical din România.

În spatele draperiilor
De ce ai vrea să vezi parte din viața acestui savant sobru, aplicat, perfecționist? Să vezi tratatele de medicină, broșurile, cărțile, premiile, decorațiile primite, printre care și Legiunea de onoare dacă nu ești student la medicină și nu ești „adus“ – termenul e potrivit – de un profesor, „cu clasa“? Poate ca semn de recunoștință, căci fiecare dintre noi are o cunoștință mușcată de câine și salvată datorită vaccinului antirabic. Ar fi unul dintre motive. Sau poate că nici n-ai nevoie de motive, poate doar pentru că e vorba de unul dintre cei mai mari savanți români și ar fi suficient… Nu te tentează să vezi călimara, penița, microscopul lui Babeș, să arunci o privire în stradă de după draperiile pe care însuși Babeș le trăgea, seara…? Să vezi veioza veche de o sută de ani la care lucra savantul? Mobila, aparatul de radio din 1930 adus de Mircea Babeș din America, mare cât o noptieră, tablourile, din păcate cele mai multe nesemnate, reprezentându-l pe savant, bustul lui Babeș ? Să răsfoiești albumul cu fotografii de acum o sută de ani, cuprinzând istoria Institutului? Să stai pe canapeaua fiului lui Babeș… „Pardon, am voie?“ vei întreba, mirat de invitația muzeografului de a lua loc alături de el pe canapea și de a răsfoi albumul. „Eee!“ îți va răspunde dânsul, cu un ton care poate însemna „Cui îi pasă?“ sau „Cin’ te vede“…

Reabilitarea e frumoasă când pleci cu liftul acasă
„Cin’ ne vede“ or fi zis și muncitorii care au lucrat la reabilitarea muzeului, în 1995, așa că au plecat acasă cu cutia liftului pentru alimente, de pe hol. Din lift au mai rămas doar două ușițe din lemn alb, ca și cum dincolo de ele ar fi un dulap. Dincolo de ele e însă gol… Poate că nici nu și-a imaginat o asemenea ispravă fiului savantului Victor Bebeș, văr cu Aurel A. Bebeș, cel care a publicat pentru prima oară, cu un an înaintea lui Papanicolau, cercetările care aveau să conducă la testul pentru depistarea cancerului de col uterin, numit Babeș-Papanicolau. În 1956, a fost sfătuit să doneze parterul statului, spre a fi transformat în muzeu, pentru ca vila să nu fie naționalizată, iar în 1986, soția sa Sofia, în testamentul care avea să fie pus în practică în același an, a dăruit statului, cu condiția de a fi muzeu, întreaga casă cu bunurile din ea.
Și, ca început al ironiilor ce aveau să vină, Victor Babeș e înmormântat în curtea Institutului vecin, Cantacuzino.


Dilemă: Un grup de 15 persoane plătește 15 bilete pentru ghidaj?

Locație: Str. Andrei Mureșanu, nr. 14A (zona Pieței Dorobanți)
Program de vizitare: 10-18 (luni, marți închis)

Notă: Nici un articol, fragment de articol sau fotografie nu pot fi reproduse fără acordul autoarei.

Niciun comentariu: