marți, martie 15, 2011

Cuvânt înainte la Manualul de limba sanscrită, de Amita Bhose




„Am fost acuzată pentru că am iubit România. Îmi recunosc «vina». De dragul culturii române, cu dorinţa de a întemeia o şcoală serioasă de indianistică, m-am stabilit aici. Dacă am vrut să împart soarta poporului român, am suferit de frig, foame şi frică – acea teamă care aproape ne-a paralizat minţile – alături de el. Nu m-am gândit să plec de aici, nici să trâmbiţez la posturile străine de radio. Scriam cu mâna în mănuşă, umblam după lumânări pentru serile fără curent, aşa cum făceau mulţi. N-am învăţat, însă, să patinez pe străzile Capitalei, pentru că în fiecare zi studenţii mă luau de mână, mă duceau la Universitate – la cursuri sau la examene – şi mă aduceau acasă. Uitându-mă la acele fiinţe înfometate, înfrigurate, deprimate moral, uneori mi se părea că vorbesc unor statui, într-o galerie de artă. Când le ascultam lecţiile, vedeam cum le-au îngheţat buzele, în «temperatura camerei». Totuşi, lumina privirii lor mi-a dat puterea să rezist.“
*
Iată ce scria Amita Bhose în 1991, cu un an înainte de a muri. E inutil să spunem că sunt scrise în română, cum e inutil să adăugăm că a predat numai şi numai în limba română... Aceste câteva cuvinte ale domniei sale ne dezvăluie dragostea şi respectul cu care era înconjurată de studenţi şi reprezintă, totodată, o declaraţie de dragoste făcută poporului român. Că numele Amita Bhose este legat pentru totdeauna de România, ţara unde a ajuns printr-o întâmplare a destinului, ţara unde s-a stabilit şi a murit e un lucru bine ştiut. Mulţi dintre cei care vor deschide acest Manual, foşti cursanţi ai Amitei Bhose, vor retrăi, cu emoţie şi nostalgie, clipele când au redevenit copii, învăţând alfabetul sanscrit sau cel bengalez.
*
Îngrijitoarea acestui Manual a avut privilegiul de a fi studenta şi colaboratoarea Amitei Bhose. Iar dacă îşi va depăna amintirile aici, în câteva rânduri, o va face pentru a încerca să creioneze portretul acestei mesagere unice a Indiei, spre a fi cunoscută şi de către cei ce nu s-au bucurat de şansa de a o avea profesoară.
Aşadar…
„Prima întâlnire cu Didi (Amita Bhose) a fost într-un amfiteatru al Universităţii Bucureşti, în toamna anului 1984. Uşa s-a deschis în timpul unui curs şi o doamnă îmbrăcată într-un sari elegant s-a apropiat, încet, de catedră. Dintr-odată parcă am intrat în alt timp, prezenţa ei printre noi părea ireală. Putea avea 35 de ani dar la fel de bine 55. Era distinsă, se mişca lent, cu graţie, iar glasul ce rostea cuvintele într-o română perfectă era cântat ca o melodie. Deşi ne aflam sus, în băncile amfiteatrului, părea că ne domină prin prezenţa-i nobilă. Ne intimida dar ne şi fascina în acelaşi timp.
S-a prezentat şi astfel am aflat că în fiecare sâmbătă limba lui Rabindranath Tagore, bengali, era predată chiar de o vorbitoare nativă. Sanscrita, civilizaţia indiană erau şi ele cursuri facultative dar învăţate temeinic de către cei care alegeau să cunoască universul atât de fascinant al Indiei. India era atât de aproape... Şi de atunci mi-a fost şi îmi este aproape, deşi fizic nu am ajuns niciodată în ţara Mahabharatei. Curios, nici nu simt nevoia, poate pentru că am cunoscut India prin acest mesager al ei unic.

Acest mesager unic mi-a schimbat viaţa. Am cunoscut nu numai o lume la care doar în vis puteam ajunge în anii aceia ai comunismului, dar mai ales un OM cum n-am mai întâlnit de atunci. De la Didi am învăţat – şi nu numai eu – disciplina unei materii, seriozitatea, dragostea pentru India. Niciodată nu spunea că nu are timp pentru noi, discipolii săi. Era o onoare şi o bucurie să o însoţim pe drumul spre casă sau să răspundem invitaţiei de a bea o cană cu ceai. Ne răspundea întrebărilor, ne corecta traducerile, ni le trimitea apoi prin poştă în colţurile de ţară în care ne risipiseră repartiţiile guvernamentale.

Visul său a fost să creeaze specialişti care să-i continue munca. După Revoluţie a crezut că acest lucru va fi mult mai uşor, fiindcă dispăruse cortina de fier. Paradoxal, nu a fost aşa. Manevrele mârşave au reuşit s-o îndepărteze şi s-o înnegureze. Doi ani le-a ţinut piept aproape singură, era însă prea mult chiar şi pentru un spirit luptător ca al lui Didi.“

*

Când a murit, în 1992, Amita Bhose avea multe proiecte finalizate sau începute. Definitivase Manualul de limba sanscrită – prima parte era aproape gata de tipar – vom explica în continuare în ce condiţii – , a doua parte era într-o formă finală, în ciornă. Lucrarea, în totalitatea ei, cuprindea peste 600 de pagini de manuscris. Modul de redactare a Manualului de limba sanscrită era asemănător celui primelor trei instrumente de lucru pentru cursanţii de la limba bengali – Curs de limba bengali, Manual de limba bengali, Dicţionar bengali-român, realizate tot de Amita Bhose. Cum nu existau tipografii cu caractere bengaleze şi nici măcar o maşină de scris cu caractere bengaleze, textul în română era bătut la maşină de Amita Bhose iar studenţii cu scris caligrafic copiau, din manuscris, partea în limba bengali. Aşa au fost completate sute de pagini pentru a fi multiplicate în tipografia Universităţii – numai Dicţionarul are 850.
Aceeaşi soartă urma să aibă şi Manualul de limba sanscrită. În 1990 prima parte este încredinţată, pentru transcriere în sanscrită, studentului Mircea Itu. În momentul morții, primul volum (lecțiile 1-20, fără lecția 21 și rezolvarea exercițiilor) fusese copiat, stângace, de acesta. (Nu știm ce copii ale lecțiilor se mai află în posesia lui – inclusiv ale celor excluse de autoare din Partea I și nepublicate în primul volum). Manuscrisul transcris are, pe margine, indicațiile Amitei Bhose, pentru corectarea greșelilor de copiere sau semnalând mici modificări. Pentru culegerea computerizată noi am folosit manuscrisul original, ținând cont de observațiile făcute de Amita Bhose pe exemplarul aflat în posesia lui Mircea Itu și returnat. Din păcate, deși acesta mărturisește că îi poartă Amitei Bhose „o veșnică recunoștință“, o face într-un mod josnic: prin plagiat, publicând acest prim volum în 2001, cu același titlu, sub semnătură proprie. Modificările sunt minore, intervențiile în partea sanscrită dovedindu-se a fi făcute în mod greșit. E trist și nedemn că a trădat încrederea pe care i-a acordat-o profesoara lui.

*

Manualele elaborate de Amita Bhose – de bengali şi sanscrită – au avut la bază experienţa acumulată la cursurile practice susţinute la Universitatea Bucureşti. Iată ce spune autoarea: „La cursurile facultative de sanscrită şi bengali pe care le conduceam se înscriau foarte mulţi studenţi din alte instituţii de învăţământ superior, precum Politehnica, Institutul de Arhitectură, Institutul de Teologie, Facultatea de Medicină şi de la alte facultăţi universitare, de ex. Matematică, Geologie, Chimie, Fizică, Istorie-Filosofie şi, de asemenea, salariaţii şi pensionarii de diverse profiluri profesionale. Nici ei, nici studenţii de la Filologie nu primeau nici măcar un certificat de absolvire. Tot ce au făcut ei au făcut de dragul culturii.
Şi au făcut multe. Au redactat lucrări de sinteză şi au tradus din bengali şi sanscrită, unele traduceri fiind chiar publicate în „Ramuri“, „Convorbiri literare“, „Orizont“, „România literară“ şi apoi în „Dimineaţa“ şi „Columna“ (Tg. Jiu). Şi-au dovedit şi talentul artistic. Spectacolele noastre anuale literar-artistice cu ocazia zilei naşterii lui Tagore au devenit celebre. În vara anului 1981 au prezentat o piesă a aceluiaşi autor indian, în traducerea mea, la Casa Universitarilor din Bucureşti. A fost o premieră absolută pe ţară (vezi Recenzia la „Teatru“, iul-aug.1881, p.162).
A fost la bază, evident, meritul profesorului. Dar incontestabil rămâne faptul că m-au inspirat întrebările necontenite ale studenţilor. Pasiunea, dragostea şi sârguinţa lor mi-au întrecut orice aşteptare. Orice profesor din lume s-ar fi mândrit cu asemenea studenţi. Baza reală a realizărilor noastre au fost relaţiile afective între profesor şi studenţi, sentimentul de respect reciproc. Îi priveam pe studenţi ca pe viitorii mei colegi.“
Pe lângă cursurile facultative de sanscrită – din 1978 până în 1991– şi bengali – din 1972 până în 1991, Amita Bhose a susţinut şi un curs facultativ de cultură şi civilizaţie indiană şi cursul de estetică indiană din cadrul disciplinei oficiale de hindi.
Deoarece biblioteca universitară nu dispunea de materiale necesare pentru aceste discipline, totdeauna a împrumutat studenţilor cărţi din propria bibliotecă precum şi cele împrumutate de la alte biblioteci, în vederea pregătirii examenelor. Îşi petrecea vacanţele de vară, de regulă, documen¬tându-se în bibliotecile de specialitate din Anglia şi India, întreţinându-se din propriile resurse financiare, ajutată de rudele sale. Cărţi importate din străinătate, materiale multiplicate în bibliotecile străine erau puse la dispo¬ziţia studenţilor şi absolvenţilor care voiau să-şi aprofundeze cunoştinţele. Şi una şi alta au implicat cheltuieli în valută din buzunarul propriu. Studenţii trebuie că-şi amintesc şi acum de cărticelele în bengali sau sanscrită, după care buchiseau, mici manuale după care învăţau elevii bengalezi şi pe care Amita Bhose le cumpăra din India, ca material didactic pentru cursanţii români.
*
Iată însă că, la 20 de ani de la definitivare şi tot atâţia de la dispariţia fizică a autoarei, cei ce doresc să înveţe limba divină au un material didactic în propria lor limbă, realizat, aşa cum afirmam, pe baza experienţei acumulate în timpul celor peste 20 de ani de predare a acestei discipline la Universitatea Bucureşti. Din 1990-1991, modalitatea de tipărire s-a schimbat. Paginile care odinioară au fost bătute la maşină, cu spaţii libere pentru a fi completate cu scrisul de mână, în devānagāri, spre a fi apoi multiplicate în tipografie, au fost acum culese computerizat cap-coadă. Scrisul de mână a rămas însă o mărturie a muncii titanice depuse de Amita Bhose. Pentru istoricul limbii sanscrite în România, ni s-a părut important să redăm, la finalul unor capitole şi al acestui prim volum, facsimile cu paginile originale.

2 comentarii:

CARMEN spunea...

Draga Carmen,
m-a bucurat mult mesajul tau si reactia mea o poti vedea la adresa: http://vis-si-realitate-2.blogspot.com/2011/03/eveniment-editorial.html
Felicitari pentru marea realizare! Înca un vis ce s-a materializat! Îti doresc mult succes în continuare!

Carmen Muşat Coman spunea...

Draga Carmen - mai intai - ce bine arati! Mai apoi acum iti dai seama de ce am cam tacut in ultima vreme.

Multumesc de postare si pentru cuvintele frumoase, intr-adevar, e o mare realizare a lui Didi si sunt tare, tare bucuroasa.

M-ai si laudat! In comentariu!

O sa-ti scriu mai multe saptamana viitoare, sper ca esti bine.

Ganduri bune, Carmen