sâmbătă, noiembrie 05, 2011

Cum s-a făcut de nu mi-am bătut copilul

Din cartea în curs de apariție la editura Cununi de stele, carte ce va fi lansată la Târgul Internațional de carte Gaudeamus. Mă găsiți, cu carte cu tot, la standul 354 pe toată durata Târgului de carte..


De la violența desenelor la violența reală
Epitetele curg, trec de de la un post la altul, odată cu apăsarea butonului telecomenzii, și ai impresia că următorul canal de desene animate le preia pe exact ele de care voiai să scapi. E ca în coșmarul cu urcatul scării, ale cărei trepte nu se mai termină… Așa și aici. Urci câte o treaptă, apăsând pe un alt canal, dar „cretinule“, „prostule“ sunt rostite și pe cel pe care tocmai ai schimbat. Mai urci o treaptă, dar cuvintele te urmează și ele, și ai impresia, odată ajuns la ultimul canal, că istoria se repetă, moment în care te întrebi dacă nu era mai bine să nu ai inițiativa schimbării canalului de desene animate. Copilul tău n-ar fi auzit decât o singură dată rostindu-se epitetele pe care și le aruncă personajele. Te simți oarecum vinovat pentru cele întâmplate, și-ți promiți ca data viitoare să nu mai faci aceeași greșeală: vei trece prin cameră ca și cum nu s-ar fi întâmplat nimic, te vei face că nu auzi. Nu? Mai bine să audă cuvinte urâte la un singur post, nu la toate. Din mai multe rele îl alegi pe cel mai mic…
Uimitoare încăpățânarea cu care este pregătit copilul „pentru viață“. Adaptând limbajul, comportamentul personajelor desenelor la realitatea străzii, copilul învață că spunându-i celuilalt „boule“ când îți cere iertare pentru că te-a călcat pe picior e mult mai bine decât să-i răspundă politicos. Că a împărți pumni în stânga și-n dreapta înseamnă să supraviețuiești într-o societate care e de mult pe panta pierzaniei și că numai așa vei ajunge respectat. Nu vorbind frumos, nu respectându-l pe celălalt. E parcă o întrecere a canalelor de desene animate în „a pregăti“ copilul pentru viață. Violență, trivialitate au invadat ecranul pentru a ieși apoi de-acolo și a trăi împreună cu privitorul. Care se va juca precum în desenele animate, va vorbi precum personajele de-acolo. „Prostule!“, va spune copilul într-un duel imaginar, rotind pe deasupra capului o sabie la fel de imaginară. Cuvintele însă rămân, ca și amprentele asupra psihicului, caracterului copilului. Va fi mai irascibil, mai obosit, mai violent. De multe ori, părinții vor căuta în altă parte cauzele comportamentului violent, prea obosiți sau prea ocupați să afle că la școală copilul lui nu se ia la ceartă cu ceilalți copii pentru a interpreta rolul Albei ca Zăpada ci pentru a demonstra că e îndreptățit să obțină rolul Morticiei din
Familia Adams, serial care, printre altele, nici nu e desen animat deși e difuzat pe un canal specializat în astfel de producții. Iar de aici până la scena de la Alexandria, unde un băiat de 14 ani și-a înjunghiat sora pentru că a visat urât, unora li s-ar putea părea că e mult. Altora însă, poate că nu.

Niciun comentariu: