Amita Bhose la Liceul Economic Viilor - din categoria România frumoasă
Azi am fost la Liceul Economic Viilor. Un liceu care funcționează într-un alt liceu, pentru că e în reparații. 35 de minute ora, 5 minute - probabil - pauză. La capatul liniei 117, mănânci o jumătate de pâine până acolo. Profesoare tinere și mai puțin tinere, dar toate zâmbitoare și deschise, destul de senine pentru lumea învășământului de azi. Într-o sală de curs amenajată în formă de U zăresc câteva zeci de adolescenți în cămașă albă cu cravată roșie, lungă, pe care se zăresc inscripționate inițialele liceului. Sunt tineri frumoși, cu priviri vii, curioase. Catedra e acoperită cu o față de masă din matase, manuscrisele - scrisori sunt străjuite de două sfeșnice în care ard două lumânări lungi, roșii.
Începem. Ce să le spun? Eu am emoții, ei au emoții. Le vorbesc, alandala, despre Eminescu, Didi, traducerile lui Eminescu din sanscrită, viața lui Didi, Amita Bhose, aici. Le spun că sunt frumoși și au în ei sâmburele viitorului și să aibă grijă să nu ajungă adulți și să aibă numai trecut. Clopoțelul se aude, pe hol, o dată, tace, iar sună, iar tace, și tot așa, la intervale pe care nu le mai percepe nimeni și nu le mai contabilizează nimeni. Ei întreabă - cu ochi vii - dacă traducerea lui Eminescu în bengali de către Didi a fost dificilă... Ce înseamnă sanscrita pentru indieni, ca limbă...
Apoi e rândul lor. O profesoară cu accent dulce, moldovenesc, citește traducerea lui Eminescu în portugheză, apoi în rusă. Râde, glumește cu ei. Îi place ceea ce face, cred că e o profesoară bună. Profesoara de română e amfitrionul și are emoții, ca noi toți, de altfel. Copiii, cel puțin, trăiesc emoția cu degete tremurânde care fac ca foile să danseze și glasul lor ajunge la noi, în engleză, franceză... Și mă dumirit și de rostul sfeșnicelor - pentru a recrea romantismul corespondentei dintre Veronica și Emin....Și Irina și colegul ei pun pe muzică versurile lui Eminescu - voce și chitară - și o creație proprie și emoționantă, caldă și pură ne învăluie, legănându-ne...
Și Eminescu a fost cu noi, iar mie, recunosc, mi-a venit să plâng în fața frumuseții sufletelor dintr-o clasă uitată de București. Am fost parte din România frumoasă a sufletelor tinerilor!
Începem. Ce să le spun? Eu am emoții, ei au emoții. Le vorbesc, alandala, despre Eminescu, Didi, traducerile lui Eminescu din sanscrită, viața lui Didi, Amita Bhose, aici. Le spun că sunt frumoși și au în ei sâmburele viitorului și să aibă grijă să nu ajungă adulți și să aibă numai trecut. Clopoțelul se aude, pe hol, o dată, tace, iar sună, iar tace, și tot așa, la intervale pe care nu le mai percepe nimeni și nu le mai contabilizează nimeni. Ei întreabă - cu ochi vii - dacă traducerea lui Eminescu în bengali de către Didi a fost dificilă... Ce înseamnă sanscrita pentru indieni, ca limbă...
Apoi e rândul lor. O profesoară cu accent dulce, moldovenesc, citește traducerea lui Eminescu în portugheză, apoi în rusă. Râde, glumește cu ei. Îi place ceea ce face, cred că e o profesoară bună. Profesoara de română e amfitrionul și are emoții, ca noi toți, de altfel. Copiii, cel puțin, trăiesc emoția cu degete tremurânde care fac ca foile să danseze și glasul lor ajunge la noi, în engleză, franceză... Și mă dumirit și de rostul sfeșnicelor - pentru a recrea romantismul corespondentei dintre Veronica și Emin....Și Irina și colegul ei pun pe muzică versurile lui Eminescu - voce și chitară - și o creație proprie și emoționantă, caldă și pură ne învăluie, legănându-ne...
Și Eminescu a fost cu noi, iar mie, recunosc, mi-a venit să plâng în fața frumuseții sufletelor dintr-o clasă uitată de București. Am fost parte din România frumoasă a sufletelor tinerilor!
Comentarii