Mi-am luat bicicletă! A fost şi botezată!

În urmă cu vreo lună jumătate scriam...

"Vreau o bicicletă! Nu mă interesează dacă e veche, cu ghidonul strâmb, cu lanţ care cade şi-mi murdăreşte pantalonii. Cu clopoţel care sună caraghios, făcând oamenii să mă privească zâmbind îngăduitor. Vreau o bicicletă şi sunt precum un copil de trei ani răsfăţat care dă din picior, tăvălindu-se pe jos pentru a obţine jucăria dorită.

Vreau o bicicletă dar n-am trei ani şi locuiesc în Bucureşti. Şi n-am cum s-o car în lift, până la etajul la care locuiesc, n-am nici inocenţa de a o prinde cu cablu de grilajul scării, la parter, căci ştiu că a doua zi dimineaţa n-ar mai fi nici urmă de roată.

De câte ori merg în parc, privesc cu jind traseele portocalii pentru biciclete şi mă întreb dacă voi apuca vreodată să merg pe ele cu bicicleta mea. Locuiesc prea departe de parcul cu trasee pentru biciclişti şi nu vreau să devin donatoare de organe înainte de vreme, în încercarea de a ajunge pe două roţi în parc. Apoi, nici în portbagajul maşinii nu ar avea loc, iar modelele pliabile pe care le-am văzut în magazinul virtual nu m-au încântat deloc: par atât de fragile că aş avea senzaţia că se dezmembrează în mers. Eu vreau o bicicletă adevărată, mare, de adult.

Ar mai fi o soluţie, un portbagaj pe maşină, dar nu vreau să fac operaţie de hernie de disc pentru că am vrut să dau o tură cu bicicleta.

Ar mai fi o soluţie: parcul de lângă locuinţa mea, Parcul Obor. Dar acolo nu ai voie cu bicicleta. Cu câinii, da. Dar n-am câine şi eu vreau o bicicletă.

Ar mai fi o soluţie, dar nu locuiesc la Paris sau în Amsterdam, ce să fac... Acolo poţi închiria o bicicletă cu ora, mergi unde doreşti şi apoi o laşi în staţia de biciclete.

Ar mai fi o soluţie... să o las naibii de bicicletă şi să-mi văd de treabă, ce mă cramponez de o banală adunătură de fiare? Şi apoi, cine dă doi bani pe un om care merge cu bicicleta? "


Deci asta scriam în urmă cu o lună şi jumătate. Între timp am găsit soluţia şi vreau să vă spun că bicicleta pliabilă nu e deloc uşoară, are vreo 15 kilograme, dar pare în continuare fragilă. Aşadar, mi-am luat bicicletă. Pliabilă, să aibă loc în portbagaj şi în lift. Dane, unde eşti, cine eşti, mi-am luat bicicletă, ura! Mai întâi am mers cu ea prin Herăstrău, uau, ce plăcere! Acum o săptămână m-am hotărât să-mi încerc norocul şi prin Bucureşti. Cum nu vreau să fiu donatoare de organe, mai pe jos, mai pe sus am mers cu ea pe trotuar. Toate bune şi frumoase, dar în dreptul Spitalului Colentina, patru puşti cam bronzaţi, cu prosoapele pe umăr, în şlapi, ca oamenii care vin de la plajă, au făcut botezul bicicletei: când am ajuns în dreptul lor m-au împroşcat cu apa din bidonul de cinci litri. Şi era destulă, cred că bidonul fusese plin.
- Hă, hă, hă, se amuzară ei, golăneşte.
- Dumnezeii mamii voastre de nenorociţi!

Unuia dintre puşti nu i-a plăcut remarca mea şi dacă nu-mi vedeam de treabă (citeşte - a continua să mergi ca şi cum nu s-a întâmplat nimic) probabil că luam şi bătaie sau rămâneam fără bicicletă. Aici fac o paranteză - Mama, indignată, a zis: "Trebuia să chemi poliţia!" Trebuie să vă spun însă că mama nu locuieşte în Bucureşti, de unde naivitatea ei.

Cei care m-au văzut mergând pe trotuar cu bicicleta, cu tricoul ud, şi-or fi zis că vin de departe de am transpirat în halul acela. Pe la Perla m-am enervat şi am trecut pe stradă, unde e locul de fapt şi de drept al bicicliştilor. Că am ajuns cu bine în Herăstrău se înţelege, căci altfel nu aş mai fi scris acum rândurile de faţă. N-aş vrea însă să vă povestesc spaima mea când aproape m-a "şters" o maşină.

Vă interesează ori nu, mi-am luat bicicletă. Dacă vedeţi o caraghioasă pe trotuar cu o bicicletă mică, verde, pliabilă, să ştiţi că eu sunt aceea. În rest, mă întâlniţi în Herăstrău, căci am copil şi vreau să-l văd crescând şi apoi mi-e dragă viaţa. Un lucru doar, şi scăpaţi de mine: dacă există înţelegere în lumea asta pietonală a Bucureştiului, apoi trebuie să spun că se manifestă faţă de bicicliştii de pe trotuare. Nimeni nu te înjură, toţi îţi fac loc, nimeni nu te trimite, cu ameninţări, în iadul de pe stradă. Ca şi cum şi-ar da seama că te-ar trimite la moarte! Deci, trăiască bicicliştii de pe trotuare! Şi să nu-mi cereţi să ud bicicleta că e lucru deja făcut!

Aha, înţeleg că o să mai fie o soluţie, să închiriezi biciclete! Deci vom fi mai mulţi pe trotuare!

Notă: Nici un articol, fragment al unui articol sau fotografie nu pot fi reproduse fără acordul autoarei.

Gia îmi trimite fotografia aceasta din 1942, Paris. Nu, Gia nu e una din cele trei.