Mintea unui bărbat şi mintea unei femei

Citesc un articol-opinie despre agresiunile verbale şi fizice asupra femeilor. Agresori: bărbaţii. Autorul articolul: un bărbat. Un fel de îndemn la demascarea agresorilor, adresat femeilor. Şi de ce e nevoie de acest îndemn? Pentru că - şi acum citez din articol: "Femeile tac. Le este prea greaţă să pomenească despre asta (agresiuni - n.a.). Multe s-au obişnuit, aşa cum ne-am obişnuit toţi cu manelele, gropile, praful, ipocrizia, prejudecăţile, birocraţia şi corupţia. Unele şi-au creat un sistem de apărare, un soi de barieră-filtru care le face să nu mai perceapă agresiuile verbale sau vizuale. Sau să le uite foarte repede, dacă totuşi au trecut cumva de acest scut de protecţie. Dar, dacă la întreb, îşi amintesc. Soţia mea spune că nici măcar nu merită să vorbească despre aşa ceva, ce rost ar avea să discuţi despre toate gunoaiele şi rahaţii - umani sau de câine - peste care dai într-o zi în acest oraş minunat? O înţeleg, dar, pe de altă parte, dacă această agresiune continuă să nu fie demascată, dacă este băgată mereu ca praful sub preş, nici nu o sa se schimbe prea curând starea de lucruri. Fetelor, haideţi să-i demascăm în mod public! Să arătăm caracteristicile reale ale pedigree-ului rasei masculului mioritic."

Băiatule! ca să răspund în acelaşi ton cu "Fetelor!" Nu cred că sunteţi cea mai potrivită porta voce a femeilor pentru că:
- Femeile nu tac.
- Femeile nu s-au obişnuit cu astfel de agresiuni.
- Aparent, uneori, au un sistem de apărare - adică nu izbucnesc în plâns când sunt pipăite şi ripostează, dând golanilor peste mână.
- Femeile nu uită. Nici repede, nici încet. Pur şi simplu nu uită când cerşetorul şchiop se preface că se împiedică pe culoarul vagonului de tren şi se propteşte cu o mână pe sânul elevei de 15 ani. Credeţi-mă pe cuvânt, că au trecut de atunci 30 de ani şi eleva, azi femeie în toată firea, n-a uitat umilinţa trăită şi neputinţa de a riposta. Femeile nu uită nici când fetele lor sunt agresate, iar directorul firmei de pază de la şcoală (pază plătită de către părinţi) spune că ele, fetele, pentru că poartă fuste scurte, provoacă golanii din faţa şcolii, strânşi ciucure la poartă, ca nişte vulturi bolnavi.

Eu nu vă acord dreptul de a vorbi în numele femeilor pe care le cunosc. Nu vă permit să ne învinovăţiţi, aruncând voalat vinovăţia tot pe umerii noştri, pentru că am tăcea. Aveţi aceeaşi mentalitate ca a directorului de pază: el ne învinovăţea pentru fluierăturile, abordările de pe stradă pentru că am fi provocatoare în ţinută, dumneavoastră ne învinovăţiţi pentru că am ascunde această agresiune sub preş şi am permite continuarea ei.

Aţi visat vreodată urât pentru că un labagiu din parcul Operei v-a sărit în spate, la propriu, la ora înserării? În mintea lui era probabil un gest de seducţie. Sigur n-aţi visat. Ei bine, eu am visat urât. Şi de-atunci au trecut 25 de ani şi n-am uitat.

Vreţi să vorbim despre seducţie şi agresiune? Despre uitare şi agresiunea de sub preş? Vreţi să vorbim despre profesorul de geografie care mă pipăia când mergeam la meditaţie în clasa a XII-a, un moş libidinos şi care tot încerca să mă sărute? Iar eu mă luptam cu el şi mi-era ruşine să-i spun mamei ce păţesc? Tot mie? Au trecut vreo 27 de ani de atunci şi nu, n-am uitat.

Nu, femeile de azi nu tac. Femeile de azi nu mai ascund agresiunea pentru că au învăţat că nu e ruşinea lor şi nu sunt vinovate cu nimic dacă un măgar trece pe lângă ele şi le bagă mâna sub fustă, spre distracţie golănească. Eu îmi învăţ fiica să nu aibă nici un sentiment de vinovăţie când e agresată şi încerc să-i alung demonii care-i bântuie visele după ce nişte indivizi cu ceafa groasă "au invitat-o", pe ea şi colega ei, la o plimbare cu maşina. Ştiţi ce mi-a răspuns poliţistul căruia i-am reclamat incidentul? "Se distrau şi ei, ca băieţii, la o ţigară!"

Aşa că, domnule Cristian Crisbăşan, autor al articolului-opinie "Masculul mioritic", eu nu vă recunosc de porta voce a femeilor. A, dacă articolul dumneavoastră ar fi fost un îndemn adresat bărbaţilor, spre a le mai domoli avântul de seducător-agresor, atunci alta ar fi fost situaţia. Dar vă rog să lăsaţi deoparte vinovăţia şi manipularea. E clar că noi, femeile, gândim, simţim şi reacţionăm altfel.