Trei luminițe, trei suflete

Am intrat azi într-o biserică catolică. Întuneric și liniște, întru reculegere. Am aprins trei lumânări, de fapt trei candele mici, albe... Așezate una lângă alta, flăcăruiile mici parcă țineau în ele sufletele celor dragi mie - Lili, Didi, tata - Neculae. S-au cunoscut, cele trei suflete, eu le-am fost liantul și acum nu știu cum, dar am avut așa, o senzație de suflet plin de liniște. O senzație inexplicabilă, pe care o ai, probabil, de câteva ori în viața atunci când intri într-o biserică - ai impresia ca acele ființe pe care le pomenești chiar se află lângă tine, de fapt cuprinse în acele mici lumânări. Aceasta a fost senzația mea - că le țin sufletele în palmă.
Din ușă, m-am întors: luminițele ardeau lângă celelalte, aprinse de alți anonimi ca și mine, și păreau împăcate.