joi, august 22, 2013

România, un bichon maro




Aleargă cu sacoșele din rafie, alea pe care dau acum bani grei vedetele din străinătate, și din ele se ițesc  știuleții de porumb, bureții de baie. Se risipesc precum șobolanii, căutând adopost în ganguri sau după mașini. După trecerea agale a polițiștilor își reiau locul, deasupra stației de metrou Obor. Alți comercianți improvizați sunt presărați pe tot drumul spre piață. O bătrânică stafidită, un pumn de femeie, cu două legături de usturoi în mână bocește:
- Ia maică usturoi și de la mineeee…
Aproape că ai lua dacă n-ai bănui că undeva, în umbră, o țigancă tânără nu are pregătită sacoșa cu usturoi, spre alimentarea bătrânei.
Până la piață poți cumpăra orice: ace de siguranță, țigări, plasturi, patru prosoape la cinci lei, maieuri, covrigi. Covrigi nu, mai de dincolo, că sunt mai mari – cel puțin așa-i răspunde bunica piciului de cinci ani care abia ține pasul cu ea. Tot ea observă că două femei s-au oprit precum „cațele-n mijlocului drumului, de vorbă, că N-ARE unde să mai vorbească”. Cațele-și văd de vorbă, nestingherite, și le observi mâinile bătrâne, pline de vene îngroșate, odihnindu-se una peste alta, ca o îmbrățișare atât de târzie încât e de-a dreptul nepotrivită locului.
Căci piața Obor nu are nimic gingaș sau tandru sau frumos. Nici măcar doamna elegantă în negru, cu pălărie din dantelă, rătăcită pe aici, nu e frumoasă în locul acesta. E mai degrabă grotescă, fiindcă aici, tot ce e normal sau frumos se murdărește, se pervertește. Până și polițistul cu mustață, la vreo 55 de ani, pare că-i face ochi dulci femeii care vinde „la negru” porumb, o țărancă sănătoasă, bine legată. Ea râde și răspunde, cu un rest de cochetărie de prin tinerețe, că da, a înțeles că n-are voie să vândă.
 Piața Obor e un loc al supraviețuirii. De la țiganca blestemându-și rivala, de la o altă tarabă:
-          Mânca-te-ar pământul și azi și mâine!
De la țiganul care strigă în gura mare:
-          Hai la pruneee de la Marinică, ofertă specială, un leu juma kilu!
De la semi-țăranul care a luat prețul conopidei căci era prea mic în comparație cu al celorlalți și-l alininiază, verbal.
De la bătrâna care trece de la o tarabă la alta, încercând să vadă unde-i mai ieftin.
De la țăranii care sunt împinși spre fundul pieței de către intermediarii țigani.
De la până la.

La întoarcere, același drum presărați de maieuri, țigări, ace de siguranță… La intrarea în parc, lângă chioșcul cu înghețată, patru polițiști, printre care și cel cu mustață de mai adineauri, mănâncă înghețată pe băț.

Pe platforma de deasupra stației de metrou, un țigan ține în brațe un cățel maro, un alt cățel stând toropit de soare în cutia din carton. O femeie îl mângâie pe cel din brațele țiganului și întreabă de preț și de rasă.
- E bișon! zice țiganul apăsat, sigur pe el.

Niciun comentariu: