duminică, octombrie 19, 2008

Despre tristeţe şi indiferenţă cu Jacques Salome


Jacques Salome pune mâna, protector, pe umărul unui spectator pe care-l rugase să urce pe scenă. E în timpul unei conferinţe pe tema : "Şi dacă s-ar preda comunicarea în şcoli?" şi gestul lui îl reface pe cel al unui profesor care ar intra în clasă, ar vedea că un copil este supărat, trist şi, punându-i mâna protector pe umăr, l-ar întreba:
- Eşti trist astăzi?
Jacques Salome continuă exemplul, şi întrevăd efectul binefăcător al gestului şi al întrebării asupra copilului.


Dar în mintea mea nu revăd acest gest. Elevă fiind, nu m-a întrebat nimeni vreodată - nici învăţătoarea, nici vreun profesor sau diriginte - de ce sau dacă sunt tristă. Pe fiica mea nu a întrebat-o nimeni vreodată - nici învăţătoarea, nici vreun profesor sau diriginte - dacă e tristă sau de ce este tristă. Nici în dreptul ei şi nici în dreptul altui copil nu s-a oprit vreun profesor să se intereseze dacă îi doare ceva, fizic sau sufleteşte. Pentru profesori dar şi pentru diriginte, ea şi ceilalţi elevi sunt doar nişte cifre - 28 de elevi - şi se individualizează doar când fac ceva rău. Când se duc în vizită la spital la colegul operat de apendice, când participă la o activitate extraşcolară unde iau premii, când sunt trişti că s-au certat cu cea mai bună prietenă sau au fost nedreptăţiţi, atunci nu-i vede nimeni. Pentru că nu interesează pe nimeni ce simt aceşti copii. Pentru profesori, sunt doar nişte "draci" care le fac zile negre.

Dacă în acel prim sfert de oră pe care de obicei îl petrec în cancelarie, de vorbă cu alţi profesori, aceştia ar veni în clasă şi ar sta de vorbă cu elevii, interesându-se de sufletul lor şi abia apoi de cunoştinţele lor, peste un timp relaţia profesori-elevi s-ar îmbunătăţi. Pentru că văzând că sunt trataţi nu ca nişte obiecte ci ca personalităţi distincte, cu nevoi, tristeţi şi bucurii, văzând că sufletul le este ascultat atunci când este trist sau vesel, elevii ar învăţa să-şi exprime sentimentele şi prin cuvinte, nu numai prin violenţă. Când nu eşti ascultat, când nu eşti recunoscut ca personalitate, ca om, ci eşti doar un nume în catalog, atunci atragi atenţia prin violenţă. În faţa indiferenţei profesorilor, elevilor nu le rămân decât strigătul şi pumnul.

Notă: Nici un articol, fragment al unui articol sau fotografie nu pot fi reproduse fără acordul autoarei.

Niciun comentariu: