vineri, octombrie 24, 2008

La o cană cu ceai, cu Didi - Amita Bhose

Didi a plecat astăzi, la ora 9 dimineaţa. Ca în fiecare an, din 1992 încoace. Multă vreme am aşezat la loc cana de pe raft, pentru ca Didi s-o găsească acolo unde o lăsase. Era gestul celui care refuza să creadă că un om drag a plecat pentru totdeauna şi nu se va mai întoarce decât în amintire, nu va fi prezent decât prin cei care l-au cunoscut.

În urma lui Didi a rămas o punte pe care a creat-o între India, ţara de origine, şi România, ţara adoptivă. Au rămas cărţile ei - Eminescu şi India, Scrisori rupte - Tagore, Proverbe şi cugetări bengaleze, Dicţionar bengali-român, Manual de bengali. Au rămas articole publicate în toate revistele literare ale vremii, înregistrările radio şi tv, cursurile predate la Universitate dar, mai ales, multe manuscrise, multe proiecte neterminate. Şi dragostea românilor pentru cultura indiană.

Mi-a revenit onoarea să fac cunoscute mai departe lucrările sale. Îmi reproşez că uneori timpul a trecut prea repede, că ar fi trebuit să insist mai mult pe lângă edituri, ca opera ei să nu rămână numai în manuscris. Câteodată am izbutit, altădată m-au dezarmat cei care m-au privit ciudat şi mi-au zis: "Dar cine mai citeşte Eminescu?".

De vreun an, poate mai mult, Elena, o fostă studentă şi prietenă a lui Didi - nume care înseamnă "soră mai mare în bengali" a creat un site - http://www.amitabhose.net/ - în memoria sa. Acolo postăm, cu un ritm inegal, operele lui Didi. Poate într-o zi cineva va fi interesat să publice cărţile sale.

Uneori mi-e foarte dor de Didi. Alteori sunt furioasă pe cei care i-au făcut rău şi care i-au grăbit moartea. Nu sunt dintre cei care spun "Lasă să-i pedepsească Dumnezeu". Unii s-au cocoţat repede în postul ei, după ce au dat-o afară de la Universitate, alţii au fost numiţi directori de institute de prieteni miniştri, impostura însă, ca şi minciuna, are picioare scurte.

Aş vrea acum, în faţa unei căni de ceai, să o aud râzând şi povestindu-mi planurile ei. Să mă minunez, ca de fiecare dată, că poate bea ceaiul fierbinte, fierbinte. Aş vrea să-i aud glasul cântat, să-i aud vocea pe care aproape că am uitat-o. Au trecut 16 ani de când a plecat, o să mă ierte pentru că aproape că nu-mi amintesc vocea ei. E însă în inima mea pentru totdeauna.

7 comentarii:

Anonim spunea...

Amita este acea Amita iubita de Eliade? Este acea care a scris adevarata poveste al lui Maitrai? Oau, nu-mi vine sa cred. Nu-mi vine sa cred ca ai cunoascut-o. I-am citit opera cumva fortata de copilul meu asta vara deoarece era in criza de timp si ea citea Eliade iar eu Amita. I-am citit cartea cu mult drag deoarece descria o viata cu totul noua pentru mine. Eliade a romantat viata indiana, ea a facut o descriere foarte categorica si realista mai ales asupra conditiei femeii in aceasta lume inca necunoscuta multora. Vazand numele am intrat pe site-ul indicat de tine in acest articol si surpriza am dat tocmai de cea care mi-a starnit inters si pasiune pentru aceasta lume plina de mister. Multumesc Carmen ca mi-ai dat ocazia sa citesc mai multe si chiar sa o vad pe aceasta femeie minunata cu picioarele pe pamant si care mi-a incantat cei 42 de ani pe acre ii am si pe care ii avea si ea cand a aflat prima data despre cartea lui Eliade.
Vreau mai multe despre ea.
Cristina

Carmen Muşat Coman spunea...

Draga Cristina,

Nu e cea desscisa de Eliade, cea iubita de el. Dar Didi a cunoscut-o pe Maitrey si pe sora acesteia, ale carei povesti le-a tradus, sunt pe site - Doi pui de cerb, Citrita Devi.

Didi l-a iubit foarte mult pe Eminescu....si a fost un om deosebit, unic, sunt fericita ca am cunoscut-o.

Marghidan spunea...

Carmen, multumesc ca mi-ai "povestit-o" la o cana de ceai. E dintre oamenii care te fac sa te bucuri ca traiesti, sa-ti doresti sa intalnesti cat mai multi. Pentru ca ceva din spiritul lor te atinge si vibrezi.

Carmen Muşat Coman spunea...

Iar eu iti multumesc ca m-ai scos din casa, ca sa am ocazia sa-ti povestesc, cat de cat, tot la un ceai... o coincidenta placuta.

Cristina spunea...

Nu știu de ce dar ceaiul îndeamnă la povești. Cafeaua mai degrabă la...frivolități. Și totuși se spune că multe cărți s-au născut la o...cafea. Cred că Amitei, indiancă fiind, îi plăcea mult ceaiul „povestit”.

Carmen Muşat Coman spunea...

Ii placea, tare mult ii placea, iar cartile ei s-au nascut dintr-o minte sclipitoare.

thesimpleteo spunea...

eu inca nu am povestile mele, insa aici sunt povestile altora
http://www.boipara.com/ si
http://www.parabaas.com/

doar in engleza si bengali, pentru cei dortori sa le cunoasca