La o cană cu ceai, cu Didi - Amita Bhose

Didi a plecat astăzi, la ora 9 dimineaţa. Ca în fiecare an, din 1992 încoace. Multă vreme am aşezat la loc cana de pe raft, pentru ca Didi s-o găsească acolo unde o lăsase. Era gestul celui care refuza să creadă că un om drag a plecat pentru totdeauna şi nu se va mai întoarce decât în amintire, nu va fi prezent decât prin cei care l-au cunoscut.

În urma lui Didi a rămas o punte pe care a creat-o între India, ţara de origine, şi România, ţara adoptivă. Au rămas cărţile ei - Eminescu şi India, Scrisori rupte - Tagore, Proverbe şi cugetări bengaleze, Dicţionar bengali-român, Manual de bengali. Au rămas articole publicate în toate revistele literare ale vremii, înregistrările radio şi tv, cursurile predate la Universitate dar, mai ales, multe manuscrise, multe proiecte neterminate. Şi dragostea românilor pentru cultura indiană.

Mi-a revenit onoarea să fac cunoscute mai departe lucrările sale. Îmi reproşez că uneori timpul a trecut prea repede, că ar fi trebuit să insist mai mult pe lângă edituri, ca opera ei să nu rămână numai în manuscris. Câteodată am izbutit, altădată m-au dezarmat cei care m-au privit ciudat şi mi-au zis: "Dar cine mai citeşte Eminescu?".

De vreun an, poate mai mult, Elena, o fostă studentă şi prietenă a lui Didi - nume care înseamnă "soră mai mare în bengali" a creat un site - http://www.amitabhose.net/ - în memoria sa. Acolo postăm, cu un ritm inegal, operele lui Didi. Poate într-o zi cineva va fi interesat să publice cărţile sale.

Uneori mi-e foarte dor de Didi. Alteori sunt furioasă pe cei care i-au făcut rău şi care i-au grăbit moartea. Nu sunt dintre cei care spun "Lasă să-i pedepsească Dumnezeu". Unii s-au cocoţat repede în postul ei, după ce au dat-o afară de la Universitate, alţii au fost numiţi directori de institute de prieteni miniştri, impostura însă, ca şi minciuna, are picioare scurte.

Aş vrea acum, în faţa unei căni de ceai, să o aud râzând şi povestindu-mi planurile ei. Să mă minunez, ca de fiecare dată, că poate bea ceaiul fierbinte, fierbinte. Aş vrea să-i aud glasul cântat, să-i aud vocea pe care aproape că am uitat-o. Au trecut 16 ani de când a plecat, o să mă ierte pentru că aproape că nu-mi amintesc vocea ei. E însă în inima mea pentru totdeauna.