Hai să luăm de la cei mulţi şi proşti şi să dăm celor puţini şi şmecheri

Iertată-mi fie intervenţia, poate nu vă interesează. Dar astăzi am citit următorul comunicat:

Comisia Europeana a autorizat schema de ajutor de stat propusa de Romania prin care se ofera sprijin companiilor ce se confrunta cu dificultati de finantare ca urmare a inaspririi conditiilor de creditare datorata crizei economice, informeaza un comunicat al CE. Este vorba despre ajutoare in valoare de pana la 500.000 de euro care pot fi acordate firmelor care nu aveau probleme la 1 iulie 2008, dar care intre timp au intrat in dificultate.

Ajutorul de stat poate fi acordat sub forma de sume nerambursabile, împrumuturi în condiţii preferenţiale, subvenţii de dobândă, garanţii sau eşalonarea creanţelor deţinute de stat fără perceperea de dobânzi.

Schema permite acordarea de ajutoare in valoare de maxim 500.000 de euro pe companie, pana la 31 decembrie 2010. Ea este o schema temporara, in baza Cadrului temporar pentru masurile de ajutor de stat de sprijinire a accesului la finantare in contextul crizei economice, adoptat de Comisia Europeana.

"Schema de ajutor de stat va contribui la înlăturarea dificultăţilor cu care întreprinderile din România se confruntă fără o distorsionare semnificativă a pieţei. Datorită colaborării excelente cu autorităţile române, Comisia a putut aproba schema rapid", a declarat comisarul european pe concurenţă Neelie Kroes, potrivit comunicatului.

Se încheie comunicatul.

Eu nu înţeleg sau înţeleg că-s proastă, eu şi mulţi alţii ca mine. Deci eu am o prăpădită de firmă care nu are nici un profit că am investit banii în tipografie pentru a fi publicate cărţile editurii iar cărţile nu se vând într-un ritm ameţitor ca să-mi acopere măcar costurile de tipărire. Deci sunt pe minus la greu. În tot acest an însă a trebuit să plătesc impozitul forfetar - vor fi în total cam 500 de euro de plătit degeaba, pe lângă alte impozite. (Da, impozitul ăla forfetar pe care şi Geoană şi Băsescu l-au instituit şi pe care acum şi Geoană şi Băsescu se laudă că-l vor scoate de la anul dacă ies preşedinţi.) Înţeleg că am plătit acest impozit forfetar ca să ajut statul, că n-are bani. Bun, şi acum să aflu din comunicat că banii mei vor ajunge ca ajutor altor firme? Şi cine stabileşte care sunt firmele astea? De ce sunt sigură că eu nu aş avea nici o şansă? Şi de ce sunt sigură că banii vor fi îndreptaţi spre firme prietene ale celor din guvernare?

Ştiţi ceva, guvernanţilor? M-am săturat de voi şi de furăciunile voastre! Şi o dau pe ţigăneşte, deşi nu cred că am sânge de ţigan în vene: ăia 500 de euro pe care mi-i luaţi degeaba, ca să vă umple vouă buzunarele, să dea Dumnezeu să vă ajungă de lumânări! Ptiu!

Aşadar, iertare celor ce nu sunt interesaţi. Dar cumva trebuia să refulez şi eu şi doar n-o să bat copii pe stradă, aşa cum am văzut că se practică la case înalte!

Comentarii

Postări populare