luni, decembrie 21, 2009

Am cravata mea…




…sunt pionier! Ieri, în sala de concerte a Radiodifuziunii Române au răsunat, după 20 de ani de la Revoluţie, cântecele patriotice ale vremurilor comuniste. „Salut voios de pionier”, concert susţinut de Corul de copii Radio şi Corul Sound, dirijate de domnul Voicu Popescu, a fost un spectacol eveniment. Îmbrăcaţi în costume de pionier – recreate cu destulă dificultate, mai ales accesoriile: inelul cravatei, insignele (oare dacă aruncăm istoria la coş devenim dintr-odată mai buni?) – membrii Corului de copii au intonat – da, e un termen corect – cântecele cu care am crescut noi, părinţii adolescenţilor de astăzi. Între cântece, glasuri de copii se auzeau râzând, recitând ghicitori, poezioare şi-ţi puteai imagina copiii prinşi în jocurile inocente ale vârstei. Pentru că jocurile sunt aceleaşi, inocente, visurile însă se frâng când sunt prinse într-un regim totalitar. Pe un ecran, în spatele scenei, se derulau, obsesiv, imagini de acum 20 de ani. O istorie pe care mulţi au vrut-o uitată dar pe care nu avem voie s-o lăsăm în uitare.

Şi dacă versurile au revenit pe buzele multora dintre cei prezenţi în sală, şi dacă salutul voios de pionier al copiilor şi vocile pline de forţă ale „uteciştilor” (Corul Sound) ne-au proiectat în trecut, toate acestea au fost pentru a ne avertiza: indiferent de ce a fost, trebuie să ne asumăm faptele, pentru a putea merge mai departe, fără a repeta greşelile. Pentru ca niciodată să nu mai răsune pe o scenă cântecul „Mulţumim, din inimă partidului!”, decât în spectacole-avertisment care să permită transformarea finalului (printr-o regie minimalistă dar sugestivă: voci întretăiate, lozinci scandate) într-un colind plin de căldură, colindul pe care nu aveam voie să-l fredonăm decât în gând, colindul care ne-a adus libertatea de azi.

„Salut voios de pionier” a fost un proiect îndrăzneţ al unui dirijor la fel de îndrăzneţ şi care abordează, împreună cu pianista Camelia Chiţibea, un repertoriu variat şi, iată, de multe ori inedit în peisajul cultural românesc.
video video video

15 comentarii:

Cristina spunea...

Bine zis! Niciodata n-ar trebui sa uitam. Si totusi...uitam. Eu n-am uitat nici acum si nici nu cred ca voi putea uita vreodata. Aceasta societate nu e tocmai ceea ce mi-am dorit dupa caderea comunismului dar e infinit mai buna decat ceea ce am fi putut avea daca, in decembrie 1989, acei tineri minunati n-ar fi existat. Poate ca cerem prea mult sau poate ca ne multumim cu prea putin. Cine stie? Oricum am avut sansa sa nu-mi mai privesc copilul(cu durere in suflet) aducandu-i osanale tovarasului si tovarasei sau "minunatei oranduiri socialiste". Fiindca, dintre toate, asta imi parea cea mai rea parte.

Carmen Muşat Coman spunea...

Poate ca ne reprezinta cine nu trebuie si de aceea visurile noastre nu se implinesc.

Si eu cred ca e mult mai buna decat lumea din 89 dar uneori mult rau se-arata.

Pacat ca multi spun acum ca acei tineri au murit degeaba, ca nu folosesc alt cuvant.

aurora georgescu spunea...

Nu am stiut de existenta unui astfel de concert. Daca as fi stiut cred ca as fi facut tot posibilul sa asist. Eu am cantat in astfel (dar reale) de coruri. Copil fiind, eram fericita, si spun sub cuvant de oanoare ca acele cantece in care slaveam tara, ma faceau sa tremur de emotie, n-a fost niciodata o corvoada pentru mine. Din contra, cu teribilismul specific varstei de elev, cantecele acelea, m-au facut de multe ori sa visez cum mi-as putea materializa dragostea de tara . Sunt multe de spus pe tema aceasta! Nu sunt o nostalgica a vremurilor trecute, dar sunt multe lucruri carora daca suntem sinceri, ar trebui sa le ducem dorul! Mi se pare cinstit fata de noi sa nu dam cu pietre in tot ce a fost. Si chiar daca au fost o mie de lucruri rele si numai unul bun, tot trebuie sa nu ne prefacem ca nu a existat. Sa-l preluam daca mai suntem in stare si sa facem sa fie mai bine.
Promit sa revin, fiindca subiectul merita dezbatut.

DoarEu spunea...

Atunci traiam cu teama...
Acum, traim cu frica... de multe... sa nu fim furati, sa nu fim omorati, rapiti... etc.
Iar Romania, nu stiu daca arata mult mai bine decat in 1989.
Macar avem libertatea (sper) sa ne exprimam.

Carmen Muşat Coman spunea...

Copil fiind, cine stia ce canta si ce reprezinta... Nu asta a fost rau in comunism. Noi eram copii si nu constientizam. Nu in vremurile trecute trebuie sa dam cu pietre, de fapt nu numai, ci in vremurile de acum care ne fac sa regretam ce a fost.

E mult de spus, intr-adevar.

A, Aura, cooncertul va fi transmis pe TVR Cultural pe 28 decembrie, al ora 20...

Carmen Muşat Coman spunea...

@DoarEu: Pentru ca am castigat o libertate cu care nu am stiut ce sa facem si pentru multi libertatea inseamna sa faci ce vrei...Sa furi, sa omori si sa nu fii pedepsit.

Din pacate.

devorbacugandurilemele spunea...

Sunt Catalina Baia si fac parte din corul SOund. Eram pe scena duminica. Un concert emotionant, desi eu aveam 6 ani la revolutie. Cred ca mi-ar fi placut mult sa cant aceste cantece atunci. Recunosc ca liniile melodice sunt geniale, a stiut dl prof Voicu Popescu ce sa aleaga petnru acest eveniment. Am cantat cu drag si cu mandrie :-)

Carmen Muşat Coman spunea...

Ma bucur ca ati intervenit. Eu cred ca toti au cantat cu drag si mandrie. Mie mi-a placut mai ales cel pe care l-am postat si recunosc ca nici nu-l prea auzisem. Domnul Popescu reuseste sa faca un eveniment din orice spectacol si sa transmita emotie si dragoste pentru cantec. E un mare merit si rar.

Cand eram copii, le fredonam si noi cu drag - cravata mea... ERam totusi inocenti si parintii nostri aveau grija sa ne-o pastram cat mai mult.

Si totusi, nu trebuie sa uitam ce era in spatele acestor cantece.

aurora georgescu spunea...

Bineinteles ca istoria neamului acesta chinuit nu trebuie uitata, dar in spatele cantecelor (care?) de azi, ce este? Nu vorbesc despre copiii privilegiati. Eu vorbesc despre copiii care-i vad zilnic in localitatea in care traiesc. Stiti cum arata o gradinita intr-o comuna cu 10000 de locuitori?
Jalnic! Cu niste scaunele aduse de fiecare parinte, pastrand pe pereti niste planse decolorate pe care le-am prins si eu in urma cu 55 de ani, cu deosebirea ca eu le-am admirat noi si lucioase. Da, mai exista pe pereti si planse facute de educatoare. Material didactic? Plastilina, creioane colorate, ceva caiete pe care le cumpara cu chiu cu vai parintii copiilor. Nu nu vorbesc despre alta tara! Dar la 60 de km de Bucuresti... nu se vede! Cand eram eu eleva, mergeam in tabare scolare! Acum... la tara nu-si permit parintii sa plateasca taberele. Copiii? In general puteau sa fie aproape egali in drepturi. Acum... catelusa doamnei Bahmuteanu are nunta (cu secvente televizate) cu dulaul .. nu mai tin minte cui, plini de pampoane si dantele penibile, in timp ce o multime de copii merg imbracati de la secoond hand. Da, copiii erau indoctrinati, dar oare, se poate vorbi despre "superioritatea educationala " de azi? Da, avem de toate , absolut de toate in magazine si locuitorii satelor le pot admira fara nici o opreliste, mai putin sa le poata cumpara!Nu aduc un elogiu comunismului! Nu infierez societatea capitalista! Ma revolt numai in fata imaturitatii noastre , a cetatenilor de rand si a clasei politice! Si ca sa va dau un exemplu ca nu suntem mai buni decat guvernantii nosti neputinciosi am sa sisizez un amanunt banal, dar care spune multe: ninge si este viscol, soselele devin impracticabile. Toata lumea tipa: sa vina Primaria, sa vina cei de la drumuri! Nici un cetatean nu se mai implica asa cum faceau oadata fara sa le zica nimeni: luau lopetile si fiecare curata portiunea din fata casei, dupa care ieseu toti la drumul principal sa se poata circula! Spune multe , nu?
Doamne ce subiect! Cat de mult se poate vorbi! Dar cat de bine ar fi sa fie discutat, analizat si constientizat!

aurora georgescu spunea...

Sunt multe de adaugat, dar revin pentru o observatie: A fost o generatie care a crescut cu cheia de gat, dar seara veneau partintii acasa. Acum se creste in continuare cu cheia de gat (cumva sunt institutii pe care eu nu le stiu si care tin copiii gratuit pana cand vin parintii de la serviciu?) dar seara,... in cel mai fericit caz ( si nu sunt putine situatii din acestea) se vorbeste la telefon cu parintii aflati la munca in tari straine.Libertate? Da, multi, foarte multi au libertatea de a privi la televizor dezmatul arhitectonic al caselor de la Strehaia. Multi au libertatea de a admira de departe cabinetele dentare ultra dotate de care nu se pot apropia! Suntem o tara de stirbi in acest moment. Hai sa fim cinstiti! Hai sa admiram tot ce s-a realizat dupa 89 si este demn de toata admiratia, dar sa nu privim cu atat manie inapoi, negand si ce a fost bun!

CARMEN spunea...

Craciun fericit Carmen!
http://vis-si-realitate.blogspot.com/2009/12/lista-de-dorinte.html

Anonim spunea...

Am fost foarte emotionata de acest eveniment pentru ca noi cei tineri nu am cunoscut ce a insemnat pentru parintii nostrii acea pagina de istorie, comunismul.Ma bucur ca am participat la acest eveniment si mai ales pentru faptul ca am putut sa demonstrez cea ce imi spuneau parintii,cintecele ,, patriotice" nu sunt atit de urite cum le categorisesc multi oameni, dimpotriva sunt foarte frumoase si au linie melodica de exceptie fiind creatia unor minti luminate din acea perioada.Sa nu uitam ca ,, un popor care isi uita istoria mai devreme sau mai tirziu va pieri".

Carmen Muşat Coman spunea...

Craciun fericit, Cramen!

Carmen Muşat Coman spunea...

@Anonim
Inteleg ca faci parte din Corul de copii. Poate ca e mult de spus despre cantecele patriotice, despre patriotism. Patriotismul trebuie sa existe dar la acea vreme era acaparat de partid si dus la extreme. Poate ca voi acum ati vazut doar partea frumoasa, mai amuzanta, ca sa spun asa. Evenimentul a fost de exceptie, iata, si pentru voi dar si pentru spectatori.

Carmen Muşat Coman spunea...

Draga Aura, eu cred ca e o libertate haotica acum, si de aici ni se trage totul. Oamenii sunt liberi sa faca tot ce vor si fac tot ce vor, absolut tot. Vor sa faca pipi pe marginea drumului? Fac. Poate ca poporul nostru nu merita sa traisca in libertate, ci sub bici. Nu stiu, zic si eu, pentru ca nu stiu ce sa mai cred.