duminică, martie 21, 2010

Despre birocraţia prostiei

Există un medic neurochirurg, Sergiu Stoica, şcolit prin străinătăţuri şi pe care canadienii, francezii s-au bătut pentru a-l avea. El însă, în singurul interviu pe care l-a acordat, dacă nu mă înşel, a încuiat uşa casei cu gândul că va reveni iar motocicleta a lăsat-o în garaj, unde s-o găsească la întoarcere. Un medic tânăr, profesionist, care nu ia bani de la pacienţi şi dă numărul de telefon tuturor, ca să-l găsească dacă au nevoie de el. Medicul acesta nu câştigă aici nici în 100 de ani cât ar fi câştigat în străinătate. Şi totuşi, el a ales să se întoarcă. În Formula As e interviul cu el, în caz de doriţi să citiţi şi un articol despre moralitate, dragoste pentru semeni, respect pentru oameni. Ei bine, m-a impresionat faptul că s-a întors în ţară acum când oamenii nu ştiu cum să plece mai repede. Dar ce m-a impresionat şi mai mult - de fapt m-a enervat - a fost prostia statului român. Întors în ţară, medicul a constatat că diploma lui nu era recunoscută în România. Şi, pentru a profesa, trebuia să dea examen. Ceea ce a şi făcut.

Nu e singurul exemplu al prostiei birocraţiei sau al birocraţiei prostiei. Cu 20 de ani în urmă, traducătoarei lui Eminescu în bengali, Amita Bhose, i se scotea postul la concurs, la Universitate. Predase 18 ani bengali, 12 sanscrita si civilizatie indiana, făcuse instrumente de studiu pentru studenti - Manual de limba bengali, Dicţionar bengali-român, avea în lucru un Manual de sanscrită -, studenţii ei traduceau opere literare publicate în presa vremii... Cu alte cuvinte, nu mai era nici un specialist în aceste discipline şi nici cine să-i verifice cunoştinţele. Avea diplome recunoscute în străinătate, avea referinţe de la critici indieni, de la Academii indiene. Ce comisie românească ar fi putut-o examina?

Şi totuşi, Amita Bhose a renunţat la tot în India pentru a veni în România. Pentru a forma generaţii de studenţi, specialişti. Deşi au avut un regim de limbi facultative, aceste două limbi, bengali şi sanscrită, au fost învăţate temeinic de către studenţi. Iar Universitatea? În orgoliul mărunt al unora de acolo şi de pe lângă Universitate, au crezut că dacă-i scot postul la concurs şi o vor îndepărta vor deveni indianişti peste noapte.

Asta-i ţara în care trăim. Oameni care au ales să trăiască aici din dragoste de semeni, din dragoste pentru cultura română se lovesc de birocraţie şi prostie. O ţară care nu-şi merită valorile.

Niciun comentariu: