marți, martie 06, 2012

Câtă subiectivitate și câtă obiectivitate?


din Cum s-a făcut de nu mi-am bătut copilul

Privindu-și fix adversarul, băiețelul întinde mâna spre căciula acestuia, i-o smulge de pe cap și o calcă în picioare, gest care provoacă o adevărată criză de plâns a celui batjocorit. Motiv de intervenție a mamelor care, așezate pe o bancă, dezbăteau un subiect monden – ținuta prezentatoarei de la știri. Acestea se ridică în grabă de pe bancă și se îndreaptă spre locul conflictului, dojenindu-și odraslele: „Nu-i frumos ce faci, să-ți fie rușine!“ – agresor, „Hai, că nu s-a întâmplat nimic, ce plângi și tu degeaba!“ – victimă. După câteva minute cei doi copii se joacă împreună, de parcă nu s-ar fi întâmplat nimic, iar cele două femei își reiau locul pe bancă. Nu și discuția, fiindcă mama victimei își exprimă nemulțumirea față de atitudinea băiețelului. Cu calm și tact, în virtutea prieteniei dintre ele două, își permite să o sfătuiască pe aceasta să-și mai strunească odrasla, deoarece a observat la aceasta o bucurie anormală de a-i necăji fiul. Nu se poate să nu-și fi dat seama că este agresiv, că nu e bine ceea ce face și de aceea ea crede că ar trebui luate ceva măsuri. Sfatul e prietenesc, să nu-i fie luat în nume de rău, dar intervine tocmai pentru că sunt prietene și se simte datoare să-i atragă atenția. Știe că atunci când ești părinte riști să fii subiectiv, și ei i se întâmplă deseori să fie, de aceea se bucură atunci când cineva o mai avertizează că nu e totul în regulă cu comportamentul copilului ei. În timp ce vorbește, atitudinea celeilalte se schimbă vizibil. Chipul capătă altă expresie, din binevoitoare devine încordată, pentru a îngheța într-o ură ce săgetează vorbitoarea. Și se ridică repede, ca arsă, nu înainte de a-și manifesta îndoiala. Ea n-a observat nimic anormal la băiatul ei, crede că totul e în ordine, se joacă doar, cum de nu poate înțelege acest lucru? Apoi, cu un aer superior și ofensat își cheamă băiatul și pleacă spunând printre dinți un „la revedere“.
De acum încolo, relația dintre cele două femei nu va mai fi la fel. Furie, nemulțumire, frustrare, acestea sunt sentimentele care o domină pe mama căreia i s-a atras atenția asupra comportamentului violent al băiețelului ei. O observație pertinentă, de altfel, dar câți dintre părinți sunt dispuși să accepte faptul că un străin, un prieten au dreptate în criticile lor mai voalate sau mai directe? Câți dintre părinți pot asculta până la capăt observațiile celorlalți? De câte ori nu se încruntă o mamă atunci când copilul ei este dojenit de o altă persoană? Nu-i convine deloc, deși are dreptate. Pentru că sunt părtinitori, orbi de dragoste, nu-și pot învinge orgoliul, nu pot accepta că odrasla lor greșește, că nu se poartă frumos. Sau da, acceptă, dar nu acceptă ca observația să vină de la o altă persoană. Poate că ar trebui să fie mai puțin intransigenți cu ceilalți, să nu se mai stângă ca un arici atunci când e vorba de copilul lor. De regulă, ceilalți, străinii mai ales, sunt obiectivi iar observațiile lor ar trebui nu luate în seamă în sensul aplicării sfaturilor, dojenilor, ci ar trebui analizate la rece. Poate că acel străin are dreptate, totul e ca părintele să aibă curajul să-și privească și el copilul pentru o clipă cu detașare, fără subiectivism, și poate va fi și el de acord că atunci când calci în picioare căciula altcuiva înseamnă mai mult decât o joacă.

Niciun comentariu: