marți, ianuarie 01, 2013

Sfarsitul lui 2012, inceputul lui 2013...

Interviuri literare — 12 - 12 - 2012
Carmen Musat Coman: “Am readus-o pe Amita Bhose pe locul cuvenit in cultura romana”
Carmen Musat Coman este directoarea Editurii Cununi de stele, infiintata in amintirea scriitoarei Amita Bhose, prima traducatoare a lui Eminescu in spatiul asiatic. Pe langa faptul ca publica asiduu lucrarile fostei sale profesoare si duce in spate intreaga editura, Carmen mai scrie ea insasi cate ceva si nu pregeta sa imparta “biletele cu intelepciune gratis” pe la targurile de carte. Daca nu v-ati luat pana acum doza de intelepciune din cosuletul ei, aveti ocazia sa faceti acest lucru la Bookfest de Craciun (15 – 23 decembrie).

- Ai infiintat Editura Cununi de stele la inceputul lui 2009 pentru a publica opera scriitoarei, traducatoarei si cercetatoarei Amitei Bhose. Cu ce ganduri ai pornit atunci la drum, ce iti mai amintesti?
- Imi amintesc tot – ca ieri – , pentru ca a fost foarte simplu. Am avut un singur gand: sa public toata opera Amitei Bhose. Ca studenta si colaboratoare am avut bucuria si onoarea sa ma bucur de increderea sa, mai ales dupa 1990, si cine ii cunoaste viata stie la ce ma refer. Bineinteles, cu anii tineretii luam toate aceste daruri in mod natural. Acum insa imi dau seama ca de fapt am fost o mare privilegiata, sa fiu in preajma acestui mare om. Ca mostenitoare a manuscriselor, am o datorie morala, oricat de pompos ar suna in lumea de azi aceste cuvinte: sa aduc la lumina tiparului lucrarile domniei sale, cu atat mai importante cu cat sunt deschizatoare de drumuri, Amita Bhose fiind prima traducatoare a lui Eminescu in Asia, exegeta lui Eminescu – primul om care a cercetat manuscrisele eminesciene ce contineau o traducere a unei gramatici sanscrite neterminate – , prima traducatoare a lui Tagore direct din bengali in romana, traducatoare din sanscrita in romana, autoare de manuale, dictionare, scriitoare, si nu in ultimul rand profesoara. Pana acum am editat 17 volume ale domniei sale. E mult, e putin? Vorbim cand inchei – daca voi reusi sa inchei candva, fiindca pe zi ce trece imi dau seama ca puterea sa de munca, volumul lucrarilor sale si importanta lor in istoria literaturii sunt cumva in afara normalului. Daca as numi-o eu “geniu” pe Amita Bhose mi s-ar putea reprosa ca sunt subiectiva. Nu intamplator s-o fi apropiat de Eminescu.

- Ai lucrat ca ziarista timp de 18 ani. Ti-e dor de munca la revista sau activitatea de editor iti aduce mai multe bucurii?
- Imi e si nu-mi e. Eminescu, ca sa revin la el, spunea ca “dezvoltarea negativa ajunge cea de ordine; (…) un poet (ajunge) jurnalist, ceea ce veti concede ca-i lucrul cel mai prost din lume”. Cum eu am facut drumul invers, din jurnalist am ajuns scriitor, urmand gandirea lui Eminescu am putea concluziona ca am avut parte de o “dezvoltare pozitiva”. Mi-a placut sa lucrez in presa dar acum nici sa vreau nu cred ca as mai avea unde. Reportaje, anchete sociale, interviuri cu personalitati culturale – nu cu “vedetele” pitipoance de azi – nu se mai fac in reviste precum Femeia, ca sa numesc o revista care mi-a fost tare draga si unde mi-am format “mana”, in anii 1997-2004. Bucurie poti gasi in orice faci, ca e vorba de o carte, o pereche de manusi tricotate sau gatit. Totul e sa o faci cu responsabilitate, nu in dorul lelii. Altfel iti furi singur caciula. Eu cred ca editura e o alta etapa din viata mea. Sper sa fie ultima si sa dureze cat mai mult.

- Cum decurge o zi obisnuita din viata ta de editor?
- Nu e nimic spectaculos, dar nici o zi nu seamana cu alta. Pot sa ma uit pe pereti intr-o zi, dupa cai verzi, sau sa fiu dimineata in tipografie, unde se trage ultima carte, apoi pot sa ma intorc la calculator, sa culeg un text, la amiaza sa duc cateva carti la depozitul unei librarii, apoi sa am o lansare de carte. Sau sa fiu la targuri de carte, pe parcursul intregului program al targului. Intr-o zi pot sa ma enervez si s-o iau la pas prin librarii, sa vad pe unde au mai aruncat librarii cartile Cununilor. Inainte de asta sa pun la posta un colet cu carti, sa mai somez cateva librarii sa-si plateasca datoriile. Intr-o zi pot sa scriu toata ziua sau sa culeg scrierile lui Didi – Amita Bhose. Sau sa corectez toata ziua o carte. Sau sa caut jumatate de zi un font care sa-mi placa. Sau sa ma plimb daca am chef. Sau sa car cartile din portbagaj, dupa ce le-am luat din tipografie. In ziua aceea pot spune ca nu mai e nevoie sa fac sport, l-am facut deja. Oricum ar fi ziua, nu-mi dau termene dar respect munca mai mult decat daca as avea un termen.

- Ce consideri ca ai reusit sa realizezi in acesti aproape patru ani, in care ai fost si editor, si autor si sofer si orice a mai fost nevoie pentru editura ta? Simti ca ai schimbat ceva in peisajul editorial de la noi, in vietile cititorilor?
- E bine si nu e bine ca sunt singura. E bine, pentru ca nu depind de nimeni, e rau pentru ca nu ai cu cine sa te consulti, nu are cine sa mai vada textul dupa tine, sa semnaleze ca acea culoare a copertei nu se prea potriveste cu restul etc. De regula, la o editura ar trebui sa existe un culegator de text, un corector, un redactor, un cap limpede. Norocul meu e ca, in timp, am fost si corector, si redactor, si cap limpede dar acum, ca nu am cum sa platesc pe cineva, trebuie sa incerc sa acopar aceste functii. Faptul ca oamenii spun ca le plac cartile editate, ca sunt ingrijite, ca nu au greseli, inseamna ca reusesc cat de cat. Uneori mi se pare ca am facut mult, alteori, putin. Realizarea cea mai mare e ca in acesti patru ani am izbutit sa o readuc pe Didi – asa cum ii spuneam noi, studentii, cuvantul insemnand in bengali “sora mai mare” – pe locul cuvenit in cultura romana. E din nou in bibliografia Universitatii, tinerii afla de domnia sa – unii prin traducerile facute, altii prin studiile despre Eminescu. Altii o redescopera cu uimire si bucurie si multi isi amintesc de prezenta dansei in peisajul cultural romanesc al anilor 1970-1990 si-si declara pretuirea. Nu stiu daca am reusit sa schimb ceva in peisajul editorial, sunt vazuta ca o curiozitate – Cum adica sa faci o editura pentru un om? La inceput poate credeau ca e un fel de pacaleala, ca e doar o formula pentru a te deosebi de altii, pe urma au vazut ca de fapt asa si e. Cred ca in timp oamenii si-au dat seama ca in fiecare carte a lui Didi e multa dragoste pentru Romania si au inceput sa vada si ei intr-o carte mai mult decat un teanc de hartie, fie el valoros si frumos impachetat: au inceput sa vada sufletul lui Didi.

- Te vad la fiecare targ de carte vorbind cu mare drag despre Amita Bhose, care ti-a fost nu doar profesoara ci si un fel de mentor, o “sora mai mare”, cum spui tu. Care este cea mai frumoasa amintire pe care o ai, legata de dumneaei?
- Am cunoscut multi oameni la targuri desi oamenii nu sunt invatati sa li se si vorbeasca din spatele mesei cu carti. Unii inca mai sunt sceptici, cred ca daca le povestesc despre Didi incerc sa le vand o carte. Castigul meu nu se masoara in bani ci in numarul celor care afla de Didi. Am multe amintiri legate de Didi, eu stiu care e cea mai frumoasa? Acum, ca dansa nu mai e, toate sunt frumoase. Poate cea din ziua in care a fost Didi la mine acasa pentru prima oara. Cred ca era in 1985 sau 1986. Locuiam la 30 de kilometri de Bucuresti, personalul facea 35-40 de minute. Mi-a fost jena sa o conduc pe Didi intr-un vagon de clasa a II-a, plin de navetisti galagiosi, cu papornite cu paine, asa ca am luat bilete la clasa I. Era aproape gol vagonul. Si din scaunul capitonat Didi mi-a zis, zambind, dupa ce-i privise pe navetisti trecand prin vagon, cu bagajele, sau pe peron: “Stii, trenul acesta mi-aduce aminte de Calcutta. Asa sunt trenurile si la noi. Aglomerate, pline de oameni cu bagaje.” Am vazut atunci in privirea dansei nostalgia, dorul. O privire usor adumbrita. Ii era dor, dar dragostea pentru Romania fusese mai puternica. Pentru privirea aceea as putea spune ca aceasta e cea mai frumoasa amintire a mea. A fost si singura oara cand am luat bilete la clasa I.

- De fiecare data cand iesi cu cartile “in lume”, fie la targuri, fie la alte evenimente, ai mereu cu tine cosuletul cu proverbe. Cum ti-a venit ideea sa imparti intelepciune si cum reactioneaza cei carora le intinzi cosuletul pentru a extrage un proverb?
- O sa razi, in timp ce spalam vase. Ma gandeam ca oamenii pe care-i vad pe la targuri sunt tristi, incruntati. Doar tinerii, copiii si nebunii mai sunt senini la noi. Si mi-am zis ca trebuie sa fac cumva ca sa se mai insenineze. Fara sa-i coste ceva si atunci, dupa vreo doua incercari in care oamenii ma tot intrebau care e scopul proverbelor si cat costa am pus si un cartonas – “Intelepciune gratis”. Romanii stiu, saracii de ei, ca nimic nu e gratis – de prea multe ori au fost pacaliti astfel, sub pretextul gratuitatii. Ei, bine, cosuletul cu proverbe e dovada ca da, iata, e ceva gratis. Intelepciunea. Totul e sa doresti s-o ai. Si pentru asta trebuie doar sa intinzi mana sa iei un proverb, o cugetare. La standul meu oamenii sunt, astfel, veseli. Mai sunt si oameni care resping cosuletul (care, de altfel, a fost al lui Didi) si se intorc spre borcanul cu gem, la targul de carte, dar pana la urma e alegerea lor. Vina e a celor care permit sa se vanda gemul la un targ de carte.

- Pe langa faptul ca ai publicat la Cununi de stele lucrari de-ale Amitei Bhose sau traduceri de-ale dumneaei, ai publicat de asemenea si volume de povestiri scrise de tine, seria “Cum s-a facut…” incluzand pana in prezent trei titluri. Urmeaza un al patrulea sau te gandesti sa scrii si un roman, de exemplu? :)
- Primele povestiri le trimisesem, ca tot omul – zic ca tot omul, fiindca toti romanii sunt poeti si scriitori – unor edituri de prestigiu. Unele nu au dat nici un raspuns – de aceea eu raspund intotdeauna, mi se pare o dovada de respect – , altele au solicitat o sponsorizare, ca sa le publice. Nu mi se pare corect ca un autor, fie el si debutant, sa-si sponsorizeze cartea, desi in numele crizei e o practica des intalnita. Asa ca le-am raspuns, in sinea mea, sa ma astepte. Cand am facut editura iata ca am facut ceea ce condamnam la altii: mi-am luat banii, ca sa ma public. Dar cum asa am procedat cu toate cartile aparute la editura – toate sunt publicate din banii familiei mele – “m-am iertat.” De urmat, un roman ar urma, daca as si reusi sa scriu. Toate celelalte au fost scrise inainte de infiintarea editurii. Am doua idei dar trebuie sa ma mobilizez. Uneori ma intreb cine are nevoie de cartile mele, alteori imi gadil singura orgoliul: fiecare viseaza la un Nobel.

- La Cununi de stele au aparut si carti de poezii scrise de fiica ta, Ana, in copilarie. In prezent mai scrie sau si-a gasit alte pasiuni?
- Nu mai scrie, mie imi pare rau, pentru ca intr-adevar are un sambure de talent. Din contra, isi respinge total cartile, nici nu vrea sa le vada – spunand ca n-o mai reprezinta. S-o intelegem, acum e adolescenta. I-am zis: “Daca as fi considerat ca sunt niste prostii crezi ca as fi aruncat niste bani pe fereastra numai ca sa ti le vad publicate? Uite, din 1000 de carti pentru copii aflate in librarie cativa oameni s-au oprit asupra alor tale. Nu inseamna ca le-au placut?” Se uita la mine ca la un extraterestru, cred ca e in stare sa-si imagineze ca le-am cumparat eu. Sper insa sa fie o etapa si ma linistesc cumva, fiindca talentul nu se toceste. Eu asa cred, ca nu trebuie sa inveti sa scrii, ci ai scrisul in tine. Bineinteles, nu se poate manifesta pe un teren viran, trebuie sa cultivi terenul acela, si nu cu buruieni. Ana insa canta, si canta bine de vreo 9 ani, e la Corul de Copii Radio, un cor profesionist – invitat al Festivalului George Enescu, la Ateneu, canta cu dirijori si orchestre renumite. Cred insa ca e destul de greu pentru un adolescent sa-si gaseasca niste repere bune, fiindca in ziua de azi acestea sunt acoperite de spoiala vedetismului, a banului.

- In conditiile in care romanii citesc mai mult ziare decat carti – si multi dintre ei nici pe acelea – cred ca nu e lucru usor sa conduci o editura, iar una de nisa, specializata pe studii eminesciene si literatura indiana, cu atat mai mult. Cat de profitabila e pentru tine aceasta activitate? Financiar vorbind, pentru ca spiritual stiu ca este. :)
- Cred ca e cel mai scurt raspuns: Nu este deloc profitabila financiar. In 2009, cand am inceput eu, am platit impozit forfetar 550 de euro – sau 500, nu mai stiu. In conditiile in care eu nu am vandut carte de valoarea asta tot anul. Ma simteam pur si simplu jecmanita. Pai daca eu nu am nici macar incasari de aceasta suma de ce sa platesc impozit? Normal ca l-am platit dar nici acum nu am inteles logica acestui bir. Nici acum, dupa 4 ani nu e mai bine, dar macar nu mai iau bani din casa ca sa platesc tipografia. Dar n-am nici un regret. Ce mi-as fi cumparat de banii astia? Haine, bijuterii, masina? Ce sa fac cu ele, sa le iau cu mine dincolo? Didi a renuntat la tot in India ca sa faca o punte de legatura intre Romania si India prin activitatea, opera sa aici, in Romania. Daca lucrarile sale nu ar aparea in librarii e ca si cum jumatate din viata dansei ar fi stearsa cu buretele, nu ar exista. Asa gandesc.

- Care sunt cele mai noi aparitii la Cununi de stele si ce mai pregatesti pentru viitor?
- Anul acesta a fost mai lent, ca aparitii. In cateva zile va aparea cartea “Proverbe si cugetari indiene”, o s-o lansez la Bookfest de Craciun, la Biblioteca Nationala, pe 20 decembrie. Pentru anul viitor am planuri mari. Pe 9 februarie Didi ar fi implinit 80 de ani si mi-as dori ca 2013 sa fie decretat Anul Amita Bhose. Nu stiu daca voi gasi deschidere la Ministerul Culturii, oricum ar fi, pentru mine si multi altii care o au pe Didi in suflet, 2013 va fi Anul Amita Bhose. Pe 15 ianuarie sper sa lansez un volum al lui Didi – “Cosmologia lui Eminescu” – , pe 9 februarie, ziua de nastere a lui Didi, sa organizez un eveniment Amita Bhose. Cum tot la anul se implinesc 100 de ani de la acordarea Premiului Nobel lui Tagore, as vrea sa public si alte traduceri ale lui Tagore – Didi e singura traducatoare a lui Tagore direct din bengali in romana, si Tagore si Didi fiind bengalezi. Sa public cartea “Eminescu si Tagore”, o paralela intre cei doi poeti… Culeg “Manualul de limba bengali”, al treilea volum al “Manualului de limba sanscrita”, poeziile lui Eminescu in bengali, sper sa le pot edita si pe acestea la anul. E de la sine inteles ca toate aceste volume sunt semnate Amita Bhose. Asadar, sanatosi sa fim, ca de planuri nu duc lipsa!

2 comentarii:

DOAR NOI spunea...

Minunat, draga mea!

Fie ca 2013 s iti aduca succesul pe care il meriti.

Imbratsrai si ganduri alese.

Cu admiratie,
Claudia Groza

Carmen Muşat Coman spunea...

Draga Claudia, iti multumesc, eu imi doresc ca 2013 sa aduca, la cei 80 de ani de la nasterea lui Didi, cate un gand bun adresat lui Didi din partea fiecarui roman. Si iti doresc sa ai parte de un an frumos. Drag.