Viața, prin ochii unui copil

Și mi-a rămas de aseară în minte chipul lui senin, fericit pentru că plecase cu colindul. Prin saloanele Spitalului Marie Curie, și din când în când ducea mâna la mâneca atârnândă, acolo unde ar fi trebuit să-i fie brațul, acolo unde era doar un ciot. Cu două săptămâni în urmă îi fusese amputat brațul în urma unei tumori canceroase. La vreo 12 ani, cu ochi mari, cu privire senină. Cânta și țopăia fericit, colindându-i pe cei ce nu se puteau ridica din pat, copii desfigurați și cu fața umflată din cauza citostaticelor. Țopăia, bucuros, și m-am gândit atunci că, de fapt, nu contează nimic în viața asta decât să fii sănătos și să-i ai pe cei dragi sănătoși.