Gara de Nord sau Poarta Gunoiului

150 de ani va împlini Gara de Nord anul viitor. În prezența lui Carol I, care a ales și locul, în septembrie 1868 se punea piatra de temelie a celei mai mari gări din România.

Poveștile celor ce au trecut pe aici sunt prinse în dalele tăcute, despărțiri, întâlniri, lacrimi, deznădejde, speranță, disperare, dragoste, ură, toate sentimentele omenirii s-au manifestat la capăt de peron sau în interiorul clădirii monument istoric.

Am așteptat și eu aici, am alergat după tren, am condus la tren, am fost întâmpinată la capăt de peron... Pentru mine, trenul este parte a adolescenței și, mai ales, a studenției. Pentru mine,  orice călătorie cu trenul, azi, e, de fapt, o reîntoarcere la tinerețe.

Dragă îmi e Gara de Nord, dragi îmi sunt trenurile, căci dragă îmi e amintirea. Și totuși, azi, m-am întrebat, așa cum mă întreb mereu când văd mizerie undeva, cum de poate fi un loc așa de murdar. Cum de nimeni nu ia vreo măsură - în sensul de a aduna gunoaiele de pe șine, dintre șine, peturi ce zac acolo de ceva vreme, căci se vede că nu e gunoi de o zi.  Cum de nu îi pasă nimănui că intrarea în București se face prin mijlocul gunoaielor.

Că nu sunt bani pentru refacerea peroanelor, înlocuirea scaunelor etc aș putea înțelege. Deși și aici, de lași câțiva tineri să dea frâu liber imaginației apoi aceștia sigur vor face niște grafitti salvatoare pe garduri și pe peroane, pe scaunele alea prăpădite. Nu-ți trebuie bani să faci curat, însă. Bănuiesc că Gara de Nord are niște angajați pentru curățenie, nu trebuie plătiți în plus ca să-și facă treaba. De ce nu și-o fac? De ce poarta Bucureștiului e ticsită de gunoiae, ca ultima mahala de acum 100 de ani?

Eu chiar aș vrea să am un răspuns și chiar și ceva acțiune. Adică să se facă naibii curat pe șine și între șine și peste tot. Și da, o să mi se arunce în continuare pachete de țigări printre picioare, pe peron, ca azi, dar asta se va petrece atâta timp cât nimeni nu o să le atragă atenția că nu e un gest civilizat. Și da, vor mai arunca peturi pe geam dar le vor fi pe șine atâta timp cât cei ce sunt plătiți să le adune nu o vor face.

Și da, vor mai fi tineri îmbrăcați frumos, cu un buchet de flori în mână, așteptându-și iubitele, emoționați, la capăt de peron. Da, da, sunt din același peisaj al Gării de Nord. Vi se pare nepotrivit gestul lor? Eu credeam că tot restul nu se potrivește și că doar ei fac Gara frumoasă. Și amintirile noastre. Prezentul e al unor directori incompetenți sau indiferenți.





PS. În fotografii - din mersul trenului - gunoaiele se văd și nu prea. În realitate sar în ochi.

 

Comentarii

Postări populare