luni, august 14, 2017

Gostinu sau mormanul de gunoi omenesc

În mijloc, un cuplu tânăr se învârtea pe loc. Păreau amândoi mirați, păreau a nu înțelege ce se întâmplă acolo și ce caută ei acolo. Păreau totuși să caute un loc unde să stea și ei, cu bucurie și în liniște.
- Acum am văzut ce e aici, mi-a spus ea, arătând spre cele două bucăți de lemn fumegânde. Românii sunt învățați să strângă altcineva după ei. E specificul național.
Ea era, ca și mine, de-a dreptul furioasă. I-am lăsat în mijlocul plajei, privind la fel de nedumeriți ce se întâmplă acolo.

Îmi iubesc țara și ori de câte ori am văzut un loc frumos l-am împărtășit celorlalți, cu mult entuziasm. Iată, și în țara noastră sunt locuri frumoase, iată ce putem vedea. Am văzut însă și locuri urâte, am plâns în sufletul meu și am încercat să le ocolesc. Astăzi însă revolta mea a fost de-a dreptul organică. Mi s-a făcut un gol în stomac și aproape că mi s-a făcut rău fizic de atâta urâțenie. De atâta nesimțire și închidere a ochilor din partea unor autorități, căci ce se întâmplă acolo e imposibil să nu se știe.

Am trecut granița bulgară spre Giurgiu și ne-am zis că la Gostinu este o plajă minunată, văzusem fotografii, era un fel de Portița la 60 de kilometri de București, Dunărea trebuie să legene malul acela și soarele o să mângâie nisipul...Ne propusesem să ajungem cândva acolo, așa că fiind în drum...

Vreo 18 km am mers de la intersectia cu vama - Giurgiu dar a fost nimic (mai puneti, așadar, și cei 60) față de drumul hârtopit și prăfuit până la plaja Gostinu. De ce oare se numește așa nu-mi pot da seama, nu are nimic dintr-o plajă, în afara nisipului și a scoicilor care și ele par a se ascunde în fața mizeriei umane.

Cu mașina poți ajunge mai ales dacă nu e mașina ta, căci după drumul până aici pe a ta ar cam trebui să o duci la reparat. De fugit e mai greu până întorci, că apoi îți scapără roțile.

Specific faptul că am ajuns spre sfârșitul petrecerii, când oamenii erau deja obosiți sau deja plecaseră, goniți de nori și de cei câțiva stropi de ploaie. Grosul petrecerii fusese mai devreme.

Printre copaci, câțiva oameni căutau un loc ca să-și facă nevoile. Exact în stânga noastră, ca și cum nu am fi fost acolo, un tip s-a descheiat la șliț. Tot printre copaci muzica răsuna să-ți sară urechile. De la mașinile de pe plajă, de printre copaci, de peste tot. La cele două terase improvizate pe plajă - din câteva mese, câteva umbrele, un grătar, un ceaun din care un burtos la bustul gol vindea porumb fiert, două butelii. Fiecare mașină aproape avea în dotare boxe și un grătar. Și câțiva inși - unii beau bere, alții urlau, alții înjurau. Femeile erau cele mai tăcute - strângeau masa sau stăteau pe scaunul pliant sau pe cearșaf, lângă grătarul în funcțiune al vecinului. Mormane de gunoaie, mormane de oameni care mâncau lângă aceste gunoaie. Mormane de oameni lângă mormane de grătare, mașini.

Poate cel mai mult și cel mai mult m-a revoltat și îngrețoșat mocirleala oamenilor. Faptul că nu erau deranjați de ce se întâmpla în jur și se complăceau și întrețineau acea atmosferă care era sub orice comportament cât de cât civilizat. Oamenii mâncau în gunoaie, beau bere sprijiniți de mașină și înjurau, urmele de grătare erau peste tot pe drum și printre copaci, mașinile erau aduse până-n buza Dunării, muzica urla de peste tot, amestecându-se grotesc, urcând spre cer și sufocându-l. Oameni tineri, mașini cu numere de Giurgiu, București... Câțiva câini căutând resturi de mâncare, atrași de mirosul cărnii de pe grătarele fumegânde.

Locul acela e, într-adevăr, superb. Dar fără oameni. Fără picior de om. Locul acela aparține Adminstrației Apelor Române. E greu de crezut că nu știe nimeni ce dezmăț e acolo, ce grătare sfârâie printre copaci și cum ajung mașinile se bea apă precum caii, din Dunăre. Mormanele acelea de gunoaie, neexistând nimic amenajat, nici un tomberon, oare cine le ia, dacă le ia?

Acolo, la plaja Gostinu, la vreo 18 km de Giurgiu, nisipul întâlnește Dunărea. Omul nu sfințește locul acela și nu merită să pună piciorul acolo decât dacă se vor face reguli pe care să le respecte. Cineva trebuie să răspundă pentru jaful de acolo - autoritățile care închid ochii - și promiscuitatea aceea trebuie să înceteze. O barieră, o taxă modică, pui și câteva containere, dai câteva amenzi dacă se trezește unul să facă focul sau să asculte vreo manea. Interzici comerțul acela care infestează. Da, și după asta te gândești să pui și niște indicatoare la marginea drumului pe care tocmai ce o să-l asfaltezi, pentru că, nu-i așa, vei avea cea mai faină plajă din sudul României și până și bulgarii vor trece podul ca să ia cu ei soarele românesc.






















Niciun comentariu: