vineri, august 04, 2017

„Mă omoară al meu dacă…“



din Cum s-a făcut de-am rămas la cratiță
Adăugați o legendă

            Dacă Ludovic al XIV-lea a dăruit lumii expresia „Statul sunt eu“, semenii lui din secolele următoare au profitat de sensu-i pentru fel de fel de parafrazări. Una dintre acestea, și nu s-ar putea spune că e foarte recentă, ar fi: „Universul bărbatului sunt eu, femeia“. Adică: tot ce face el e pentru a mă cuceri, pentru a păstra dragostea mea. Vreau luna de pe cer? Mi-o aduce. Vreau o haină de blană, deoarece sunt o fire mai prozaică? Nici o problemă. Dorințele mele sunt porunci dulci; pentru că e supusul meu, prin dragoste. Literatura abundă de exemple în acest sens.
            Numai că…viața din afara copertelor cărților e altfel. Rolurile sunt inversate, chiar dacă femeia are sentimentul fals al puterii, al influenței asupra partenerului. Universul acestuia e, într-adevăr, ea, femeia, dar substratul propoziției nu are nici o legătură cu luna de pe cer. Ci cu gătitul, spălatul, călcatul, confortul – pentru el. Puterea se risipește  în gesturile cotidiene, și ea devine sclava lui, uneori neînțelegând că rolurile s-au schimbat de mult. Sau că victoriile, deciziile ei sunt asupra lucrurilor mărunte: poate găti ce dorește, se poate uita la ce telenovelă îi place, îi cumpără soțului ciorapi după gusturile sale și nu ale lui.
Se grăbește însă să ajungă acasă la timp, fiindcă „atâta-mi trebuie  dacă află că am trecut pe la tine“ – adică pe la prietena de-o viață. Nu ia nici o hotărâre importantă de una singură, nu fiindcă acestea se stabilesc de comun acord, ci pentru că numai el știe ce e bine și ce nu. „Mă omoară al meu dacă…“ e rostit și când trebuie să plătească fondul școlii, și când s-a stricat mașina de spălat și reparatul costă o jumătate de salariu. Acest „mă omoară“ – metaforic vorbind, deși în unele cazuri e destul de aproape de sensul concret – mărturisește dependența femeii de bărbat. Supunerea, acceptarea unui rol inferior în căsnicie, în relația cu celălalt. Distrugerea personalității. Fiindcă o femeie de 22 de ani care se uită cu jind la o alta, tunsă băiețește, și declară, cu amărăciune, „ Și mie îmi cade părul foarte mult, dar mă omoară al meu dacă mă tund“, este un om căruia sufletul îi este mutilat, iar personalitatea, zdrobită. Tristă este nu acceptarea situației, nu faptul că asemenea femei nici măcar nu-și dau seama că sunt doar umbre supuse ale bărbatului. Ci tinerețea acestor femei care, o viață de acum încolo – nu cinci ani, nu zece – vor trăi sub teroarea acelui „mă omoară al meu dacă“… Pentru aceste femei, mileniul III, cu toate speranțele pe care le naște, nu reprezintă decât o cifră. 

Niciun comentariu: