miercuri, august 30, 2017

Magicamp sau povestea magiei dragostei



O stradă de vreo 300 de metri, strada Nouă. O parcurgi încercând să zărești un banner, o pancartă, ceva prin care să identifici locul. Parcă asta ar fi, îți zici, când ajungi în fața unei case ca o navă extraterestră. Seamănă cu ce ai văzut în fotografii. Da, ai ajuns la Magicamp, tabăra din Brănești, Dâmbovița.
          De pe alee vine spre întâmpinare o  fetiță într-o rochiță bleu, cu o șapcă ștrengărească pe cap. Când se apropie îți dai seama că fetița e, de fapt,  Melania Medeleanu, mama Magicamp și vezi că ochii ei albaștri râd.
          Și de cum ai pășit în tabără… totul se schimbă și tu însuți te schimbi. Melania îți va face turul taberei, povestindu-ți cum au început în urmă cu 4 ani, ea și prietenul ei, Vlad Voiculescu. Din ce-ți povestește îți dai seama că nu condamnă pe nimeni, nu judecă pe nimeni, nu arată spre nimeni cu degetul. Nici spre pensiunile care au refuzat să-i găzduiască, pentru că acești copii „nu consumau”, nici spre cei ce au zis că nu vor să aibă așa ceva sub acoperișul lor. Au făcut tabăra în casa părinților lui Vlad și îți va arăta aceste prime camere ale taberei, acum redate familiei în parte sau transformate în zonă de lucru. După patru ani au ajuns la 11 serii de câte 20 de copii, 11 săptămâni. Anul trecut au avut 9 serii și 9 curcubee. Așa că anul acesta numără cu toții curcubeele. Vor fi 11, cu siguranță.
          Părăsești „nava-mamă” și intri în tabăra propriu zisă. Începi cu o sală imensă – o fostă hală-atelier a familiei Voiculescu – unde au loc activitățile pe timp de vreme mai puțin prietenoasă, petrecerile.  Sala e cam cât un salon de nuntă, așa, și în mijlocul ei o scară imensă duce spre tavan un tânăr râzăreț - animatorul taberei, So, Sorin. Anină de lustre baloane și inimi cu funde pe care i le înmânează voluntarele-creatoare. Pregătesc sala pentru petrecerea de final de tabără.
          Tu nu faci decât să zâmbești tâmp, aici e așa o atmosferă de liniște încât nici un gând nefolositor nu-ți mai dă târcoale. Ieși din sală și dai peste o piscină adevărată, în aer liber. Pe cei doi pereți-vecini și exteriori ai sălii sunt lipite bucăți de faianță cu mesaje. Mesajele copiilor care au fost aici. O voluntară pictează valurile mării pe acești doi pereți, mesajele copiilor fiind incluse astfel în valurile ce duc mai departe speranța și bucuria. Aceeași voluntară a pictat și camerele copiilor, și camera-cabinet medical (aici o fată veselă te privește de pe o bicicletă cu roți din flori, iar celălalt perete e atât de frumos și viu colorat încât nu-ți mai iei ochii de la el). Piscina e nouă, de anul acesta, înlocuind piscina gonflabilă care-și dăduse duhul.
          În clădirea alăturată se află dormitoarele copiilor, ale voluntarilor, ale personalului  medical (tot voluntar). Te descalți și pe holul de la etaj dai de două panouri cu plicuri lipite pe ele, cu numele voluntarilor și ale copiilor. Așa-și lasă mesaje unii altora, prin bilețele. Sunt trei dormitoare – camera bărcuțelor și uite că nu mai reții dacă și a ciupercuțelor sau doar îți imaginezi.  Nu poți intra decât dacă știi parola. Nu o știi stai la ușă, poți să fii tu mama Magicamp.
          Melania povestește și-i privești chipul. E obosită ruptă, se vede pe chipul ei, însă strălucește de fericire. Ochii-i strălucesc când povestește despre Magicamp.
          Dormitoarele sunt simple și vesele, cu desene pe pereți. Totul strălucește de curățenie în aceste camere unde se află paturi joase, fără vreo muchie, și cufere din lemn, cu margini arcuite. În cufere copiii își țin lucrurile și zărești câteva geamantane scoase de sub paturi. Da, e ultima zi de tabără, e mare jale. ”Să știți că nu o să plec, o să mă leg de pat”, i-a zis o fetiță Melaniei.
          Într-un dormitor, două fete citesc. Observi două cârje lângă una dintre ele, sprijinite de pat. A. nu are un picior, pierdut din cauza bolii. Dar Doamne ce chip senin are și ce privire vie!
          În camera-cabinet, o fată stă aplecată asupra a două andrele. Ridică spre voi o privire adumbrită. Afară, Melania îți va spune că așteaptă rezultatul analizelor tatălui ei, dacă are sau nu cancer.
          Dacă are sau nu cancer… Un copil cu cancer așteaptă rezultatul analizelor tatălui ei. Toți copiii de aici, din tabără, au cancer, sunt sub tratament. Ai avut inima strânsă când ai venit aici, te gândeai că o să vezi suferință, tristețe. Te întrebai cum o să fie. Nu e nimic din ce ți-ai imaginat, vei vedea.
-         Unde sunt copiii?
-         Aaaa, în grădină, peste puțin timp urmează înălțarea baloanelor…

Până să ajungi în grădină te oprești în pragul sălii de mese – colorată și
veselă -  și-l zărești tot din prag pe bucătarul Vladimir, un uriaș de vreo doi metri care-ți zâmbește cald. În bucătărie nu avem voie, e teritoriul lui.

La mese, la terasa acoperită, voluntari și copii par a fi prieteni dintotdeauna.
Râd, povestesc, se joacă, spre mijlocul grădinii zărești un cerc din scaune făcute din cauciucuri vopsite în culori vesele, mai încolo un hamac în care se leagănă o fetiță…
          - Cine vrea o îmbrățișare gratuită? se aude din hamac…

          O alee duce spre poarta din fundul grădinii. Se deschide spre curtea bisericii. Aici voluntarii taberei îi întâmpină pe nou veniți, duminica. De aici vor pleca sâmbătă, mâine, spre casele lor, copiii din seria a noua de  tabără.  De la plecare la sosire, timp pentru…curățenie generală.

          Te simți stingher, copiii sunt adolescenți, au între 13-16 ani, afli că e prima serie de adolescenți, nu știi ce să faci, ce să spui, unde să stai. Ei nici nu te privesc și e mai bine așa. O voluntară face o ghirlandă din fâșii colorate și-ți povestește despre copii, apoi întrebi dacă te poți așeza la masa unde două voluntare și vreo doi trei adolescenți par a fi la o șezătoare, căci toată lumea împletește. O cunoști pe Iza, deși pare că v-ați cunoscut cândva dar nu știți  unde, Iza fiind cea i-a „corupt” pe mulți la tricotat. Îți vorbește ca și cum v-ați cunoaște de când lumea, de fapt așa se poartă toți cu tine și cu toată lumea. Toți sunt veseli, râd, ochii lor râd tot timpul. A bucurie. Afli că Iza a fost asistentă medicală la Spitalul Fundeni timp de 17 ani și nu a mai suportat, a renunțat. A făcut geologia și anul trecut a venit voluntară pentru prima oară aici. Și pentru a reveni anul acesta  a dat din nou examen și a obținut certificatul de liberă practică, și astfel poate fi asistentă medicală în tabără, ca voluntară. Medicul oncolog, psihologul, la fel, sunt voluntari – își programează concediile în funcție de tabără sau fac gărzi după gărzi ca să poate avea libere pentru a veni la Magicamp.

          Îl privești pe adolescentul de vreo 15 ani care tricotează. Îl vei vedea în toate fotografiile cu andrelele în mână, tricotând, cu o expresie concentrată dar și mulțumit. Spre seară, pe alee, o va aborda pe Melania:
-         Pot să iau acasă andrelele? Și ghemurile?
Melania îi răspunde afirmativ, iar el o îmbrățișează aproape de sufocare. Apoi țopăie pe alee, fericit.

Urmează înălțarea baloanelor. Nu știi ce înseamnă asta dar vei afla. Voluntar și copil țin de sfoară un balon căruia îi vor da drumul spre cer. La capătul sforii se află un mesaj cu dorințele copilului. Cineva te întreabă dacă vrei să ții de balon cu M. M. este un băiat la vreo 13-14 ani, cu o claie de păr negru și ochi mari, negri. Te uiți la cei din jur, lângă tine o voluntară aproape că plânge de emoție, copilul o ține pe după umeri, a îmbărbătare. Vă așezați cu toții pe jos, în fața intrării în campus. So va număra până la 10 și baloanele pornesc spre cer. Al lui M este albastru și-l întrebi ce dorințe și-a pus:
- În primul rând să mă fac bine, apoi să mă fac avocat, președinte, să am două mașini și să trăiesc în Bucureștiul din viitor.
Enumeră pe degete dorințele, foarte serios. Apoi urmărește cu privirea balonul, entuziasmat că se află printre primele.
- Uite-l, uite-l, e al treilea, sunt 98% șanse să se împlinească! Ba 99%, că a trecut pe locul doi!   
M e singurul care urmărește balonul până dispare. 
- Dar cum vrei să fie Bucureștiul din viitor? îl întrebi.
Te privește cu ochii lui mari și-ți răspunde serios:
-         O să fie întuneric peste tot.
-         Păi și cum vine asta?
-         Păi tehnologia o să fie așa de avansată că totul o să fie luminat și o să iasă
mai bine în evidență.
-         Păi și soarele?
-         O să fie și soare, două ore.
-         Păi e puțin, nu? Ce fac plantele fără soare? Au nevoie de soare…
-         Nu, pentru că tehnologia o să fie așa de dezvoltată încât o să facă în așa fel încât să nu moară…

În acel moment al discuției se iscă o mare învălmășeală.
Îmbrățișareeeeeeeee. Și încerci și tu să cuprinzi cu brațele acei oameni uniți prin dragoste, bucurie, dăruire. Vladimir pare că-i cuprinde pe toți și cu privirea.

-         Rămâi la masă la noi? Vrei să vii la petrecerea de rămas bun? Poți să rămâi aici peste noapte…

          Mulțumești (nu e cazul să abuzezi), te duci să te cazezi în Pucioasa și revii după cină. Urmează petrecerea. Te întâlnești cu două voluntare îmbrăcate în semicostum popular.
-         Scuzați papucii, râd ele. Mergem să ne încălțăm. Surpriză!
Parcă sunt două fetițe!

În sala cea mare, pe saltelele puse pe jos deja stau adolescenți și voluntari. S-au îmbrăcat cu toții frumos și o stilistă a venit special de la București ca să le machieze discret, pe fete. Sunt tare frumoase!

Apare și un cățel, la un moment dat, se așază și el cuminte pe saltea și privește spectacolul. Căci va fi un adevărat spectacol. Adolescenții aceștia sunt plini de talent și de fericirea de a împărtăși celorlalți ceea ce știu. A. ne cântă la pian, alții fac o horă, o alta adolescentă cântă, acompaniată la chitară de un voluntar. Un adolescent prezintă alături de So. E spontan, talentat. Se aplaudă, se chiuie! Câte unul mai lăcrimează, pe ascuns. Mâine se vor duce acasă dar vor rămâne legați prin Magicamp. Pe ecran vezi fotografii din timpul taberei: în parcul de aventură, la călărie, la piscină, la jocuri, la masă, la activități! Toți râd! Toți sunt fericiți. Vezi o fotografie cu A pupând, cu tandrețe, căluțul ce a purtat-o. Apoi vezi o scenă de o solidaritate fantastică. A. adolescenta fără un picior, face tot traseul parcului de aventură, ajutată de voluntari. Este pe podul din frânghii și îl traversează. 
 De jos toți o încurajează. E un moment de o sensibilitate intensă și îl simți și tu, privitor al scenei proiectate pe ecran. De fapt îți dai seama că Magicamp este un loc unde copiii, adolescenții care trec printr-o grea suferință sunt încurajați, susținuți cu dragoste. De aici se vor duce în lume cu încredere în sine. Cu stimă de sine crescută și cu bucurie și cu forța de a lupta mai departe. A., o altă adolescentă, cu o perucă neagră susținută de o șapcă, nu pare că dorește să cânte. E sigură că nu o să fie bine. Cele două voluntare au ținut-o de mână, au încurajat-o și… au cântat împreună. A. a cântat singură, la un moment dat și a primit aplauzele tuturor cu ochii scăldați în bucurie.


-         Am cântat bine? Chiar am cântat bine? întreabă ea când se așază pe
canapea.
Iei trandafirul de lângă tine și i-l pui ușor în poală, zâmbindu-i și felicitând-o. E tot ce poți face tu.
-         Mulțumeeesc.  

Discret, Vlad Voiculescu se strecoară printre voi și se pierde în lumea veselă a petrecerii. Abia acum a venit, direct de la București. Și el și Melania au ochii plini de bucurie. Râd și aplaudă. Sunt fericiți. Așa cum fericiți sunt toți cei de aici: voluntari, adolescenți. Două voluntare intră valsând și împart bărcuțe colorate din hârtie. Sunt voluntarele camerei bărcuțelor. Pe bărcuța ta roșie scrie: „Vă dorim să aveți parte de lucruri magice!” Pe partea opusă – „august 2017”.

Un august pe care o să-l ții minte toată viața. O petrecere unde diplomele colorate, dăruite copiilor și voluntarilor, sunt ca niște cuvinte magice, ce îi leagă pe cei de aici întru voința și forța de a merge mai departe. Niciodată nu ai văzut înmânări mai haioase ale acestor diplome pe care copiii le vor lua cu ei ca pe niște comori. Vor duce acasă toată energia acestui loc, toată dragostea voluntarilor, toate amintirile și experiențele care le-au dat putere. Dar ;i voluntarii simt aceleși lucru.

Puțin mai târziu, în jurul focului de tabără vei auzi doar exclamații de bucurie: uau, ce foc! Uau, ce bun e tortul!                             

 Te retragi ușor spre poarta magică, nu înainte de a o întreba pe Melania dacă primesc și voluntari mai așa… mai săriți de tinerețe.
-         Ce vorba e asta? Aici nu există vârstă! Te aștept la anul printre voluntari!

 Ții bărcuța în pumn și o îmbrățișezi pe Melania Medeleanu, îmbrățișând astfel tot campusul acesta magic clădit cu multă pasiune, implicare și dăruire totală. Vei veni la anul. E o promisiune.








































Niciun comentariu: