joi, august 09, 2018

Cum s-a făcut de-am ajuns pe Riviera...albaneză

A doua zi

De la Nea Karvali la Himare - Albania sunt, teoretic, vreo 600 de kilometri și îți spui că mergând pe autostradă până la Igoumenitsa aproape că ai ajuns, restul de vreo 120 de km  fiind floare la ureche. Treci prin câteva puncte de plată a autostrăzii - nu vei înțelege de ce costă ba 1,20 euro, ba 1,90 ba 2,10 ba 2,40, prin unul treci ca prin brânză căci agenta făcea semne tuturor să treacă, spre a evita ambuteiajul - așa ceva nu ai mai văzut pe la noi pe aici -, mai zici ceva de dulce în gând la atâtea taxe de autostradă pe cei 500 de km de autorstadar ai cam prefera și tu să ai taxe cu condiția să ai așa autostradă.
Până la Igoumenitsa și chiar în toată traversarea ei nu e nimic anormal, drumul până la vamă a fost și el bun, am ajuns și în vamă unde vameșa ne-a întrebat de ieșim sau intrăm - m-am simțit ca în filmul cu Brad Pitt în care bona intrase fără probleme cu copiii în Mexic dar nu a mai putut să iasă - , am ajuns și la poliția albaneză unde albanezul se scobea în nas - am observat că aveau o poartă din fier pe șine care chiar părea să marcheze granița fizică.
De aici ar fi trebuit să fie tot simplu, însă am luat-o spre munte, ne-am întors, am mers spre Sarrande și am zis să vedem și marea, dacă tot suntem pe drum, așa că am luat-o pe drumul marcat pe lângă țărm. Șoseaua era de fapt un drum plin de gropi și măcinat pe margine, două mașini cu greu aveau loc, marea nu se vedea deloc, un tip ne face semn că nu ăla e drumul bun, celălalt, care nici ăla nu era bun, dar asta era cea mai mică problemă căci... am ajuns la un lac și s-a terminat drumul. Două turiste blonde păreau a sta pe un ponton, în așteptarea, desigur, a  vreunui bac care să le treacă ăia vreo două sute de metri. Sute de metri care nu se vedeau deloc ca fiind o pauză din lina galbenă de pe telefon, ba da, uite, dacă mărești harta - dar de ce să mărești harta! - s-ar fi văzut întreruperea. Până una, alta am trecut în trombă pe lângă castelul Butrint - uite că l-am văzut și pe-ăsta, spui, primul obiectiv turistic din Albania, halal! Cu siguranță că ar fi fost loc și de o mașină pe bacul ăla care, ați aflat voi ulterior de la alți turiști, era un fel de plută trasă cu funia, fără program, fără nimic, mai bine am făcut cale-ntoarsă.
Când a apărut marea trecuseră deja aproape două ore sau cine să mai știe, cert e că până în Himare am făcut cam 7-8 ore. Până în Himare peisajul a fost cuminte, cu ceva munte, de la Sarande drumul a fost bun și odată intrați în Himare nu ne-am mai bătut capul cu drumul până la întoarcere, asta pentru simplul fapt că au șosele bune între Himare și Vlore, punctul cel mai de sus atins de noi.

De mă întrebați de ce am ales Himare și nu Ksamil, așa cum m-ar fi îndemnat marea din fotografii... apoi pentru simplul fapt că ultimul părea un sat mic, cu o plajă mică și cu o apă superbă. Mi-am zis că trebuie să fie pe undeva și o plajă mare, cu un sat mare. Himare e și el prea mic acum pentru cât se construiește, de-asta uneori seara sau noaptea mai și cădea curentul, de suprasolicitare. Trei plaje are orașul, ca într-un golf, în spate munți, nu prea aglomerate, plajele, de fapt nicăieri nu erau aglomerate. Ca să nu spun că pe două am fost numai noi, adevărat, trebuie să le și cauți.

Ca să ajungem la pensiunea găsită pe booking traversam tot orașul și ai putea spune că nu e mare lucru și nici nu ar fi fost dacă albanezii ar ține cont de vreo regulă de circulație. Dacă nu ar opri mașina exact unde au nevoie și în orice poziție. Dacă ar semnaliza când pleacă de pe loc sau de ar încetini când vin din direcție opusă și tu ești deja în depășire și nu s-ar mai băga și ei pe lângă voi. Dacă atunci când opresc nu blochează strada și te uiți ca la poarta nouă. Dacă ar avea măcar instinct de conservare dar nu pare că au. Zici că sunt sinucigași. Bicicliștii nu sunt nici ei mai breji - nu că ar fi mulți bicicliști, poate că sunt pe cale de dispariție, pentru că ei trec de pe o parte pe alta ca și cum nu s-ar fi inventat automobilul. Dacă am crezut că românii nu respectă regulile de circulație, apoi după vacanța în Albania am zis că ai noștri sunt parfum față de șoferii albanezi.

Dacă traficul în orașe e halucinant, apoi nici parcarea nu e altfel. Curțile sunt transformate în parcări ad-hoc, păzite de câte unu, doi tineri care-ți și fac semne, îmbiindu-te să-ți lași mașina acolo contra a 250-300 lek toată ziua. Ca să nu mai calculezi mereu, știi că un euro =125 lek, iar de nu ai lek nu e bai căci magazinele, parcagii, restaurantele acceptă euro și-ți dau rest în lek, dacă mia e cazul. Mai poți scoate și de la bancomat și mai poți și schimba la casa de schimb valutar, bani să ai. Bani să ai, dar nici nu-ți trebuie mulți, pentru că masa la restaurant, taverne este ieftină - au cam aceleași feluri  mai la toate cârciumile, la prețuri apropiate, oricum, ieftine, modul de preparare diferă. Pe faleza, cu vedere la mare, cu cădere în mare aproape.

Albanezii învață. Din mers. Construiesc din mers, se construiesc din mers. Șosele au deja între stațiunile ce se dezvoltă, prin munți, învață să facă turism, să gătească, să servească. Să zâmbească.

E încă haos în Himare, un amestec de balcanism încă tolerat - porumb copt pe la colțuri,  pe plajă - cam pe toate, de atlfel, vin vânzători ambulanți cu fructe, floricele de porumb ambalate, cred că și ceva produse de patiserie. Gunoaiele cam zac prin tufișuri, pe la margine de trotuar, ici o jumătate de casă gata și dată în folosință, spre închiriere, ici o casă doar din ziduri, zărindu-se marea dincolo de molozul de la parter. Oameni care se plimbă dintr-o parte în alta a falezei, pe trotuarele înguste și neîncăpătoare, oameni care mănâncă la o masă scoasă pe șosea și proptită într-o mașină. Tomberoanele pline și neridicate și în dreptul cărora parchezi doar tu, lângă plajă, căci numai acolo mai e loc, ce noroc că poți arunca ușor gunoiul. Și totuși acestea sunt singurele lucruri care te deranjează în Albania, țara neinclusă în Uniunea Europeană, țara care are doar un tanc și cu care a intrat  in NATO, țara săracă, având ca salariu mediu net de 378 de euro pe lună, printre cele mai mici din Europa, față de 565 în România. Gunoaiele - marea lor este însă curată, atât la suprafață cît și pe fundul ei, atât cât am văzut. La fel și plajele, sunt curate - cu excepții prin spatele tufișurilor, stâncilor. Dar sunt sigură că vor învăța să aprecieze curățenia și mai departe de 10 metri de val, nu-i plâng pe ei, eu îi plâng pe ai noștri.

Din episodul următor începăe aventura!




 Fotografiile surprind același loc din Himare, cu aproximație, în zile diferite. Spectacolul cerului era fantastic.
















Panorama Himare de pe terasa pensiunii.

Eclipsa de luna văzută de la pensiune.

Că pomeneam de gunoaie....
 


Lenjerie pentru o nouă serie de turiști 


 















 Notă: Nici o fotografie, fragment de text nu pot fi reprodusă fără acordul autoarei.

Niciun comentariu:

La Gjipe până și gipanele ajung

A patra zi Am pornit-o spre Gjipe, o plajă la capătul unui canion dar la care ajungi pe drumul de un vehicul, spre o mânăstire, construit ...