Cum s-a făcut de m-a dus copilul la Electric Castle

Recunosc că nici cu gândul nu gândeam să ajung vreodată la Electric Castle, festivalul de la Bonțida. Nici nu am urmarit evoluția lui, nici istoria lui nu m-a interesat, pe scurt, eram total pe dinafara acestei manifestări muzicale. Anul acesta însă, ce să vezi, cânta Ana în deschiderea festivalului și cum la Cluj am fost doar în trecere, cum Bonțida e la 30 de km de Cluj și cum începea și concediul iaca am făcut planul să mergem să-i facem Anei galerie. Așa am ajuns noi la Bonțida în prima zi a festivalului.
Auzisem că e o tradiție să plouă și că participanții își luau cizme de cauciuc, noi ne-am luat niște pelerine de ploaie, ce o fi o fi. Apoi am luat autobuzul de la Sala Sporturilor din Cluj, spre Bonțida și am ajuns cu vreo oră înaintea deschiderii oficiale, care era 14 și care a fost, de fapt, 15. Am mâncat la una dintre terasele loco, înarmate cu mici și bere și ciorbă rădăuțeană, am asistat la vânzoleala tinerilor cu bagaje și alte corturi prin spate, în drum spre camping, ne-am amuzat pe seama  întreprinzătorilor localnici ce-și vopseau în albastru suportul din pefeleu al oalei cu porumb fiert, am  urmat drumul străjuit de voluntarii în tricoul negru și am ajuns și noi la intrare. La coadă ne-am așezat alături de alte zeci de tineri, noi fiind cam cei mai puțin tineri dintre ei și am renunțat când ne-a anunțat un bodyguard că la ora 15 se deschid porțile. Asta  după 20 de minute de stat în picioare pe marginea drumului. Ne-am mutat vizavi, pe marginea drumului, poziția șezând. Uitându-mă la acești tineri am avut senzația unei zile de intrare în tabăra Costinești, când se schimbă seria. Mai adăugați atmosferei vreo câteva zeci de ani, plus tehnica aferentă.
Recunosc iar că nu am avut emoții când s-au deschis porțile și nu am dat navală, chiuind. Mi-am luat brățara de o zi și am deschis rucsacul, la control, am activat brățara în dreptul dispozitivului și iată-mă oficial participantă la Electric Castle. O pajiște imensă în jurul unei ruine de castel, transformată într-un tărâm al muzicii.
După câteva tentative eșuate de a ajunge la Ana - nu aveam ecuson deci nu aveam voie dincolo de gard, în backstage, am luat la pas domeniul. Multe terase, multe spații amenajate cu gust și așteptând doar voia bună. O roată imensă, albă. Mulți tineri, din ce în ce mai mulți. De fapt aici s-a creat un miniorășel pentru cinci zile de festival. Nu aveai nevoie să ieși de aici decât pentru a dormi în camping. Ca unul mai sărit de vârstă, am fost atentă la câteva aspecte - curățenia  a fost unul dintre ele. Nu tu chiștoace în iarbă, nu tu pahare, gunoaie aruncate. Toți erau atenți la spațiul comun, strângeau după ei paharele, farfuriile din carton de pe mese și le aruncau la coș. Cei de la firma de curățenie umblau peste tot cu saci de gunoi și deșertau coșurile, doar din când în când era nevoie ca vreunul dintre ei să se aplece după câte o hârtie, pe iarbă. Rar, foarte rar. Toaletele erau multe și curate, cu personal de curățenie. Pentru cât puhoi de lume avea să vină și chiar a venit a fost un loc supercivilizat.
În spațiul festivalului puteai face orice - să te împrietenești, să-ți satisfaci curiozitatea legată de tehnologie, să mănânci, să bei, să pierzi timpul. Să te plimbi la lăsarea serii, prin labirint, să te duci la mare - da, era și un spațiu cu nisip, puteai pur si simplu să stai pe un puf și să asculți muzică. Până seara s-a animat tot festivalul și dacă la ora 18 când a cântat Ana soarele încă ne făcea cu ochiul de după copertină, încet încet s-au aprins luminile nopții.
În curtea castelului, unde a cântat Ana, am dansat și eu împreună cu ceilalți. Am zâmbit când un tânăr s-a întors spre cel din spatele lui care întrebase - Cine cântă? - și-l privise un pic disprețuitor, răspunzându-i: - Cum cine? Ana Coman
Ana Coman. Pe scena Electric Castle. Cunoscătorii știu ce înseamnă.

Când am plecat noi de la Electric Castle totul era luminat în culori și în muzică. Și credeam că vom fi primii și singurii. Era ora 23,30, însă autobuzele erau pline cu cei ce aveau să revină a doua zi și a treia și tot așa. Cei din campus aveau să petreacă poate până-n zori, așa cum noi, în tinerețea noaastră, nu am făcut decât rareori, poate doar când Vox Maris de la Costinești se închidea la ora 1 din noapte, aceasta fiind cea mai târzie zi de închidere a unui spațiu de distracție.

Dacă ne-a plăcut la Electric Castle? Da. Nu numai pentru că a cântat Ana ci și pentru spiritul frumos al tinerilor de aici. Pentru grija de a oferi un spațiu plăcut festivalierilor, pentru detaliile puse la punct și pentru curățenie, bucuria de a fi împreună. Cred însă că pentru mine 5 zile ar fi fost cam mult. O zi a fost exact cât a trebuit.

Notă: Nici un fragment, nici o fotografie nu pot fi reproduse fără acordul autoarei.