Oriunde v-ați afla
Căzu un om. Un militar. Leșină. O soldată din armata americană, la parada de Ziua Marinei, la Constanța. Leșină la vreo 10 metri de domnul nostru președinte care citea un mesaj. Domnului președinte îi fluturau steagurile în spate și valurile îi legănau discursul care dură 9 minute. Soldata leșină chiar spre minutul 8, și exact când președintele nostru rostea cuvintele: „Vă felicit și vă doresc sănătate și multe realizări, alături de familiile voastre, iar Sfânta Fecioară Maria, protectoarea Marinei Române, să vă ocrotească oriunde v-ați afla!" prin spatele lui treceau, în fugă, marinarii români, spre a-i acorda soldatei primul ajutor sau pentru a o transporta.
Domnul președinte nu a fost deloc tulburat, nici nu pare să fi auzit sau să fi văzut ceva. Dânsul era preocupat să-și țină discursul prin care ne asigura că ne vom înarma și mai bine.
Poate că nu a auzit, poate că nu a văzut, poate că a crezut că se pregătește vreun exercițiu de dans sincron pe uscat, cine știe. Dar nici nu mă mir, pentru că ăsta e comportamentul politicienilor noștri: ei își spun discursurile, netulburați, în timp ce totul se prăbușește în jurul lor.
Să ne ocrotească Sfânta Fecioară Maria, cine altcineva?
Comentarii