joi, august 16, 2012

Hai să trăiești! La Săpânța!


 Cimitirul Vesel din Săpânța are, pe lângă caracteristica aceea unică  – de a privi moartea ca o trecere firească și de a o accepta cu o înțelepciune mioritică, împăciuitoare – și pe cea a unui muzeu în aer liber. Căci plimbându-te printre crucile sculptate, pictate, inscripționate cu versurile vesele ale lui Stan Pătraș, inițiatorul acestui Cimitir Vesel, loc de pelerinaj pentru turiștii români și străini, ai impresia că vizitezi un muzeu. Cei de sub pământ par a nu fi deranjați de gălăgia celor de deasupra lor, cei se plimbă printre mușuroaie, strigându-se unii pe alții, râzând, fotografiindu-se cu vreo cruce pe care o găsesc mai șugubeață decât pe alta. Poate că, de fapt, acesta e marele câștig din vizita Cimitirului Vesel: te familiarizezi cu locul în care vei ajunge și tu, la un moment dat, te lepezi de spaime și accepți că viața, atâta câtă e, e frumoasă. Cum să nu-i crezi pe cei ce se află sub pământ? Trebuie să le acorzi credit, știu ei ce știu. Și atunci?  Ce rost are să aduni bani peste bani, să-ți faci o vilă imensă în care nu va sta nimeni, să-ți schimbi mașina la doi ani, cu o alta mai mare? Viața e în
  altă parte. Paradoxal, aici, în cimitir. Stan Pătraș care – din spusele celui ce îngrijește de biserica aflată în reparație și care recită cui vrea să asculte cam toate versurile aflate pe cruci – nu știa să scrie dar a învățat tocmai pentru a putea să-și ducă la bun sfârșit proiectul și  ucenicii lui de azi oferă celui ce trece pragul cimitirului o filozofie simplă de viață:  am muncit, am făcut bine, am crescut copii, acum plec. Pe unii i-au mai și ironizat – pe cei ce s-au cam  abătut de la morală, dar au lăsat loc iertării și înțelegerii că omul e supus greșelii.

Te uimește numărul mare de turiști și coada de la casa de bilete. Te uimește și te bucură, normal. E cald, cald tare, e și miezul zilei și totuși cimitirul e plin. Observi, cu o oarecare neplăcere, că unele cruci sunt noi, nou nouțe iar cele de dinainte de 89 sunt nerecondiționate. Regăsești crucea din manualul de istorie, parcă, manualul copilăriei tale comuniste. Încă de pe atunci acest cimitir aflat la vreo 18 kilometri de Sighetul Marmației era motiv de mândrie națională. Prima cruce inscripționată de Stan Pătraș a fost prin 1935 – mormântul lui se află în fața bisericii – și oamenii continuă să-și ia loc de veci aici, amuzați probabil de ineditul locului. O bucată de carton te anunță că mormântul cu soacra e la vreo doi metri și, într-adevăr, textul te face să râzi, dacă nu ești soacră sau dacă ești, dar ai simțul umorului.

În spatele cimitirului se construiește – nu știi ce, biserica se repară (mozaicată), cele două clopote – unul turnat parcă la Timișoara – de lângă biserică sunt trase, printr-un sistem acționat de mișcarea picioarelor, oamenii râd, soarele strălucește. Ești în Cimitirul Vesel. Așa că te las să citești inscripționările de pe cruci. Hai să trăiești!
Mormântul lui Stan Ion Pătraș, inițiatorul Cimitirului Vesel.




















Îngrijitorul bisericii ne conduce spre cea mai veche cruce din Cimitirul Vesel.

Mormântul soacrei.

Notă: Nici un articol, fragment sau fotografie nu poate fi reprodus fără acordul autoarei.

2 comentarii:

Anonim spunea...

pai d-aia nu exte niciun comentariu: nu convine doamnei Carmen. Lasa oamenii sa se exprime liber doamna, nu astepta numai laude!

Carmen Muşat Coman spunea...

Ati comentat ceva si nu s-a publicat?

Si aveti cumva si un nume? Ca sub semnul anonimatului....

Si la urma urmei este blogul meu, public ce doresc, nu va place nu cititi. Nu va mai plangeti ca nu apar nu stiu ce comentarii din moment ce nici macar nu aveti nume. Sanatate. Daca aveti vreo problema cu mine puteti sa mi-o spuneti direct.