miercuri, august 22, 2012

Sighetu Marmației, noblețe scăpătată

Sighetu Marmației ar trebui văzut cu ochii unui edil care ar avea niscai bani sa facă din centrul decadent un centru istoric vizitabil, plin de viață și activități. Un fel de Sibiu.


De treci în sus și în jos pe străzile principale, paralele, cu sens unic, ce sunt despărțite de un parc unde niște corturi albe acoperă culorile florilor și alină zăpușeala florăreselor, nu-ți trebuie mai mult de un sfert de oră, la pas lent. Clădirile își arată vârsta și nu o ascund sub nici o mână de zugrăveală, oamenii par rămași la începutul anilor 90 când turcismele îmbrăcau trupurile fără să țină cont de vreo noimă a modei, sărăcia pare a fi tovarășul buzunarelor. Lumea e pestriță și pare cuprinsă de tristețea ce se simte de dincolo de zidurile Memorialului Durerii, la doar câțiva metri de centru.

Un cărucior cu înghețată, aflat în fața unei dughene ce încă mai are prețurile pe stil vechi, îți atrage atenția prin designul simpatic însă tânăra ce se află în spatele lui pare, prin atitudinea plictisită, mai bătrână decât ursulețul Winnie. Un „glob” de înghețată costă un leu dar pare mult mamei care se scotocește în portofel.

 Din loc în loc, câte un gang lasă să se vadă o altă lume dincolo de clădirea ce odinioară aparținea, desigur, vreunui negustor mai înstărit. Căci dincolo de gang vezi alergând o fetiță spre o lume a rufelor gri, întinse pe niște sfori ce nu reușesc să umbrească două femei grase, aflate pe prispa casei dărăpănate.



Vreo două baruri au scos câteva scaune pe trotuar și au improvizat o terasă, la care câteva domnișoare stau în fața unor cești cu cafea și se uită în zare, visând, probabil, la centrul istoric de pe Lipscani, văzut la televizor, centru  pe care urbea lor în veci probabil că nu-l vor avea.

Iar tu, ca turist în trecere, privești cu ochi miopi clădirile ce, restaurate - măcar zugrăvite în culorile inițiale - ar face din acest centru decadent un centru atractiv, occidental. Te uiți cu ochi miopi pentru a vedea frumusețea unui oraș trist și primești în sufletul tău măreția parcului unde s-ar putea organiza niște manifestări culturale să stea mâța-n coadă. Până una, alta, orașul așteaptă ploaia, dar norii se vor roti deasupra clădirilor și vor cruța tencuiala scorojită.





Muști dintr-o banană poloneză - da, aprozarul de pe colț are banane originare din Polonia - cum adică n-ați mai văzut?  - și fotografiezi, de departe, clădirile vechi. Căci de departe totul încă e frumos.

2 comentarii:

Anonim spunea...

am fost acolo, foarte frumos ,alta lume..........

Carmen Muşat Coman spunea...

E alta lume, intr-adevar...