Cum s-a făcut de-am votat

Școala din Vadu Izei.

Parafrazând zicala „Eu te-am făcut, eu te omor” mi-am zis - Eu te-am pus, eu te dau jos (pus in 2004 - sau 2006? Parca a trecut o vesnicie de atunci). Cu naivitate, urmând logica de mai sus, care n-are nici o legătură cu realitatea, doar s-a dovedit, am mers la vot. Oriunde va fi fost el să mă găsească. Și m-a găsit în localitatea Vadu Izei, în Maramureș.

Plină de praf pe sandale, în pantaloni scurți, am intrat pe la un 7 seara în curtea școlii din Vadu Izei care ține totuși de Sighetul Marmației, căci altfel de ce s-ar fi numit Școala generala.... Sighetul Marmației? O școală veche, așa cum erau școlile copilăriei mele, o clasă identică cu clasa copilăriei mele. Pe peretele cu ferestrele - tablourile lui Mihai Eminescu, Creangă și Caragiale. Portretele din manuale. Pe același perete, în dreptul catedrei, Oglinda clasei - câteva compuneri prinse în pioneze. Câteva desene ale copiilor erau lipite pe pereți, spre model și fală.

Am zâmbit poate prea larg amintirilor mele - văzând afizierul improvizat cu Oglinda clasei, tablourile prăfuite ale scriitorilor noștri - încât le-am descumpănit pe cele șase-șapte persoane aflate în clasă, pentru a supraveghea votarea. Au zâmbit și ele, uitându-se la sandalele mele prăfuite.

- Turistă? Nu? la pensiunea cutare, nu? (era cea mai apropiata pensiune de școală)

Dacă ziceam Nu? Nu sunt turistă?

M-au înscris pe o listă suplimentară - la o primă vedere păream cam a 15-a - și am votat. Eu, cu zâmbetul larg pe față, ei, organizatorii, deja bănuindu-mă că ascund niscai voturi in buzunarul pantalonilor scurți.

La plecare am salutat politicos și am mai privit o dată portretele de pe pereți. Și nu știu de ce, am avut așa o senzație că în acea școală pierdută de lume, prin acea Oglindă a clasei spiritul competiției încă mai există și că Eminescu, Caragiale, Creangă încă mai sunt citiți.