Cascada Cailor, locul unde îți regăsești sufletul

Ca sa ajungi la Cascada Cailor ori iei telescaunul din complexul Borșa (10 lei dus, 20 dus-întors) ori o iei ușor la picior în sus, până la 1300 de metri. De preferat prima variantă (de ai în calcul să te întorci perpedes). De ești montagnard articolul de față nu-și mai are rostul pentru că deja ai fost. De vrei să ajungi la Cascada Cailor cu telescaunul și vrei să te întorci tot cu el, apoi ai grijă să se întâmple pe ziuă, căci de la ora 17:00 telescaunul se odihnește. Cu puțin tupeu – Dar de urcat putem urca? – te poți arunca într-un scaun care urca exact la ora 17:00, și pe drumul care durează vreo 18 minute te intersectezi cu întârziații care coboară. Dacă n-ai rău de înălțime cerul dar mai ales pământul e al tău, cu priveliștea de rai, dacă ai rău de înălțime te vei uita drept în față, ținând strâns bara din fier și numărând stâlpii. Ajuns la capătul de sus al telescaunului,      ești pe cont propriu. Vei primi un sfat de la angajatul care se miră că te vede urcând la ora aceea, dar de, nu-i treaba lui – să cobori în stațiune pe calea marcată cu roșu, chiar de la poalele cascadei, ajungi mai repede, nu are rost să te întorci cel puțin 20 de minute până la telescaun. Drumul durează o oră, o oră și jumătate.

O stână în dreapta, oi peste tot, un câine care te ignoră. Da, până la cascadă drumul durează 20 de minute. Tragi cu urechea, te aștepți să auzi cum apa lovește stâncile, să-i auzi vocea, dominând, stăpânind ținutul. E liniște, cam prea liniște.

 

 

Drumul spre cascadă, de la telescaun.

Cascada Cailor

Și totuși, la un moment dat cascada îți apare în față. Și ai scoate o exclamație de uimire dar ai mai fi în stare. Încremenești, așa cum ai încremenit cu ani în urmă pe terasa Palatului Versailles, terasa care dădea spre parc. Toata viața îți dorisei să ajungi pe terasa aceea de unde Regele Soare asista la serbările fastuoase din parcul amenajat de Andre le Notre. Și odată ajuns acolo ai exclamat, cu dezamăgire:
- Ăsta e parcul?

Așa și acum. Cascada Cailor, înaltă de 90 de metri, cea mai înaltă cascadă din România, cea mai cea e… un firicel de apă care abia, abia se scurge pe o albie deja prea mare pentru el.

Îți spui că e secetă, că n-a fost așa mereu, sigur că hergheliile de cai care s-au aruncat din vârf în cascadă, urmărite de urși – de unde numele cascadei – au fost purtate pe brațele apei ca pe un tobogan și au scăpat cu viață… Doar îți plac poveștile.

Cascada Cailor

Cascada Cailor

 Și încerci atunci să vezi cu inima măreția acestui loc. Iată, românii vin la acest firicel de apă pentru  că încă mai cred în frumosul țării noastre și-l caută. Pentru că e atât de ușor să fii fericit – să te minunezi de înălțimea unui brad, de verdele lui, de forma unei stânci, de poteca bătătorită, de liniștea care-ți țiue în urechi. Toți cei care ajung acolo, la Cascada Cailor sau în orice alt colț de munte, sunt oameni frumoși, încă nealterați în totalitate de societatea consumeristă. Cred că aceasta e adevărata frumusețe care ți se relevă la Cascada Cailor: a sufletului tău. Ești numai tu cu tine, cu sufletul tău. Și deja e un argument serios ca să urci până aici.

Drumul de întoarcere de la Cascada Cailor în stațiunea Borșa

Natură, pur și simplu

Aproape de stațiune, pe dealuri, oamenii își cosesc iarba. De mii de ani.

Notă: Nici un articol, fragment sau fotografie nu pot fi reproduse fără acordul autoarei.