Lacul Albastru din poveste



Din Baia Sprie, cum mergi spre Sighetul Marmației, la un moment dat un indicator mic, din lemn, pe un stâlp te anunță că în stânga e Lacul Albastru. 30-40 min. Presupui că pe jos, deși mașina urcă parte din drumul pietruit și neprietenos.


Despre Lacul Albastru ai citit câte ceva pe net când ai căutat obiective turistice din Maramureș. Se zice că prin 1920 o mină s-a prăbușit și în craterul format, cu un diametru de vreo 50 de metri, se adună apă, apă care, din cauza (aici se potrivește însă foarte bine ”datorită”)  substanțelor din fosta mină - sulfat de fier și melanterit (zău că nu știu ce e!) se colorează în verde smarald - și iar nu știu de ce se numește Lacul Albastru și nu de smarald.
Drumul, că e de 30 de minute sau 50, pe jos - depinde, dacă mai și culegi mure - nu e greoi și nici prea umblat. Casele te însoțesc până aproape de pădure și de cum intri printre copaci ești anunțat, de o plăcuță chițibușară, că nu ai voie să faci sex în pădure.

Urci și urci și la un moment dat vezi cerul printre crengile copacilor și-ți dai seama că ești aproape de vârful dealului, deci lacul e pe aproape. Întâlnești un grup de turiști de prin partea locului, veniți cu cort, pepene, sticle de bere. Pe mesele din lemn recent confecționate și-au întins averea și au pus și de-un foc. Ceva mai încolo, la alte mese, un domn cu doi copii și-a ridicat și el cortul dar a fost mai harnic: focul lui deja trosnește. Iar adolescentul ascultă muzică la un radio portabil, așa că muzica e cu tine oriunde, și în dreapta lacului, și în stânga, mai bine zis primprejur. Pentru că după ce rămâi ca la dentist, cu gura căscată în fața culorii lacului - de smarald - și îți dai seama că așa ceva chiar că nu ai mai văzut, te prinzi că din unghiuri diferite culoarea se schimbă: picul de maroniu de aici  devine verde văzut de acolo, ești ca un vrăjitor care schimbă culoarea lacului. Dacă nu ar fi treptele  din piatră și lemn ce duc la lac, mesele și scaunele din lemn și, mai ales, oamenii cu corturile, veniți pentru o după-amiază, de nu ar fi frânghia agățată de un copac, deasupra lacului și, mai ales, cei care se agață de frânghie, se leagănă și-și dau drumul chiuind în apă, deci dacă n-ar fi toate acestea ar fi ca într-o poveste. Ai putea închide ochii și ai putea visa. Dacă ai noroc, poate tu nu te întâlnești cu ei. Treptele vor fi însă acolo. La fel și mesele, urmele focului.

Eu n-am prea avut noroc. Dar m-am bucurat să vad Lacul Albastru, lacul de smarald. Am privit imaginea copacilor răsfrânți în apă, am privit smaraldul nezărit nicăieri în altă parte, am privit cerul. Frumosul lor s-ar putea să reușească să alunge urletele celor care se leagănă pe frânghie, spre a se năpusti în adâncul celor 4 metri de smarald. Sper.





Comentarii

adriana craciunescu a spus…
esti o romantica incurabila.locul e de o frmusete rara.habar nu aveam ca exista in Romania asa ceva.
Carmen Musat Coman a spus…
Dar crezi ca eu habar aveam? Mai sa nu mergem - am zis - ei, un lac... Si cand colo...
Criss a spus…
Cred că puțini aveau habar că există așa ceva. Cel mai interesant mi se pare că unul care pare că știa că există așa ceva (adică superb) a găsit de cuviință să fixeze interdicția cu ...sexul. Dar dacă lacul tocmai te îndeamnă la niște efuziuni mai mult decât romantice?
Carmen Musat Coman a spus…
Ehei, de la placuta cu interdictia pana la lac e cale lunga. Cat sa uiti de prima. Dar asa e, putini stiu de existenta lacului.

Postări populare