vineri, aprilie 18, 2008

Femeia cu o infinitate de inimi

Gândul sinuciderii nu-i trecuse niciodată prin minte, şi totuşi fusese bănuită, acuzată chiar, că vrea să-şi sfârşească viaţa pământească pentru a ajunge mai repede la dreapta Tatălui. Bigotismul ei era luat, iată, în derâdere de către cei care nu puteau înţelege, nu erau aleşi să înţeleagă. Întoarse capul spre fereastră, unde cerul se mai lupta cu iarna, aruncându-şi în bătălie ultimele forţe, şi zâmbi. Aşa se întâmpla şi cu ea: se lupta mereu cu cineva, diferenţa era că nu întotdeauna ieşea învingătoare.

Viaţa ei, privită de pe acel pat de spital, unde aştepta operaţia liniştită, împăcată, nu fusese prea plină de victorii, dacă erau privite de un străin. Se căsătorise devreme, pe la 17 ani, vândută pe o bucată de pământ şi un pumn de bani. Îşi acceptase soarta, fără să se întrebe dacă e drept ori nu, aşa cum primise şi palmele bărbatului beat. Fiindcă întrebările ei primiseră acelaşi răspuns: „Aşa e pe lumea asta, mamă, n-ai ce face, îndură şi taci!“

Poate de aceea căutase alte răspunsuri la biserică, acolo unde toate suferinţele ei dispăreau, ca prin minune, acolo unde plângea împreună cu Fecioara Maria. Prilej de alte bătăi erau desele ei plecări la biserică, bărbatul nedorind să aibă drept consoartă o femeie care se închina la icoane şi lua în derâdere cuvântările tovarăşului. Dar Florica îşi văzuse de drum, ignorându-şi bărbatul care o striga prin curte „Bigoato!“, în gura mare, să audă lumea că se dezice de nevasta cam nebună, care nu ştia, nu înţelegea că lumina venea de la Răsărit şi nicidecum de la lumânările aprinse întru odihna răposaţilor. Morţii cu morţii, vii cu vii, obişnuia el să spună, mai bine ar veni la căminul cultural, la şedinţele de partid.

Multă vreme, Florica nu ştiu ce înseamnă cuvântul „bigot“, bănuia doar, după tonul bărbatului ei, că e ceva legat de biserică şi că nu e de bine. Îi explică învăţătoarea sensul şi ea începu atunci să râdă, cu mâna la gură, aşa cum făceau toate ţărăncile din sat. Păi dacă asta însemna, să urmeze cu străşnicie preceptele lui Dumnezeu, ce era de rău? Ce, ea strigase vreodată după bărbată-său „comunistule“? Îl lăsase în pace, îi respectase alegerea. Cu ea ce avea?

Toată tinereţea ei fu urmărită, cu duşmănie, de acest cuvânt, care deveni, în timp, poreclă. Se şi obişnuise ca bărbatul ei să n-o mai strige decât astfel, cu ironie. Acceptase însă cu seninătate acest apelativ, ei nu i se părea a fi nimic de râs, nimic de luat în derâdere în a te duce la biserică şi a vorbi cu Dumnezeu. Acesta era, de altfel, singurul care o asculta. Cum să-i întoarcă spatele celui care lua asupra-i toate suferinţele ei? Care-i dădea un sfat numai privind-o din icoana mare, aflată la dreapta altarului din biserica veche? La îndemnul lui dăruise unui cămin de copii toată lâna pe care o avea în pod, pentru a avea plăpumi călduroase sau pulovere care să-i ocrotească de frig. Bărbatului furios îi spusese că au intrat moliile în lână şi a trebuit s-o arunce, doar nu era să lase fluturii ăia să intre în macaturi! Din banii ei câştigaţi cu sapa, la CAP, cumpărase de multe ori caiete şi creioane pentru copiii vecinei, văduvă care trăia dintr-o amărâtă de pensie de urmaş. Pe ea n-o blagoslovise Dumnezeu cu copii, şi acceptase această hotărâre a lui fără să crâcnească, deşi şi-ar fi dorit tare mult să aibă un suflet de copil de care să aibă grijă.

Multe au fost gesturile ei spre ceilalţi, nu le ţinuse seama şi nici nu aşteptase vreo mulţumire pentru ele. Aşa simţea că trebuie să facă, aşa făcea, i se părea foarte simplu, i se părea normal să fie astfel, să-şi ajute semenii. Iar când, 20 de ani de la trecerea pragului bisericii ca mireasă află că fata vecinei avea nevoie de un transplant de rinichi, trecu din nou pragul Casei Domnului, spre a cere sfat de la El. O oră mai târziu, ieşi cu chip senin, trăgându-şi basmaua pe cap la poartă şi neoprindu-se decât la uşa vecinei. Dacă era nevoie de un rinichi, apoi ea avea doi, Dumnezeu îi spusese că poate trăi şi cu unul. Unul îi era de ajuns.

Blestemele năvăliră asupra-i, atunci, rostite cu duşmănie de bărbatul beţiv, egoist, care o acuza că şi-a pierdut minţile, că vrea să se sinucidă, că nu-i pasă că-l lasă singur. Ea zâmbi doar, hotărâtă să-l înfrunte, de data asta nu cu viclenie, pentru a-i ascunde ce s-a întâmplat cu nu ştiu ce bani care se duseseră pe pantofii unui copil din sat, ci deschis, în faţă. Da, avea să-i dea un rinichi fetei, dacă avea să se potrivească după analize, aşa o să facă, putea să se pună de-a curmezişul şi tot avea să plece la Bucureşti, la spital.

O urmăriseră foarte multă vreme vorbele lui, grele, urâte, dar aici, pe patul de spital, le uită, le iertă. Nu ştia ce spune, săracul. Nebună nu era ea, că-şi dăruia sufletul, că dăruia un rinichi din prea multă dragoste pentru semeni, nebuni erau, poate, ceilalţi, pentru că erau săraci, inima lor era uscată. Zâmbi la gândul care-i trecu prin minte, un gând năstruşnic dar care ar fi vrut tare mult să se poată îndeplini: îşi imaginase că are, în piept, o inifinitate de inimi şi că le poate dărui semenilor…

Cu gândul acesta adormi, anesteziată de conţinutul injecţiei dar şi de fericire, şi zâmbetul ei blând fu martor liniştit al operaţiei. Avea să se trezească tot cu el pe buze, câteva ore mai târziu.

Notă: Nici un articol, fragment al unui articol sau fotografie nu pot fi reproduse fără acordul autoarei.

9 comentarii:

Arthur spunea...

Ai un stil de a scrie aproape de inima! Semeni in privinta asta cu felul de a scria al lui Claudiu Tanasescu - vezi colectia lui cu Scrisori de pe front, un soi de scrisori dar de fapt un roman mic pitit in epistole! Daca ar fi sa publici astfel de schite, relatari, istorisiri bine ar fi ca din loc in loc sa fie insotite de niste desene - fie ele si naive; iar ca designer sa apelezi chiar la fiica ta! Ar avea un impact deosebit!

Carmen Muşat Coman spunea...

Multumesc frumos de aprecierile care-mi merg la inima. Recunosc ca nu stiu de Scrisorile de pe front dar asa sa te auda Dumnezeu cu publicatul. Ei, la designer insa n-o brodim deloc, Ana - fiica-mea -are talent la cantat dar uraste desenul (da, il uraste) din cauza profesoarei de desen care-i face "tampiti" si le spune in fiecare ora ca era mai bine pe vremea lui Ceausescu. Asta-i alta discutie cu profesorul model sau idol... Poate asa, ca fundal sonor, gen cenaclu. Eu mai citesc o schita ea mai canta o hora...

Arthur spunea...

profesoara aia trebuieste musai reclamata la Minister, data la ziar si etcetera! Revenind la desen, tocmai un desen naiv al unui copil ma gandeam eu sa cadreze bine cu povestirile tale! Seninul, candoarea fata cu dramele ilustrate de tine! Dar e doar o parere si nu trebuie sa te lasi influentata!
Succes!

PS
cum faci sa ti se publice o carte, ma refer la pasi!!!

Carmen Muşat Coman spunea...

Nu, ca e o idee buna, cu desenele.
Pai si cine crezi ca mai ramane in scoli daca reclamam la Minister? Si de ce crezi ca la Minister se gandeste cumva altfel?

La PS, eu credeam ca stii mai bine ca mine si vorbesc serios.

Arthur spunea...

Draga Carmen, nu am publicat niciodata. Iti multumesc insa pentru buna impresie pe care o ai fata de mine, dar te asigur ca nu o merit, si mai ales ma simt onorat de acest dialog si atentie din partea-ti!
Mai vorbim, pe alte articole!
PS
poate imi spui de ce ai avut o parere asa buna despre mine, cum ca as sti ce si cum despre publicat!

Carmen Muşat Coman spunea...

Daca ar fi fost o carte, ai fi citit-o si ai fi pus-o in biblioteca. Fiind un fel de literatura on-line sau cum sa-i zic, mi se pare normal sa raspund celor care, iata, dovedesc ca citesc micile mele randuri. Mi se pare o dovada de respect pe care cei care intra pe blogul meu o merita pe deplin.

Nu stiu de ce. N-am zis ca ai publicat desi se poate, dar pari o persoana care citeste mult si stie pe ce lume e. Si poate banui cam care sunt pasii fiindca i-a intalnit prin povestiri.

Multumesc din nou pentru gandurile bune si, asa cum spunea o persoana draga tie, spor in toate...

Anonim spunea...

femeia aceea chiar avea o infinitate de inimi..si de asemenea si o infinitate de "stapanire de sine " .


Alex,21

crisa l spunea...

sensibil scris ! nu intimplator Natura e "feminina" si se cheama "Mama natura" :) ...nu intimplator multi baieti care se nasc prematur au mult mai multe probleme medicale decit fetitele...in aceleasi conditii...selectia..

Carmen Muşat Coman spunea...

Multumesc frumos...