vineri, aprilie 11, 2008

Ieduţul cu trei capre



Erau odată trei capre care se certau întruna. De ce? Se certau din cauza unui amărât de ied orfan. Toată ziua, bună ziua, ele se ciondăneau, care să ia iedul. Aşa o ţinură până într-o zi, când veni un ţap care auzise totul şi se săturase. El a zis:
- Măi, caprelor, nu vreţi voi să vă duceţi la judecătorie, ca să spună judecătorul cui se cuvine ieduţul?
- Mulţumim, ţapule, pentru gând. O să facem cum ai zis dumneata, zise una dintre capre, Mioara.
Dar Margareta zise:
- Facem aşa, ţapule, dar cred că încăpăţânata asta de capră, Florica, va zice nu „Nu” adevărat.
Atunci Florica se răţoi ca o ţaţă:
- Ce ştii tu? Eu zic să mergem.
Şi aşa, cele trei ţaţe plecară la judecătorie. De cum ajunseră acolo, prima ţaţă zise:
- Domnu’ judecător, ne certăm întruna pe un amărât de ied orfan. Zi-ne şi nouă, nene, cui i se cuvine iedul?
- Trebuie să vedem...
- Hai, nu ne mai fierbe atâta. Treci la subiect.
- Păi, iedul i se cuvine aceleia care se poartă frumos cu el. Să zicem, aveţi trei zile la dispoziţie, una pentru fiecare.
Prima capră-ţaţă, Mioara, luă îndată iedul şi plecă acasă. Dar pe drum, iedul spuse:
- Vreau la pipi, vreau la pipi.
- Taci odată, măi, oi face acasă.
Iedul începu să urle. Ţaţa-capră luă o suzetă şi i-o îndesă iedului în gură, să nu mai ţipe.
A doua capră, Florica, parcă s-a purtat mai cumsecade? De unde! Când iedul a cerut ceva, ea i-a tras o pălmuţă. Şi Margareta, aceeaşi purtare.
A patra zi, la judecătorie, judecătorul îl întrebă pe ied:
- Ei, cum a fost?
- S-au purtat urât cu mine!
- Dar tu te-ai purtat frumos cu ele?
- Sigur, zise iedul.
- Atunci, uite: o să iei tu caprele astea cu tine acasă, ca să le înveţi bunele maniere.
Şi aşa, de atunci, iedului i se zice „iedul cu trei capre”.

Notă 1: Ana avea 10 ani când a scris acest basm... cu o morală demnă de cel mai bun psiholog.

Notă 2: Nici un articol, fragment al unui articol sau fotografie nu pot fi reproduse fără acordul autoarei.

Niciun comentariu: