sâmbătă, aprilie 26, 2008

Puterea obişnuinţei

În parcul Cişmigiu, în spatele aparatului de făcut floricele din porumb, bărbatul reface gesturile liniştit, fără să se grăbească. Nu are de ce, fiindcă oferta depăşeşte cererea, iar solicitanţii stau la coadă la fel de liniştiţi, reminiscenţă, poate, a vremurilor trecute. Numai copiii sunt nerăbdători să primească floricelele şi se agită în jurul aparatului.

Leneş, acesta se încăpăţânează să arunce floricele doar cât de-o pungă, aşa că perioada de aşteptare se măreşte, pe măsura cozii. Dar nimeni nu se impacientează – doar sunt în parc, au timp berechet – aşa că toţi urmăresc, absenţi, gesturile bărbatului care ia o pungă din hârtie, bagă mâna în ea, lărgind-o bine, după care o umple cu floricele, cu ajutorul unei palete.

Toţi privesc mâinile vânzătorului, de parcă acesta ar fi un actor care dă o probă, şi nimănui nu i se pare ceva nelalocul lui. Un ghomotoc de fată însă, la un moment dat, ţipă cât o ţine gura:
- Mami, ai văzut, a băgat mâna-n pungă! Ce urât! Să-i zici să nu mai bage mâna-n pungă, că nu-i frumos!

Mama, puţin ruşinată de reacţia copilului, încearcă să o facă să tacă, dar acesta nu se lasă:
- Să-i spui, da? Îi spui, da?

Observaţia o face însă să-şi dea seama că fetiţa ei avea dreptate. De fiecare dată, înainte de a umple punga cu floricele, vânzătorul îşi îndesa bine mâna în ea, după ce tocmai încasase banii.

Şi atunci constată că privise scena de câteva ori fără să-şi dea seama că nu e ceva în regulă. Ajunsă la rând, cumpără o pungă cu floricele, exprimând observaţia fetiţei, ceea ce îi atrase nemulţumirea vânzătorului:
- Dar cum să desfac punga? Poftim, desfaceţi-o dumneavoastră! Aţi mai cumpărat floricele până acum? Eu mănânc de când eram mic floricele şi n-am avut nimic, n-am pomenit aşa ceva, că vezi, Doamne, îmi bag mâna-n pungă şi sunt murdar!

- Dar ce, nu puteţi să luaţi o mănuşă, ca la magazin?, intervine fetiţa, stăvilind şuvoiul vorbelor vânzătorului.
Apoi ia punga din mâinile mamei sale, mai zice de câteva ori:
- Ai văzut? Păi de ce nu lua o mănuşă? şi se îndreaptă spre aleea plină de porumbei, cu care-şi va împărţi floricelele.
În urma ei, gesturile vânzătorului se reiau, ca şi cum nu s-ar fi întâmplat nimic. Iar părinţii stau liniştiţi la coadă, privind, absenţi, cum bărbatul îşi afundă mâna în punga goală, umplând-o apoi. Lecţia s-a terminat, dar nimeni nu a învăţat nimic, se pare, mai puţin mama fetiţei, care reflectă la puterea obişnuinţei şi la anormalul pe care noi, adulţii, îl considerăm normal.
Notă: Nici un articol, fragment al unui articol sau fotografie nu pot fi reproduse fără acordul autoarei.

Niciun comentariu: