Licenţa şi pasienţa taximetriştilor

Nu mă interesează absolut nimic din revendicările taximetriştilor care periodic blochează centrul Capitalei. Atâta timp cât sunt primii care încalcă regulile de circulaţie ar trebui să aibă bunul simţ de a sta în banca lor. Dar găina scurmă în mijlocul bălegarului, nu?

Nu ştiu cum îşi iau licenţa unii taximetrişti de o vor pe viaţă, precum Ceauşescu preşedinţia. Unele taximetre huruie şi par atât de şubrede că-ţi faci cruce că ai ajuns cu bine la destinaţie. Unii taximetrişti arată de parcă n-au carnetul decât de două zile şi unii chiar cred că îl au.

Indiferent pentru ce protestează, eu cred că n-au nici un drept s-o facă. Atâta timp cât trec pe roşu, punându-mi viaţa în pericol, atâta timp cât îmi taie calea, băgându-se în faţa mea, atâta timp cât zebra înseamnă, pentru ei, nişte dungi albe trasate pe o şosea unde se cred stăpâni.

Nu-mi place nici cum ignoră aparatul de taxat, nici muzica pe care o dau tare în maşină, nici fumul de ţigară, nici geamul deschis fără să mă întrebe dacă vreau să iau aer. Mizeria din unele taximetre, nici atât.

Nu înţeleg de ce solicită în gura mare, cu o gură foarte mare, ca amenzile, pentru ei, să fie mai mici. Din contră, ar trebui să fie chiar mai mari. Pentru că oricine, dacă greşeşte la serviciu, e sancţionat fără drept de apel. De ce ar fi altfel mai ales când e vorba de viaţa oamenilor? E ca şi cum un medic operează din greşeală un copil, îi scoate apendicul, şi apoi superiorii lui spun: "Ei, să fim indulgenţi, doar era la serviciu!" A, cum?! S-a şi întâmplat aşa ceva? Şi cum, a fost mutat în altă parte, disciplinar? A, probabil că în acel spital nu se fac operaţii, nu?

Revenind la taximetrişti, continui să susţin că ar trebui să fie primii care să respecte regulile de circulaţie iar amenzile să fie la fel pentru toată lumea, dacă nu chiar mai mari pentru ei. Se presupune că sunt profesionişti, nu? Atunci nu le-ar fi deloc greu să respecte regulile de circulaţie. Numai că li se pare că ar fi fraieri dacă ar sta la semafor precum ceilalţi. Nu? Regulile sunt pentru fraieri şi proşti, or, ei, taximetriştii, sunt profesioniştii şoselelor.

Ei susţin că amenzile îi lasă pe drumuri, că rămân fără pâine, că le mor copiii de foame. Păi să elimine cauza şi nu va mai exista nici efectul. Pe româneşte: să respecte legea şi nu vor lua nici amenzi.

Nu îi înţeleg însă nici pe poliţiştii care se lasă înduioşaţi de rugăminţile lor: "Hai, domnu' poliţist, nu mă mai trageţi pe dreapta, am şi eu copii, ai şi mata copii!". Poate că nu au procent din amenzile încasate sau poate că sunt prea omenoşi. Dar de ce nu sunt cu toată lumea, cu mine, de exemplu?

În concluzie, nu îi înţeleg pe taximetrişti. Şi nici nu vreau să îi înţeleg atâta timp cât nu vor respecta legea. Pe urmă, mai vorbim.

A, şi nu mi-e deloc teamă că mă vor înjura după aceste rânduri. Oricum mă înjură - că i-am claxonat când mi-au tăiat calea sau s-au băgat în faţa mea. Măcar acum să aibă motiv. Tot neîntemeiat.

Notă: Nici un articol, fragment al unui articol sau fotografie nu pot fi reproduse fără acordul autoarei.

Comentarii

Anonim a spus…
super scrierea Dvs. subscriu in totalitate; eu soferi care sa conduca mai prost decit taximetristii nu am vazut; si mai obraznici si lipsiti de bun-simtz pe ansamblu tot ei sint, dupa cei cu masini mari si fara educatie.
Carmen Musat Coman a spus…
Corect, sunt si cei cu jeepanele. Azi la 10 insa taximetristii manifestau, vezi, Doamne, ca sunt oropsiti. De-asta i-am avut in vedere.
Anonim a spus…
pot sa zic ca am intalnit si taximetristi cu bun simt..chiar am avut o ruda care a facut taxi insa...in ultimul timp orice lenes se face taximetrist!..majoritatea sunt cei descrisi de tine in acest articol.


Alex,21

ALex
Carmen Musat Coman a spus…
Sunt si exceptii, ca peste tot. Dar tocmai exceptiile renunta la aceasta meserie.
Anonim a spus…
Domnisoara/doamna, as vrea sa va avertizez ca generalizarile sunt extrem de periculoase. Si dvs., ca un vajnic jurnalist ce sunteti, ar trebui sa stiti mult mai bine asemenea lucruri. "Tiganii sunt hoti", "moldovenii/oltenii sunt prosti", "ardelenii sunt lenti/prosti", "bucurestenii sunt smecheri si nesimtiti" samd.

Stiu ca generalizarile ne ajuta sa ne pazim pielea, insa asemenea atitudini trebuie sa ramana la nivel interior si nu exteriorizate, cu atat mai putin exteriorizate jurnalistic.

E ok sa injuri toti taximetristii in trafic, e ok sa-i injuri cand stai cu prietenii la o bere. Nu e ok sa ii injuri in mass-media pentru ca atunci vei induce ideea ca e ok sa faci nefacutul, pentru ca presa este alaturi de tine.

N-as vrea ca ce-am spus eu mai sus sa fie considerat "political corectness", cu atat mai mult cu cat urasc preluarea imbecila a acestui mod de gandire.

As vrea sa va ganditi in felul urmator: cate taximetre care circula corect ati remarcat in trafic? Cator taximetristi le-ati multumit in gand pentru faptul ca respecta regulile de circulatie, ba chiar v-au acordat prioritate atunci cand nu aveati? Nu ca respectarea regulilor de circulatie ar fi motiv sa-i multumesti cuiva. Dar. Omul are tendinta de a retine doar chestiunile care-l deranjeaza. Daca-l deranjeaza 10 taximetristi, o sa spuna ca taximetristii sunt niste lepre, desi aia 10 sunt 0,1% din cei 10.000 de taximetristi din orasul respectiv. Daca-l deranjeaza 2 cu SUV, gata, toti soferii de SUV sunt niste ingamfati ordinari, gata sa omoare pe oricine le sta in cale.

Imi cer scuze pentru tirada de mai sus, insa e pacat ca parerea dvs., suparata, obosita si absolut subiectiva, sa fie preluata de presa online cu titlu de articol, cand de fapt este doar o defulare a unor frustrari de care avem toti parte: tot mai multi nesimtiti, hoti, corupti etc.

Bogdan
Carmen Musat Coman a spus…
Domnule Bogdan,
Daca ati fi citit articolul meu mai cu atentie ati fi observat ca nu injur pe nimeni. Am dreptul sa ma indignez si sa generalizez atata timp cat comportamentul celor care respecta regulile de circulatie nu depaseste procentul de jumatate plus unu. Doriti sa vorbim despre floricele pe campii? Imi pare rau, n-am vazut prea multi taximetristi care sa-mi dea prioritate nici cand am, daramite cand n-am. Nu sunt nici vreo domnisoara de duminica, am carnet de 10 ani si circul in fiecare zi. Si slava Domnului, n-am avut nici accidente. Iar atata timp cat e haos pe strazi am tot dreptul meu de roman sa fiu indignata la modul politicos. Ca jurnalist, cu atat mai mult. Acesta e blogul meu personal. Daca a fost preluat articolul inseamna ca s-a considerat ca e o opinie justa, corecta. Daca aveti vreo nemultumire, va rog sa le scrieti. Eu personal o sa spun intotdeauna ce am de spus cu voce tare.
Sarbatori fericite.
Anonim a spus…
OK, sa inteleg ca generalizarile italienilor referitoare la romani sunt corecte si ca presa italiana are tot dreptul sa ne numeasca un popor de hoti, violatori si ucigasi, cata vreme exista o anumita categorie de romani care practica asemenea indeletniciri? Sunteti si dvs. de acord cu colegii de breasla din Italia?

Sunt curios cam cum ati ajuns la concluzia ca procentul celor care respecta regulile de circulatie este mai mic decat jumatate plus unu. Cu atat mai mult cu cat, repet, avem tendinta sa tinem minte doar ce ne deranjeaza, nu si pe cei care merg legal.

Aveti dreptul sa fiti indignata, indiferent carei categorii apartineti. Nu aveti dreptul sa generalizati pentru simplul fapt ca presa este considerata, pe drept cuvant, formatoare de opinie, iar un cuvant aruncat aiurea poate duce la mult mai mult decat niste vorbe deocheate.

Sau, daca vreti sa trecem la generalizari, ce-ati spune de generalizarea ca toti jurnalistii sunt aserviti, ca toti scriu ce le ordona politicul, ca nu au coloana vertebrala etc. E OK ca asta sa fie viziunea asupra intregii tagme jurnalistice? Pentru ca, inclin sa cred (nu-mi cereti statistici decat cand veti aduce si dvs. in sprijinul afirmatiilor niste date concrete), mai mult de 50% plus 1 dintre jurnalisti nu stiu decat sa scrie la comanda. Vi se pare jignitoare categorisirea? Atunci poate ar trebui sa va ganditi inainte de a arunca cu noroi intr-un grup, categorie etc.

Va rog sa ma credeti ca nu va consider asa cum am scris mai sus, era doar un exemplu despre cum generalizarea nu este atat de lipsita de urmari daunatoare precum incercati sa o prezentati.

Bogdan
Carmen Musat Coman a spus…
O sa va mire dar nu va contrazic in ceea ce priveste generalizarea parerii despre jurnalisti. Si eu cred acelasi lucru.
Pe de alta parte, ca formatoare de opinie presa trebuie sa atraga atentia supra neregulilor. Am impresia ca dumneavoastra imi atribuiti si cele doua opinii care de fapt nu-mi apartin, ca prea sunteti incrancenat. Eu am scris doar Licenta si pasienta... si cred ca tot ce am spus e adevarat.

Puteti sa ma considerati cum doriti. Fiind acum insa ajunul Pastelui, o sa-mi permiteti sa ma intorc la borsul de miel care e pe foc si sa va doresc sarbatori fericite. Si dea Domnul sa fie bine!
Unknown a spus…
Va doresc si eu sa aveti parte de sarbatori fericite, un Paste linistit si sa avem cu totii parte de tot mai putine probleme in trafic.

Bogdan
Carmen Musat Coman a spus…
Asa sa fie, Doamne ajuta!
Anonim a spus…
Dumneavoastra claxonati in trafic? :))

Postări populare