Săpunul şi funia

Dacă vrei să dezbini femeile, atunci ai la îndemână o soluţie foarte simplă: le închizi într-o cameră. Se vor devora în scurt timp. Exemple? Colegele de birou, nora şi soacra, iar dacă doriţi o reprezentare concretă - filmul „8 femei“, supremă ilustrare a lipsei de solidaritate a femeilor (printre altele).

Avem însă motive întemeiate pentru a nu fi solidare, noi, femeile: interlocutoarele noastre sunt mai frumoase decât noi, şi atunci solidaritatea e măcinată de invidie, sunt mai tinere decât noi or, nu putem privi fără aceeaşi invidie prospeţimea unor chipuri care n-au altă vină decât că ale lor posesoare s-au născut cu trei decenii în urma noastră.

Invidia e un sentiment tare urât şi care nu părăseşte, cu una cu două, sufletul în care a intrat. Exerciţiile de exorcizare sunt dificile, durează mult şi se dovedesc, în multe cazuri, inutile. Să luăm, de pildă, exemplul unor parlamentare. Exerciţiul diplomaţiei nu le este străin şi totuşi, când invidia le scormoneşte prin suflet, nu reuşesc s-o reprime întru totul. Chiar deloc, uneori. Reduc la tăcere glasurile celor mai tinere – nu neapărat parlamentare – motivând că tinereţea şi frumuseţea nu au nimic în comun cu deşteptăciunea. „Sunteţi prea tinere ca să aveţi ceva de spus!“, propoziţie afirmată din vârf de buze, şi însoţită de priviri tăioase e, clar, o dovadă că diplomaţia îşi predă armele în faţa invidiei.

Bărbaţii au observat acest defect al nostru şi ni-l semnalează ori de câte ori au ocazia. Ne spun că pierdem bătălii din cauza lipsei de solidaritate şi ne dau exemple nenumărate. În gândul nostru, le dăm dreptate, recunoaştem că am greşit, şi chiar ne propunem să ne coalizăm, să fim mai unite, mai solidare, mai săritoare, mai… E de ajuns însă să ne apară în faţa ochilor colega de birou, şefa, soacra sau pur şi simplu o femeie mai tânără şi mai frumoasă decât noi că toate planurile de reînvăţare a solidarităţii se dărâmă precum un castel de nisip şi nu mai vedem în cealaltă femeie decât o adversară, un toreador care ne flutură mantia roşie în faţă.

O vreme, am avut impresia că bărbaţii sunt aliaţi ai noştri, că ei chiar ne doresc binele, că vor să ne trezească la realitate şi să ne determine să ne schimbăm. De curând însă am constatat că e o tactică a lor de dezbinare, fiindcă, de câte ori ne spun că nu suntem unite, nu suntem solidare, noi, în loc să ne strângem forţele şi să luptăm pentru ale noastre drepturi, mai rău ne năpustim unele asupra celorlate.

Parşivă tactică, nu? Buni psihologi, nu? Aşa a procedat şi singurul bărbat din „8 femei“, numai că, în cazul lui, mecanismul declanşat s-a întors împotriva propriei persoane iar sinuciderea era singura cale de a ieşi din el. Dar filmul rămâne în mare parte ficţiune şi trebuie să recunoaştem că nu e cazul bărbaţilor noştri, nu? Ei ne întind, surâzând, săpunul şi funia…

Notă: Nici un articol, fragment al unui articol sau fotografie nu pot fi reproduse fără acordul autoarei.

Comentarii

Anonim a spus…
Nu cred ca este realist filmul cu pricina. Prefer sa nu fac observatii asupra celuilalt sex, nu cred ca e rezon, util si etcetera! :)

Postări populare