Sub cerul roşu

Cerul se înroşea spre asfinţit, îmbrăţişându-se cu soarele. Dar în acea zi cerul pe care-l admira de obicei îi rămase indiferent, toată frumuseţea care precede somnul soarelui nemainteresând-o, acesta desfăşurându-şi spectacolul fără ea. A doua zi, urma să răsară ca de obicei, dar ea trebuia să ia o hotărâre până atunci. Cu siguranţă, viaţa ei de mâine urma să fie altfel.

Dacă i-ar fi spus cineva că va veni un moment când va trebui să aleagă între soţ şi copil, l-ar fi privit, desigur, cu uimire şi nici nu ar fi catadicsit să răspundă unei asemenea aberaţii. Copilul era tot ce-şi doriseră amândoi, pentru el ar fi fost în stare să se sacrifice, pentru el trăiau, îl iubeau, ar fi fost în stare de orice. Să-i doneze un rinichi, precum atâtea mame al căror chip, nume nu le reţinuse. Doar că erau mame. Acelui copil care intrase în casa, sufletul lor ar fi fost în stare să-i dea inima, viaţa. Chiar dacă nu era sânge din sângele lor, chiar dacă nu-l simţise la sân, hrănindu-se. Dar îi vegheaseră nopţile, nedormind de teamă ca acesta să nu se sufoce în somn, doar se mai întâmplaseră cazuri! Îl botezaseră, îi dăruiseră numele lor, toată dragostea.

Viaţa lor se schimbase de când apăruse Ioana, fetiţa cu ochi mari, negri, care îi priviseră fix, parcă rugându-i să o ia de acolo, din leagănul în care ei doi se aflau pentru a înfia un copil. Erau la a treia vizită, deja se hotărâseră asupra unui băieţel de doi ani, când au zărit-o pe Ioana, mai bine zis ea i-a văzut pe ei, ea i-a ales. Privirea ei a urmărit-o pe Laura toată noaptea, nelăsând-o să doarmă, ţintuind-o parcă a implorare şi a doua zi dimineaţă ştia că fetiţa aceea era aleasa.

Soţul ei, Radu, o privi uimit, nu înţelegea, îi explică faptul că nu era vorba de o marfă să o schimbe cum dorea, pe micuţ îl aleseseră după ce se sfătuiseră foarte mult, aveau asigurări că e sănătos, că se va dezvolta normal, mama sa era profesoară, dar nu-l putuse ţine, deoarece tatăl era elev, şi ea nu avea posibilităţi să-l crească, nici nu-l dorea, fiindcă fusese o greşeală venirea lui pe lume. Ce o apucase? Era o toană? Dacă da, trebuia să înceteze, nu se putea juca. Dar Laura s-a încăpăţânat, a ţinut-o una şi bună că o vrea pe fetiţa cu ochi mari, negri. Nu-şi putea explica nici ea de ce, ştia doar şi el că sunt lucruri care aparent nu au noimă, dar ele au un sens ascuns, se dezvăluie pe parcurs. Aşa simţea, că fetiţa aceea era strâns legată de destinul lor.

Se împotrivise cât putuse, Radu, dar până la urmă se ataşase şi el de Ioana, şi, când împlini un an, recunoscu în faţa Laurei că făcuse alegerea corectă. Ioana parcă era sânge din sângele lor. Sosirea ei în familie le schimbă în mare viaţa. Nu mai aveau timp pentru ei, ca înainte, erau nevoiţi să refuze multe invitaţii ale prietenilor de familie, fiindcă nu aveau cu cine s-o lase şi nici nu doreau să facă acest lucru, nu aveau încredere în nimeni, în nici o femeie plătită, care ar fi văzut în Ioana doar un obiect pe care să-l pună cât mai repede în pătuţ pentru a se putea uita la o telenovelă.

Şi, în timp, au descoperit că le convenea că nu mai era nevoie să asculte inepţii ale aşa-zişilor lor prieteni, care nu făceau altceva decât să se ghiftuiască şi să se bârfească. Timpul câştigat prin neparticiparea la agapele lor era dăruit, bineînţeles, Ioanei. Mai mult decât atât, descoperiseră că relaţia lor începea să se îmbunătăţească, să comunice mai bine.

Aşa a fost până când Ioana a împlinit trei ani. De atunci Radu s-a schimbat, inexplicabil. Treptat, treptat, s-a distanţat de ele două, începând să fie din ce în ce mai ocupat, să stea din ce în ce mai mult la serviciu. Era doar pentru o perioadă, avea să treacă, şi vor fi din nou ca înainte, îşi zise Laura. Dar perioada aceea nu numai că nu trecea, însă Radu începu să fie irascibil, să se certe din nimic. Îşi ieşea din fire foarte repede, ridica tonul, iar când Laura punea degetul la buze, sugerându-i să vorbească încet, fiindcă o putea trezi pe Ioana, acesta devenea parcă şi mai nervos, şi scenele lor se terminau, invariabil, cu uşa de la intrare trântită.

Radu revenea noaptea târziu, se furişa în dormitor şi se strecura în pat, trăgându-se spre marginea patului, ca să n-o atingă. A vrut să discute cu el, să-l întrebe ce s-a întâmplat, dar orice încercare a ei s-a lovit de un zid de după care se simţea lava furiei. Nu era nimic, o asigura el de fiecare dată, dar tonul era ridicat, iritat, şi comportamentul îi contrazicea cuvintele. Pentru ca într-o seară, din senin, să-i spună: ea, Ioana, ea era de vină pentru transformarea lui. Venise în viaţa lui ca o hoaţă, intrase pe uşa din faţă, îi păcălise, dar iată, fugea pe cea din dos, lăsându-l sărac.

Laura nu-nţelegea metaforele, ea era fiziciană, la ea totul era simplu, matematic, el era filozof, dar aici nu aveau ce căuta filozofia, poezia. Lucrurile erau prea grave pentru poezie. Îl rugă să-i spună direct ce-l doare, ce se întâmplă, şi cuvintele căzură grele, simple în aparenţă, dar atât de grele de durere. Din cauza Ioanei era aşa, fiindcă-i furase viaţa! Era gelos pe ea, că Laura îi acorda mai multă atenţie, mai multă dragoste şi se simţea trădat. Nu aşa îşi imaginase el că va fi viaţa împreună cu un copil adoptat. Un copil pe care-l doriseră, într-adevăr, fiindcă nu putuseră avea unul al lor, dar care acum se dovedea a fi un hoţ. Era foarte simplu, mai spuse el, sarcastic.

Se gândise mult şi trebuia ca Laura să aleagă: ori Ioana, ori el. Nu mai voia s-o împartă cu nimeni pe Laura, nu mai voia să se trezească noaptea şi să n-o găsească alături, nu mai voia s-o vadă zâmbindu-i acelui copil străin.

E doar o criză, îşi spuse Laura, văzându-l plimbându-se de colo colo prin cameră. Va trece, totul va reveni la normal. Dar nu reveni nimic la normal, Radu îi punea în fiecare zi aceeaşi întrebare, când se va decide? După aproape o lună, când îşi dădu seama că nu e o criză, că nu va dispărea, Laura se hotărî, într-o seară cu cer roşu, un roşu aprins, unde parcă ardea toată suferinţa ei. Va fi ultima noapte petrecută aici, în casa aceasta. Mâine dimineaţă va pleca împreună cu Ioana, se vor duce departe de casa aceasta, undeva unde să vadă în fiecare zi soarele apunând, pentru a răsări mai viu, neîntinat dimineaţa. Ca dragostea ei pentru Ioana.

Notă: Nici un articol, fragment al unui articol sau fotografie nu pot fi reproduse fără acordul autoarei.