Argoul, liant între generaţii?
„A fost o excursie super!“,
„Mâncarea a fost naşpa!“. Cuvintele sunt rostite de o femeie de vreo 45 de ani. Nu e nonconformistă, nu e îmbrăcată excentric, din contră. E o femeie care nu iese cu nimic din obişnuit, ca ţinută. Are însă o fată de 14 ani şi astfel se explică, oarecum, limbajul pe care-l foloseşte.
Fiindcă doreşte să anihileze diferenţa dintre generaţii şi, mai mult decât atât, doreşte să fie aproape de fiica sa. Mai degrabă, să pară că-i este aproape, că o înţelege, chiar dacă nu-i acceptă unele idei. Şi nu se poate face o apropiere între două generaţii, o încercare de anihilare a diferenţelor, crede ea, decât printr-un limbaj comun. Un argou al adolescenţilor e cel mai potrivit, e de părere adultul, şi atunci recurge la expresii la al căror auz ar fi strâmbat din nas, în altă conjunctură. Dar fiind folosite de propriii copii atunci i se par o modalitate bună de a fi cât mai aproape de problemele, frământările lor.
Poate această însuşire a argoului adolescenţilor de către adulţi se produce în mod inconştient. E însă o discordanţă aici, între comportamentul, vocabularul obişnuit al adulţilor şi un limbaj în argou. Poate şi fiindcă fiecare vârstă are caracteristicile ei. Un puşti de 15 ani spunând că vremea e super pare natural. Fiindcă superlativul absolut dovedeşte o stare afectivă excesivă, caracteristică adolescenţei. El e mereu exaltat, şi totul e super sau naşpa.
Părintele său însă rostind: „vremea e super“ nu e decât caraghios. Manifestaţiile mimice, comportamentale, verbale sunt atribute ale adolescenţei şi nu ale vârstei adulte, deci să nu inversăm rolurile, să nu uităm că noi îi educăm pe ei, să nu credem că aşa se realizează o apropiere între generaţii. De anihilarea diferenţelor nici vorbă, fiiindcă acestea există, că vrem ori nu, că facem eforturi ori nu în acest sens.
Diferenţele există, copiii şi părinţii percepând altfel valorile vieţii, ale societăţii, care sunt condiţionate de experienţa cunoaşterii, experienţa existenţială, socială. Intercomunicarea dintre generaţii nu se face mai uşor prin argou. Nu pari mai tânăr, mai aproape de copilul tău dacă-i foloseşti limbajul. Poţi fi prieten cu el şi fără să-i furi argoul, te va înţelege şi îl vei înţelege şi fără să-i spui că e naşpa la ştrand fiindcă e apa murdară.
„Mâncarea a fost naşpa!“. Cuvintele sunt rostite de o femeie de vreo 45 de ani. Nu e nonconformistă, nu e îmbrăcată excentric, din contră. E o femeie care nu iese cu nimic din obişnuit, ca ţinută. Are însă o fată de 14 ani şi astfel se explică, oarecum, limbajul pe care-l foloseşte.
Fiindcă doreşte să anihileze diferenţa dintre generaţii şi, mai mult decât atât, doreşte să fie aproape de fiica sa. Mai degrabă, să pară că-i este aproape, că o înţelege, chiar dacă nu-i acceptă unele idei. Şi nu se poate face o apropiere între două generaţii, o încercare de anihilare a diferenţelor, crede ea, decât printr-un limbaj comun. Un argou al adolescenţilor e cel mai potrivit, e de părere adultul, şi atunci recurge la expresii la al căror auz ar fi strâmbat din nas, în altă conjunctură. Dar fiind folosite de propriii copii atunci i se par o modalitate bună de a fi cât mai aproape de problemele, frământările lor.
Poate această însuşire a argoului adolescenţilor de către adulţi se produce în mod inconştient. E însă o discordanţă aici, între comportamentul, vocabularul obişnuit al adulţilor şi un limbaj în argou. Poate şi fiindcă fiecare vârstă are caracteristicile ei. Un puşti de 15 ani spunând că vremea e super pare natural. Fiindcă superlativul absolut dovedeşte o stare afectivă excesivă, caracteristică adolescenţei. El e mereu exaltat, şi totul e super sau naşpa.
Părintele său însă rostind: „vremea e super“ nu e decât caraghios. Manifestaţiile mimice, comportamentale, verbale sunt atribute ale adolescenţei şi nu ale vârstei adulte, deci să nu inversăm rolurile, să nu uităm că noi îi educăm pe ei, să nu credem că aşa se realizează o apropiere între generaţii. De anihilarea diferenţelor nici vorbă, fiiindcă acestea există, că vrem ori nu, că facem eforturi ori nu în acest sens.
Diferenţele există, copiii şi părinţii percepând altfel valorile vieţii, ale societăţii, care sunt condiţionate de experienţa cunoaşterii, experienţa existenţială, socială. Intercomunicarea dintre generaţii nu se face mai uşor prin argou. Nu pari mai tânăr, mai aproape de copilul tău dacă-i foloseşti limbajul. Poţi fi prieten cu el şi fără să-i furi argoul, te va înţelege şi îl vei înţelege şi fără să-i spui că e naşpa la ştrand fiindcă e apa murdară.
Comentarii
acest argou oricum il folosesc si cei trecuti de adolescenta si poate ca le vor folosi chiar si cand devin adulti ...