joi, mai 08, 2008

Flower of Memory în focul iadului















Am avut bunăvoinţă. Am avut şi dorinţă. Dar numai dacă eşti practicant zen cred că poţi sta în mijlocul unei intersecţii în plin şantier, printre excavatoare şi picamere şi să priveşti senin în sus. Spre una dintre cele 9 lucrări de pictură digitală. Şi să-ţi bucuri spiritul de frumos. Şi chiar şi atunci când eşti zen tot am ceva îndoieli că poţi rămâne senin.

Mărturisesc că trec în fiecare zi de câteva ori prin intersecţia Bucur Obor, dar de expoziţia japonezei Aya Kato am aflat din presă. Nu pentru că n-aş umbla cu capul în nori, măcar la figurat, dar la propriu mi-e foarte greu să o fac printre gropile şi praful şantierului. Pur şi simplu nu am văzut cele 9 mari lucrări de pe blocurile din intersecţie. Pentru că am mers cu capul în jos, atentă să nu calc strâmb şi să-mi fracturez glezna, atentă să nu mă împiedic de vreun cablu, atentă să nu dea vreo maşină peste mine, căci strada şi trotuarul s-au unit.

Ca mine, mulţi alţi trecători.

Şi atunci? Atunci cred că a fost o mare greşeală amplasarea picturilor într-o intersecţie aflată în reconstrucţie/demolare. Scopul e nobil, al Galeriei de Artă Digitală 115, de a revitaliza vizual spaţiul urban, militând pentru o Nouă faţă a Bucureştiului, prin instalarea unor opere de artă în spaţii neconvenţionale. Dar dacă pui un tablou în focul iadului atunci acesta va arde, cu siguranţă, şi nici un diavol nu va sta în coadă, extaziat, să-l privească.

Sunt convinsă că expoziţia digitală Flower of Memory îşi merită faima. Sunt convinsă că e o idee bună să popularizezi arta în spaţii neconvenţionale, că e o gară dezafectată sau un parc. În plin şantier însă cred că amplasarea unei expoziţii e sinucidere curată – atât a artistului, şi mă refer la perisabilitatea materială, cât şi a privitorului, la propriu, căci nu mai vede buldozerul care dă cu spatele.
Notă: Nici un articol, fragment al unui articol sau fotografie nu pot fi reproduse fără acordul autoarei.

4 comentarii:

simona spunea...

hahahaha

no comment

:)

Carmen Muşat Coman spunea...

si eu rad dar rad albastru.

eu care ma uit pe la toate acoperisurile am trecut ca popa pe langa ditamai afisele...

cica pe la sfarsitul lui mai se termina santierul. expozitia cred ca tot cam atunci...

Anonim spunea...

Oau, noroc de tine ca uite asa mai afla omul ca in Bucurestiul asta pe langa praf mizerie si aglomeratie exista si arta. E chiar interesant. Si cand te gandesti ca si eu am trecut pe acolo chiar duminica dar din masina nu poti sa vezi decat cand cate unul se infige in tine ca nu-si da seama berbecul ca se ingusteaza strada. Ce power of flower, sa vezi tu ce power of car am facut eu duminica. Ce arta digitala, imi era frica sa nu-mi faca vreo unul arta prin zgariat pe masina. Sa vezi tu atunci ce zen eram, balaur ma faceam. Asa ca spre ignoranta mea nu am vazut ce ai relatat tu in acest articol.
Cristina

Carmen Muşat Coman spunea...

Ha! Pai cum sa vezi ce e pe bloc cand trebuie sa-ti pazesti pielea! Cred ca e experimental - de exterminare. Ca daca te uiti un pic mai sus de nas gata, ti-ai rupt piciorul, gata, vorba ta, ti-ai zgaraiat masina...

Santier, santier, dar cu arta, nene! Au ei japonezii asa ceva? Spatiu neconventional ca asta mai are cineva in lume? Nu prea cred...