miercuri, mai 07, 2008

Ţesătorul şi oul de iapă

Profesoarei mele, Didi - Amita Bhose
- basm indian tradus din bengali
- tradus din română în maghiară de dr. Bige Szabolcs http://www.csillagszemek.hu/modules.php?name=News&file=article&sid=2456

A fost odată un ţesător care avea un copil foarte răsfăţat. Acesta, când dorea un lucru, nu renunţa la el nici în ruptul capului. Într-o zi, prin faţa casei ţesătorului trecu, pe un cal frumos, băiatul unui om bogat. Văzându-l, copilul ţesătorului îi spuse tatălui său:
- Tată, eu de ce n-am un cal? Să-mi cumperi un cal!

Ţesătorul răspunse:
- Sunt om sărac, cum să iau un cal? Ca să cumperi un cal îţi trebuie mulţi bani!
Copilul spuse:
- Nu se poate! Trebuie să-mi aduci un cal!
Şi începu să plângă, se tăvăli pe jos, dând din picioare, pe urmă se ridică şi sparse narghileaua tatălui său. Văzând că tot nu-i cumpără calul, refuză să mai mănânce.

Acum, ţesătorul dăduse de bucluc. Se gândi: „Nu e altă soluţie decât să-i cumpăr un cal. Să văd, oare nu găsesc prin casă nişte bani?” După îndelungi căutări, găsi câteva rupii.* Le legă într-o năframă şi se duse la târg, să cumpere un cal. Ajungând la târg, îl întrebă pe vânzătorul de cai:
- Măi, cât costă calul tău?

Vânzătorul răspunse:
- Cincizeci de rupii.
Ţesătorul nu avea în năframă decât cinci rupii. De unde să dea cincizeci? De aceea, neputând să cumpere calul, porni foarte trist spre casă. Pe drum întâlni doi oameni care se certau. Unul zise:
- Ai s-o păţeşti!
Celălalt îi răspunse, ironic:
- Da, când va oua iapa!

Cum nu există ou de iapă, unui lucru absurd i se spune astfel. Dar ţesătorul nu cunoştea această vorbă. Auzind de ou de iapă, se grăbi să întrebe:
- Frate, unde spui că poate fi găsit oul de iapă?
Lângă ei se afla şi un şmecher, care-i spuse ţesătorului:
- Vino cu mine, acasă am un ou de iapă.

El avea acasă un pepene galben. Împreună cu ţesătorul se duse acasă şi punându-i pepenele în braţe, îi spuse:
- Ia-ţi oul de iapă. Uite că e deja crăpat. Chiar acum o să iasă puiul din el. Vezi să nu fugă!
Vai, cât de fericit e ţesătorul! Întrebă:
- Cât costă?
- Cinci rupii, îi răspunse şmecherul.

Imediat ţesătorul dezlegă năframa. Îi dădu cele cinci rupii, luă pepenele şi se îndreptă spre casă. Pepenele era crăpat, şi în el se vedea ceva galben. Ţesătorul se gândi: “Dacă puiul, după ce va ieşi din ou, vrea să fugă, atunci îl voi apuca repede, îi voi lega şalul de gât şi-o să-l duc acasă”. Tot făcând astfel de planuri ajunse la un râu şi, cum îi era o sete cumplită, lăsă pepenele pe mal şi se duse să bea apă. În acest timp veni un şacal şi începu să mănânce din pepene. Ţesătorul îl zări când aproape terminase de mâncat.
- Sunt pierdut, zise el. Puiul meu de iapă a ieşit din ou.

Şi începu să alerge după şacal. Dar oare poate el să-l prindă? Şacalul îl purtă pe câmp, în pădure, până când i se pierdu urma. Ţesătorul nici nu mai putea să meargă de atâta alergat. Şi când voi să se întoarcă acasă, îşi dădu seama că s-a rătăcit. Se făcuse noapte şi nu mai ştia încotro s-o ia.

Tot căutând, ajunse la casa unei babe şi-i ceru un loc unde să doarmă peste noapte. Baba avea doar două camere. Într-una stătea ea cu nepoata sa, iar în cealaltă, ca un fel de magazie, îl primi pe ţesător.

Un tigru venea şi se aşeza în fiecare seară în spatele casei. Baba, ştiind acest lucru, nu ieşea niciodată noaptea afară din casă, şi nici pe nepoată-sa n-o lăsa. Dar nepoata auzise ceva despre oul de iapă, de la ţesător. Ca să afle mai multe, voia să se ducă la el. Atunci baba îi spuse:
- Nu, nu, n-o să te duci. O să te prindă un tigru sau un migru.

Ce-i drept, nu exista nici un animal pe care să-l cheme „migru”. Dar baba a spus aşa ca s-o sperie mai tare pe fată. Tigrul, auzind cuvântul „migru” s-a îngrijorat. Era convins că migrul trebuie să fie un animal înspăimântător, sau un monstru, sau chiar o stafie. Şi atunci i s-a făcut foarte frică, şi tot mereu se gândea: „Când va veni migrul, eu pe unde voi fugi?”. În acest timp, ţesătorul ieşi afară, să vadă dacă s-a făcut ziuă. Ieşind, îl zări pe tigru şi zise:
- Ei, uite-mi puiul de iapă!

Alergă îndată şi-i sări tigrului în spate, punându-i pe cap un şal. Tigrul s-a speriat, cum să vă spun? S-a gândit: „Vai, vai, sunt pierdut! Precis că m-a prins migrul!” De frică o luă la fugă. Dar şalul îi acoperea ochii şi nu putea să fugă repede. Ţesătorul, urcat pe spinarea tigrului, îşi imagina că e puiul iepei. E hotărât: când se vor ivi zorile, va recunoaşte drumul şi se va întoarce acasă cu puiul de iapă. Când se lumină de ziuă, văzu ce ispravă făcuse. Confundase tigrul cu un mânz. Ce era de făcut? S-a gândit că de data aceasta n-are nici o scăpare. Tigrul fugea şi spunea:
- Te rog, nene migru, dă-te jos de pe spatele meu. Am să-ţi aduc ofrande.

Ţesătorul însă nu ştia că lui îi spune „migru”. Nu se gândea decât cum să facă să scape. Între timp, tigrul ajunse sub un banian.** Acel copac avea crengile foarte joase, dacă întindeai mâna le atingeai. Ţesătorul, apucând repede o creangă, se atârnă de ea şi spuse:
- Sunt salvat!
Şi tigrul spuse:
- Sunt salvat!

Dar căţăratul în copac cu ce-l va ajuta oare pe ţesător? Trebuia să şi coboare. Ticălosul de tigru, în loc să plece de acolo, stătea sub copac, gâfâind, strigând, chemând alţi tigri. Auzind strigătul, veniră patru-cinci tigri:
- Ce ţi s-a întâmplat? Cine te-a legat la ochi?

Tigrul, tot gâfâind, răspunse:
- Măi, fraţilor, azi era să crăp. M-a prins un migru. L-am rugat mult, cu labele împreunate, spunându-i că-i voi aduce ofrande, şi-atunci mi-a dat drumul. Ticălosul ăla m-a lăsat legat la ochi, dacă nu-i dau ofrandă o să vină din nou şi-o să mă prindă.

Auzind aceste vorbe, s-au adunat mulţi tigri, şi sub acel copac au început adorarea migrului. Grupuri-grupuri de tigri începură să vină cu bivoli mari şi cerbi ca să-i sacrifice. Ţesătorul nu văzuse niciodată atât de mulţi tigri. Stând în copac, tremura întruna. Ţesătorul tremura şi astfel se mişcau şi frunzele copacului. Tigrii, îngrijorându-se, priviră în sus, dar cum frunzişul era des, nu putură să-l vadă pe ţesător. Unul întrebă:
- Frate, oare ce e în copac?
Iar altul spuse:
- Uită-te, frate, ce coadă mare are!

Nu era nici o coadă, atârna şalul ţesătorului. Din cauza coroanei bogate, neputându-l zări bine, tigrii au crezut că e o coadă. Văzând acea „coadă”, un tigru bătrân spuse:
- Acesta trebuie să fie un animal groaznic, sau trebuie să fie chiar migrul.
Cum au auzit asta, toţi tigrii începură să strige:
- Să nu ne prindă, să nu ne prindă, fugiţi, fugiţi!

Şi o luară la goană. Atunci ţesătorul coborî din copac şi se duse acasă.
Văzându-l întorcându-se cu mâna goală, băiatul îl întrebă, furios:
- Unde, tată, unde e calul?

Dar ţesătorul, trăgându-i puternic o palmă peste obraz, îi răspunse:
- Uite-ţi calul!
De atunci, băiatul nu mai pomeni nici un cuvânt despre cal.

Note:
*rupie = monedă indiană.
**banian = unul dintre cei mai răspândiţi arbori din India, cu rădăcini aeriene.

Notă: Nici un articol, fragment al unui articol sau fotografie nu pot fi reproduse fără acordul autoarei.

2 comentarii:

eugenia spunea...

Calul poate fi reactualizat: telefon mobil de 25 de milioane, scuter, toale de la firma X etc. Parinti smintiti care fac credite peste credite returnate cu mari sacrificii ca sa cumpere ce? Obiecte inutile, copiilor lor doar din spirit de imitatie sau poate din orgoliu, pentru a parea mai bogati decat sunt in realitate. Asta se intampla doar in tarile foarte sarace.

Carmen Muşat Coman spunea...

Eu stiu cat de saraca e tara? Poate sufleteste...
Dar o vorba buna stiu sa-i ofere? Un cuvant de incurajare, un pic din timpul lor de parinti ocupati sa-si faca un nume,cariera?
Eu cred ca sunt snobi de nu se poate si prosti.
Numai ca in basme exista si morala, in realitate nimeni nu trage o palma - parintilor - sa se dezmeticeasca...