joi, mai 15, 2008

Transformarea crisalidei

Pierdută în mulţime, era doar un punct care se mişca, un anonim punct fără trecut, viitor, aşa cum erau şi ceilalţi oameni care, indiferenţi, îşi duceau vieţile mai departe. Pe pământul acela imens, unde era loc pentru toată lumea, dar unde, la un moment dat, totul părea prea mic, prea strâmt. Căci oamenii se loveau de ea.

Fusese învăţată să nu iasă în evidenţă, să nu incomodeze, deranjeze, inoportuneze pe ceilalţi. Părinţii săi, mama, în mod special, avuseseră grijă ca ea să fie ferită de tentaţiile lumii, învăţând-o, totodată, să fie modestă, la locul ei. Nu era de mirare că ducea o existenţă ştearsă şi nu era vina ei pentru că, la aproape treizeci de ani, îşi pleca privirea, roşind, când un bărbat o întreba numele unei străzi.

Se fâstâcea în preajma unui bărbat, începea să-şi frământe mâinile, se bâlbâia şi sfârşea prin a-şi lăsa interlocutorul baltă, dând bir cu fugiţii. Cunoscuţii se obişnuiseră cu felul ei de a fi, retras, sfios, cu modul ei de a merge pe lângă pereţi, vrând parcă să se facă una cu umbra, pentru a ocupa cât mai puţin spaţiu. Fiindcă avea întotdeauna impresia că-i deranjează pe ceilalţi, încerca să se facă vizibilă cât mai puţin. Să le atragă atenţia cât mai puţin. Aliaţi îi erau culorile închise şi hainele largi, lungi, care-i ascundeau sânii puţin cam obraznici şi picioarele care ar fi făcut orice fată de 18 ani s-o invidieze. Vorbea şi foarte puţin, tocmai pentru a nu părea ridicolă, atunci când nu ştia un răspuns, sau pentru a nu lăsa impresia că se laudă, atunci când era singura care-l cunoştea . Îl rostea încet, temându-se parcă să nu supere pe cineva, mirată însă, în sinea ei, că nici unul dintre cei prezenţi nu ştiau nici măcar atâta lucru.

Viaţa ei era, aşadar, lipsită de spectaculozitate, putând fi rezumată în câteva cuvinte. Şi poate că aşa ar fi fost până în ultima clipă, şi pe mormântul ei ar fi scris simplu doar numele şi datele naşterii şi ale morţii, poetul anonim fiind nevoit să inventeze ceva pentru piatra funerară din cimitirul vesel din Săpânţa. Aşa s-ar fi întâmplat, în cazul în care ar fi locuit în Săpânţa şi în cazul în care un tânăr designer nu ar fi intrat, într-o zi de luni, pe uşa biroului în care ea lucra.

Poate că a fost dragoste la prima vedere, din partea lui. Acum nimeni nu mai ştie, nimeni nu a dat timpul înapoi, să vadă de unde a început povestea lor de dragoste. Cert e că ea s-a retras în cochilia ei ca un melc speriat de atingerea catifelată a degetelor unui copil cu chef de joacă. El însă, chimistul, nu avea deloc chef de joacă, se îndrăgostise de-a binelea de fata ciufulită, îmbrăcată în haine negre, dezlânată ca o paparudă pe uliţa plină de colb a unui sat dobrogean.

Nimeni n-a ştiut însă că şi ea a resimţit acelaşi fior al dragostei la prima vedere. În inima ei ferită de toate tentaţiile lumii, fluxul cald al sângelui a adus dragostea, înecând-o şi renăscând-o. N-a ştiut ce se întâmplă cu ea, ce i se întâmplă, crezând că e aceeaşi teamă de oameni, de nou, de necunoscut. Era, totuşi, şi altceva. Acel altceva care o făcea să tresară atunci când se afla lângă el, acela altceva care o determina să fugă din calea lui, să se ascundă dar, totodată, să-l caute. Să-i găsească privirea, să i-o susţină, să-i transmită acel necunoscut pe care-l simţea.

Încet, încet, fără să-şi dea seama, s-a transformat precum crisalida în fluture. Mai întâi au fost hainele, le-a lepădat pe cele vechi, închise, pentru a îmbrăca fuste şi bluze ale verii, apoi pieptănătura s-a transformat şi ea, părul încâlcit, căpiţă făcută parcă de un cosaş beat, a fost măturat de pe pardoseala unui coafor din oraş, şi fruntea luminoasă, înaltă, a vorbit despre frumuseţea gândurilor pe care le ascundea.

Nimic din toate astea nu s-ar fi întâmplat dacă în acea zi de luni, tânărul designer nu ar fi intrat în biroul de la etajul patru al unei clădiri vechi din oraş şi nu s-ar fi îndrăgostit de la prima vedere. Fluturele ar fi dormit şi acum, ignorându-şi frumuseţea, neştiind că poate să zboare, explorând lumea. Neştiind că nu este un punct anonim de care ceilalţi se lovesc în trecerea lor pe pământ.

Notă: Nici un articol, fragment al unui articol sau fotografie nu pot fi reproduse fără acordul autoarei.

Niciun comentariu: