Orb în noapte
Eşti orb, neputincios şi te simţi aruncat din timp. De la etajul inferior se aude muzică, e două şi jumătate noaptea, şi pentru prima oară nu te mai deranjează muzica, te deranjează faptul că printr-un singur "clic" ai fost exclus din lume. Câteva minute mai devreme, te-ai îndreptat spre baie, ai apăsat pe întrerupător dar întunericul a rămas acelaşi, neinundat de lumină.
Priveşti pe geamul de care te apropii tiptil, ca să nu-l trezeşti pe celălalt, încercând să-ţi dai seama dacă e pană de curent generală sau e doar în apartament. E doar în apartament şi te sperii, primul gând e: "Dacă a fost întrerupt curentul în mod intenţionat?", strategie a hoţilor, gând venit din prea multele filme vizionate, timp pierdut.
Lanterna găsită pe hol - slavă Domnului, e unul dintre puţinele lucruri care au un loc al lor bine stabilit - luminează ceasul de mână de pe etajeră şi apoi scara etajului pe care-o urci până la noile contoare, dar clapeta rămâne căzută, lumina rămâne stinsă.
"Nu-i nimic de făcut acum, mâine dimineaţă" îţi spune celălalt, cel trezit din somn, cel ce va readormi la fel de greu ca şi tine.
Rămâi nemişcat în pat, în întuneric, asculţi muzica de la etajul inferior în timp ce la tine în casă totul e stins, oprit, mort. Dincolo de pereţi simţi viaţă, blocul vecin îţi aruncă săgeţi de lumină dar tu eşti orb, un orb cu ochii deschişi, şi te îngrozeşti: căci e o singurătate stranie, apăsătoare, vulnerabilă.
Oare aşa să fie întunericul celor ce nu pot vedea?
Priveşti pe geamul de care te apropii tiptil, ca să nu-l trezeşti pe celălalt, încercând să-ţi dai seama dacă e pană de curent generală sau e doar în apartament. E doar în apartament şi te sperii, primul gând e: "Dacă a fost întrerupt curentul în mod intenţionat?", strategie a hoţilor, gând venit din prea multele filme vizionate, timp pierdut.
Lanterna găsită pe hol - slavă Domnului, e unul dintre puţinele lucruri care au un loc al lor bine stabilit - luminează ceasul de mână de pe etajeră şi apoi scara etajului pe care-o urci până la noile contoare, dar clapeta rămâne căzută, lumina rămâne stinsă.
"Nu-i nimic de făcut acum, mâine dimineaţă" îţi spune celălalt, cel trezit din somn, cel ce va readormi la fel de greu ca şi tine.
Rămâi nemişcat în pat, în întuneric, asculţi muzica de la etajul inferior în timp ce la tine în casă totul e stins, oprit, mort. Dincolo de pereţi simţi viaţă, blocul vecin îţi aruncă săgeţi de lumină dar tu eşti orb, un orb cu ochii deschişi, şi te îngrozeşti: căci e o singurătate stranie, apăsătoare, vulnerabilă.
Oare aşa să fie întunericul celor ce nu pot vedea?
Comentarii