luni, iunie 02, 2008

Dezertoarea

Îşi şterge nasul cu mâneca, timp în care s-a oprit din alergat, după care îşi reia urmărirea, încercând să recupereze avansul obţinut de celălalt prin întreruperea sa. Gestul nu scapă mamei care, de pe bancă, îl strigă pe nume, imperativ şi mustrător totodată. Băieţelul însă o ignoră, poate că nici măcar nu a auzit-o.

Mama se simte puţin jenată, se vede clar şi, scoţând câteva şerveţele din geantă, se ridică în picioare şi-l strigă iarăşi, cu un ton puţin mai enervat decât cu câteva clipe în urmă. Pe drumul până la bancă băieţelul repetă însă gestul nepoliticos, ceea ce face ca obrajii mamei să se îmbujoreze. După ce îndeasă în buzunarul copilului câteva şerveţele şi-l trimite iarăşi la joacă, mama se întoarce spre interlocutoare şi-i spune, ca o scuză:
- Doamnă, nu ştiu ce să mai fac, nu-i învaţă nimic la grădiniţa aia! Să-l vedeţi cum mănâncă! Parcă e un purcel!


Se plânge că nici măcar nu se şterge la gură, nu spune „mulţumesc pentru masă“, se ridică de pe scaun înainte să fi terminat toată lumea, vorbeşte cu gura plină.
- Nu-i educă deloc la grădiniţă, parcă l-aş duce la orfelinat!, spune ea cu năduf.

Şi altele sunt nemulţumirile, legate de informaţiile primite:
- M-a făcut de râs acum vreo câteva zile, când am mers la nişte prieteni de familie. N-a ştiut decât o poezie, că atât au învăţat la grădiniţă!

Copilul ei nu ştie să numere decât până la 50, nu cunoaşte nici măcar numele Capitalei ţării, darămite pe al altor state! E foarte nemulţumită de prestaţia educatoarelor şi se întreabă dacă nu cumva ar fi bine să schimbe grădiniţa, de la anul.
- Dumneavoastră ce ziceţi? îi cere ea brusc părerea femeii care se nimerise să-i fie alături în acea după-amiază de sâmbătă.

Necunoscuta însă îi răspunde printr-o altă întrebare:
- De ce nu încercaţi să recuperaţi dumneavoastră, să lucraţi mai mult cu el acasă?

Mama sare în sus ca arsă, afirmând că nu are timp, când îl ia, la ora 17,30-18, e târziu, trebuie apoi să facă mâncare, să pregătească hainele pentru a doua zi, să spele. Noroc cu televizorul, cu cablul, că îi pune băieţelului desene animate şi nici nu mai ştie că e în casă, o lasă să-şi facă treaba. Dar chiar dacă i-ar mai rămâne timp, ceea ce nu se întâmplă, atunci care ar mai fi rolul grădiniţei? Nu de-asta îl duce acolo, ca să fie educat şi să înveţe? Nu pentru asta sunt plătite educatoarele? Să-şi facă profesia cum trebuie, că şi ea şi-o face pe-a ei!
În faţa unei asemenea avalanşe de argumente, vecina de bancă a amuţit. Câteva secunde mai târziu, se scuză şi plecă, invocând o întâlnire, deşi n-avea nici una. Dar nu mai putuse suporta lamentările acelei femei, dezertoare de la o meserie veche de când a apărut omul pe pământ: meseria de părinte. Iniţial, a vrut să-i spună că grădiniţa nu suplineşte părintele, că educaţia, informaţiile primite acolo trebuie să fie completate acasă, în orice moment, că responsabilitatea pentru educaţie revine, în primul rând, părinţilor, că nu degeaba a rămas valabilă zicala cu cei şapte ani de-acasă. De-acasă, nu de la grădiniţă, nici de pe stradă. A vrut să-i spună toate astea, dar şi-a dat seama că ar fi inutil, imposibil ca acea mamă să nu le mai fi auzit deja, să nu le ştie.


Ar fi fost inutil. Şi totul e inutil, atâta timp cât oamenii aruncă vina pe alţii pentru neştiinţa şi proasta creştere ale copiilor lor, nevrând să înţeleagă că principala răspundere le revine lor. Nici educatoarei, nici bunicii, nici femeii plătite pe post de supraveghetoare.

Notă: Nici un articol, fragment al unui articol sau fotografie nu pot fi reproduse fără acordul autoarei.

4 comentarii:

simona spunea...

Mda, interesant conceptul "lasa ca-mi cresc altii copilul, ca de-aia ii platesc". Pare un dialog dintr-un teatru absurd.

Dar sa stii ca nici lui fi-miu nu-i intra in cap la ce sint bune servetelele. Eu una n-am reusit performanta sa-i bag in cap oricit as repeta, desi stau acasa cu el. :) Cred ca e nevoie de o scoala speciala pentru notiunea asta, un harvard ceva. :)

Dar daca trece o zi fara sa ma joc cu el, fara sa vorbesc cu el si fara sa-i citesc macar o poveste, atunci este o tragedie.

Carmen Muşat Coman spunea...

Sistem romanesc, bien impamantenit. E valabil si pentru scoala - sa-l invete profesorii, ca de-aia merge la scoala...Scoala spune acelasi lcuru despre educatia copilului si uite asa fiecare il paseaza pe bietul copil ddintr-o parte in alta si copilul nu mai in nici o ograda.

Cu servetelele cred ca e lucru general, indiferent de varsta copilului. Si la 12 e cam la fel, mai ales seara.

Tragedii, din motivul invocat de tine, nu prea mai sunt pe la noi prin familiile romanesti. Mai sunt niste bunici cateodata.

moise.alexandru spunea...

sarind peste faptul ca acea mama nu avea grija deloc de educatia odraslei..cred ca nici personalul gradinitelor nu este prea muncitor..caci pt aceasta meserie iti trebuie si suflet, vocatie...lucru rar intalnit in RO .

Carmen Muşat Coman spunea...

Unii sunt, altii, nu, ca si parintii. Fiica-mea avea doua educatoare total diferite: pe una o durea-n cot, cealalta nu stia ce activitati sa mai faca impreuna cu ei.