Semaforul nimănui



A apărut de vreo două zile, nu ştiu exact când. E singur, stingher, la capetele unei zebre pe care se ceartă mereu trecătorii şi şoferii, căci deşi străduţa e modestă, e plină de vorbe grele şi priviri încruntate. Semaforul acesta cu două culori, roşu şi verde, este neputincios şi ignorat. De către trecătorii grăbiţi să ajungă la metrou şi care, atunci când văd că maşina e la cinci metri distanţă de zebră, o traversează pe roşu ca şi cum nu ar fi decât liniile albe în acel loc şi nicidecum un semafor care le interzice trecerea. De către şoferii care cunosc locul şi ştiu că acolo se află „doar” o trecere de pietoni pe care de regulă o ignoră.

Eu nu ţin cu şoferii, căci sunt prea indisciplinaţi şi de prea multe încearcă să se strecoare cu o mare nesimţire de pe linia de tramvai în faţa celor care respectă regulile. Şi mai au ei multe alte gesturi de indiferenţă faţă de bunul simţ şi regulile de circulaţie. Nu ţin nici cu pietonii, căci şi ei de prea multe ori îţi fac să-ţi stea inima-n gât căci se năpustesc în faţa maşinii, cât pe ce să te bage în puşcărie.

În situaţia de faţă însă trebuie să recunosc că şoferii nici nu au cum să vadă semaforul, pentru că e doar pentru pietoni, ei nu au nici unul care să le semnalizeze roşul în timp ce pietonii au verde. Adevărat, şoferii ar trebui să încetinească şi să se oprească pentru că e o trecere de pietoni. Însă atunci nu văd rostul semaforului, ce mai caută el acolo?

Până una alta, până când oamenii se vor dumiri, semaforul continuă să fie ignorat. Pietoni şi şoferi se înjură pe zebră, se ameninţă, îşi agită pumnii în aer, sub culoarea impasibilă a semaforului: roşu, verde, iar roşu, iar verde. Întrebarea mea e însă: oare se vor dumiri vreodată?

Notă: Nici un articol, fragment al unui articol sau fotografie nu pot fi reproduse fără acordul autoarei.

Comentarii

simonacratel a spus…
incredibil, dar eu nu stiu ce loc din bucuresti este cel din poza. habar n-am. cum e oare posbil?! Am trait 31 de ani in orasul ala! Pentru dumnezeu!
Carmen Musat Coman a spus…
Blocul acela din fundal este blocul cu magazinul Obor. Statia de metro eu Obor, cea refacuta, cu scari din gresie ieftina si lucitoare si mai ales, alunecoasa. E groaznic, daca acum aluneci de nu se poate, la iarna nu vreau sa ma gandesc ce-o sa fie pe scarile alea.
N-ai de ce sa-ti faci probleme pentru ca nu aveai ce recunoaste, e intersectia Obor renovata de curand. Copertina aia da, arata bine, dar ma intreb daca era nevoie de atata balamuc, praf, santier si daca intr-adevar se va mai decongestiona circulatia.
simonacratel a spus…
Aha, inteleg acum de ce nu recunosc. :) Suna bine gresie lucioasa pe care sa aluneci...!
Carmen Musat Coman a spus…
Or avea contract cu vreun spital de ortopedie... stii cum e? am coborat ieri. nu am talpa alunecoasa dar outeam sa ma dau ca pe gheata..

Postări populare