miercuri, iunie 04, 2008

Mesagerii libertăţii, captivi în Parcul Obor

Trecătorii îi ignoră, nici măcar nu se uită la cele două porumbare cocoţate pe patru stâlpi din lemn şi împrejmuite cu gard de sârmă cu o portiţă cu lacăt. Lacătul îţi dă de înţeles că nu e permis oricui să intre în spaţiul porumbarului şi să schimbe apa, să pună mâncare porumbeilor captivi. Cine e cel care deţine cheia? N-aş putea spune, probabil cineva de la spaţii verzi sau cum s-o mai numi acum. Acel cineva a primit cheia şi totodată sarcina de a îngriji porumbeii închişi în cele două porumbare din Parcul Obor, cel din faţa sediului Primăriei sectorului 2. Cu ani în urmă, ţi-era groază să treci prin parc, spre „comediile” care ocupau locul sediului de-acum, „comedii” spre care copilul te trăgea de mână, hipnotizat de „gărgăriţele” care se roteau şi de avioanele care îl ridicau spre un cer totdeauna prea înalt pentru siguranţa lui. Se plimba însă cu bicicleta nestingherit pe aleile inegale ale parcului şi lumea era a lui. Acum e interzis să calci pe gazonul tuns la milimetru, nu mai poţi juca fotbal pe iarbă iar gardienii te întorc din drum de la intrarea în parc, dacă eşti pe bicicletă. E însă un spaţiu destinat fotbalului sau baschetului, împrejmuit şi el cu un gard înalt, să nu sară mingea peste, dar spaţiul e ocupat de regulă de adolescenţi spre tinereţe, destul de agresivi în limbaj şi în gesturi.
Revenind la porumbei, mă întreb ce se întâmplă dacă acel cineva care are cheia nu vine la serviciu. Dacă are pe drum un accident, Doamne, fereşte sau se îmbată şi uită ce are de făcut. Sau pierde cheia. S-au văzut lucruri şi mai grave, darămite să pierzi o cheie.

Revenind la porumbei, mă mai întreb cine Dumnezeu s-a gândit să îngrădească libertatea unor porumbei, să-i închidă într-un porumbar (bine, două) şi să arunce cheia, căci asta a făcut prin izolarea lor. Nu-i poţi vedea că sunt prea departe de alee, nu poţi ajunge nici la ei, căci ar însemna să încalci anunţul pus chiar pe gard – Nu călcaţi pe iarbă – şi să rişti şi vreo amendă sau o muştruluială din partea gardienilor. Pe lângă cruzimea gestului – de a-i închide într-un porumbar – mai constat şi gratuitatea lui, căci cui foloseşte?

Revenind la porumbei, e prima dată când văd astfel de păsări captive. Când eram copil, podul era plin de ei, veneau şi plecau, gângureau, se găinăţau, îşi scuturau penele, se iubeau. Cişmigiul e plin de porumbei, Piaţa Rosseti la fel, Parcul Carol, pieţetele încep să fie cucerite de aceste păsări libere şi oamenii se distrează oferindu-le fărâmituri, cu gesturi tandre, calde, ca nu cumva să-i sperie şi aceştia să-şi ia zborul. Lumea e plină de porumbei liberi. Sunt o încântare pentru privire şi suflet.

Porumbeii din porumbarele parcului Obor însă sunt apatici, fără viaţă. Or mai şti să zboare? Nimeni nu se poate bucura de frumuseţea zborului lor, nimeni nu se poate apropia de ei cu mâna întinsă, nimeni nu le poate vorbi măcar. E un sacrificiu inutil, un gest inutil şi crud. Cineva, nu ştiu cine, s-a gândit să facă două porumbare, ca dădeau bine în peisaj. Un peisaj la linie, totul e curat, flori peste tot – în duminica votării era şi o căruţă cu un aranjament floral superb în faţa Primăriei (era căruţa de sărbătoare, de luat ochii, căci a dispărut după aceea) – curăţenie, bunicii îşi plimbă nepoţii şi deapănă amintiri, e linişte, poţi juca şah, ai şi scaune şi mese şi mici pavilioane pentru aceasta. Parcul e de nerecunoscut şi se vede mâna de gospodar. Dar e ca o vitrină, nu-ţi vine să alergi, nu-ţi vine să te joci, parcă e totul aseptizat, simţi privirea gardienilor asupra ta, rea, iscoditoare: „Ia să văd, ai călcat un pic pe gazon?”

Porumbeii din parcul Obor sunt închişi, probabil, pentru a nu face mizerie pe alei. Eu altă explicaţie nu am, poate altcineva are. Porumbeii din parcul Obor ar aduna oamenii pe alei, copiii ar chiui de bucurie şi ar murdări aleile cu fărâmiturile lor de pâine, de biscuiţi şi napolitane. Oamenii s-ar strânge în jurul acestor păsări, ar comunica, s-ar cunoaşte, ar lega prietenii or aşa ceva nu trebuie să se întâmple. Aleea trebuie să rămână curată, fără găinaţ şi fărâme de pâine, dar şi fără zâmbetul oamenilor. Locul lor e pe bancă, să se uite la florile multicolore şi nicidecum să se bucure de gesturile mărunte ale vieţii, iar locul porumbeilor, în mintea nu ştiu cui, e în colivia aurită din mijlocul gazonului. Şi oare de ce cred că dacă porumbeii ar trebui să aleagă între siguranţa captivă a porumbarului şi libertatea de a zbura ar alege să se aşeze, după un zbor spre înalt, în palma unui copil?


Notă: Prima fotografie este realizată în Parcul Obor. Celelalte, nu.

Notă: Nici un articol, fragment al unui articol sau fotografie nu pot fi reproduse fără acorul autoarei.

7 comentarii:

Anonim spunea...

Habar nu aveam ca in parcul Obor pe care eu il consider foarte frumos ar fi asa ceva. Chiar, cine a facut acest gest? Restul pozelor, stiu sunt de la Roma unde intradevar porumbeii zboara liberi si manaca din palma trecatorilor. dar... acolo exista o echipa de maturatori bine organizata, care nu trage chiulul cand e vorba de maturat si spalat pietele. Din pacate la noi oamenii care ar trebui sa se ocupe de curatenie prefera sa se ascunda pe langa tomberoane, sa manance, sa fumeze si chiar si bea. Ce conteaza ca sunt hartii pe strada, ce conteaza ca sunt mizerii cat casa, ei iau banul si la revedere. Nici cu excrementele de la caini nu prea ma impac si aici ar trebui sa actioneze stapanul caineluil Sa-ti spusn una buna, unchiul meu care a venit din Germania in tara pentru totdeauna (s-a saturat de a mai fi numit emigrant)in prima zi cand a iesit pe strada cu cainele a iesit si cu un faras si maturita speciala si imediat ce cainele a facut treaba s-a apucat si a strans excrementul l-a pus in punga tot din dotare si a plecat spre casa. Putin mai incolo o doamna respectabila ( a spus dansul) l-a oprit si l-a intrebat ca de ce a facut acel lucru. unchiul meu politicos i-a raspuns ca a asa este civilizat la care doamna i-a dat urmatorul sfat. "Nu mai fa domne asta ca te vor crede ceilalti nebun" Deci daca vrei sa fi civilizat esti nebun in tara noastra. Tot asa de nebun a fost si cel ce a inchis acest porumbei.
Cristina

Carmen Muşat Coman spunea...

Fiica-mea a fost ieri in parc cu o colega si avea lacrimi in ochi cand mi-a vorbit (iar) de ei:
- Nu putem sa sunam la Protectia animalelor? Saracii porumbei, nici nu mai stiu sa zboare!

Nu stiu cum de le-a dat asa ceva prin cap, sa-i inchida, si cum de pot crede ca oamenii se bucura daca vad porumbei inchisi...

Unchiul tau, saracul de el, mai bine ramanea in Germania, emigrant si nu nebun.Inteleg ca si acum, la noi, exista legea asta, de a strange dupa caini, dar nu e respectata...Mai, bine ca doamna nu avea si ea un caine... iti dai seama cum ar fi fost, ea cu cainele sa-i dea un astfel de sfat?

Gabriela Andrei spunea...

Salut! Am observat si eu acele colivii, dar nu am vazut pana de porumbel. Am si poze, dar din moment ce nu am observat vreun inaripat nu am avut ce scrie. Mersi mult de comment, si continua sa ne citesti! :)

Anonim spunea...

Draga Carmen

daca nu stii nimic despre aceste pasari numai face atit pe protectoare porumbeilor .Sa sti ca pentru a invata un porumbel cu noua lui casa [cotet] se tine o perioada inchis.
Sant lucruri care ar fi bine sa le intelegi. intereseazate pe saitu porumbel.net'pipa.be'pigeons.ro'

si eu sant unul dintre cei care am donat pasari acolo si cei de acolo care au grije de ei stiu ce trebuie sa faca pntr ei
si daca ai mai trecut prin zona sa sti ca au fot lasati liberi, perioada de invatat a trecut acolo reau pui care sant inelati de anul acesta.Daca doresti mai multe detalii despre aceste pasari pot fi contactat pe"voiajoru_66"yahoo.com

Carmen Muşat Coman spunea...

Draga anonimule,
Multumesc de informari - daca ai observat, pe 1 iulie am revenit.
In alta ordine de idei, ti-as da un sfat: daca nu stii gramatica - n-ar strica sa inveti. Nu de alta, dar ai nevoie de ea toata viata.

Anonim spunea...

Hai ma Carmen...a gresit si omu' putin si tu-l si taxezi imediat..
Oricum...sa stii ca are dreptate in legatura cu..."stagiul de acomodare" al porumbeilor.
Si sa stii ca noi,columbofilii, chiar daca n-om fi specialsti in gramatica limbii romane...stim foarte multe despre porumbei.

Altfel... e de admirat reactia ta la "suferinta" porumbeilor...chiar daca...nu e chiar asa...

Te salut,
Liviu

Carmen Muşat Coman spunea...

Liviu,

Nu am avut si nu am pretentia de a fi columbofila. Nici nu inteleg reactia agresiva a anonimului care a intervenit. Poate e de la primarie? Era un fapt divers.
Si apoi, e de admirat specializarea intr-un domeniu sau mai multe, dar sustin in continuare ca trebuie sa stii gramatica.