vineri, iunie 22, 2012

Ambiţia


Din volumul Cum s-a făcut de-am rămas la cratiță.


          În afară de dragoste, se spune că femeile n-au sentimente nobile. Ambiţia, de exemplu, le lipseşte cu desăvârşire, fiind apanajul bărbaţilor, ca şi curajul, sacrificiul. 
 Numai aceştia au ambiţia de a reuşi în viaţă, de a deveni o personalitate politică, temut om de afaceri. Femeile ar avea doar… aspiraţii, repede înăbuşite la prima dificultate întâlnită. Și chiar de-ar fi aşa, dacă ne referim la gradul de dificultate, bărbaţii nu sunt în avantaj? Un bărbat care vrea să ajungă director de întreprindere are de înfruntat doar adversari palpabili, competenţa ori relaţiile învingând. Nimic nu-l opreşte să se dedice trup şi suflet ţelului propus. O femeie care aspiră la postul de  manager are, pe lângă adversarii semeni, şi hoţi de timp – copiii, şcoala, bucătăria. Dacă reuşeşte să ocupe postul, atunci ambiţia ei nu a fost mai mare decât a bărbatului, deoarece a avut mai multe piedici de trecut? O mamă singură, cu trei copii, care izbuteşte să-i întreţină la facultate, îndeplinind, pe lângă serviciu, alte munci ingrate – menaj, croitorie – ce-i aduc un câştig în plus, nu e mai ambiţioasă decât un tată singur care abandonează rolul de educator şi îngrijitor unei a doua soţii?
          E, desigur, ambiţie. De a fi mai bun, de a trăi mai bine, tu şi copiii tăi. Numai că societatea noastră nu acceptă ca acest termen să fie atribuit femeilor. Acestea, când vor să intre în politică, nu sunt ambiţioase, ci dezertoare de la obligaţiile familiale, mame denaturate, fără sentimente materne. Bărbaţii care au acelaşi scop sunt ambiţioşi, demni de apreciere, respect. Societatea noastră atribuie bărbaţilor toate calităţile şi le copleşeşte pe bietele femei cu toate epitetele negative. Societatea noastră… să fie oare o dovadă de ambiţie ceea ce am vrut să demonstrez?

Niciun comentariu: